Web Analytics
scris miercuri, 27.03.2013

Ziua Internaţională a Poeziei

Pentru a marca Ziua Internaţională a Poeziei (oficializată de UNESCO, în 1991, pentru data de 21 martie), 130 de ani de la publicarea Luceafărului eminescian şi 80 de ani de la naşterea marelui poet român Nichita Stănescu (31 martie 1933), în perioada 18-31 martie a.c., Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş organizează o expoziţie de volume bibliofile din colecţiile bibliotecii, cărţi, dicţionare şi enciclopedii. Expoziţia este alcătuită/formată din volume cu elemente de bibliofilie (ediţii de lux, antume,  liliputane şi ediţii aniversare), cărţi poştale cu potrete ale unor poeţi şi cu autografe ale acestora, antologii de poezie universală (poezie americană, spaniolă, franţuzească, albaneză, turcă etc.), manuscrise, precum şi lucrări ale poeţilor argeşeni, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, filiala Argeş (Denisa Popescu, Magda Grigore, Nicoleta Popa, Virgil Diaconu, Florian Stanciu, Mircea Bârsilă, Aurel Sibiceanu etc.). Un loc aparte în cadrul acestui eveniment îl constituie expoziţia de carte dedicată împlinirii a 80 de ani de la naşterea lui Nichita Stănescu, o personalitate de prestigiu a literaturii române a secolului al XX-lea. Astfel, în cadrul expoziţiei sunt trecute în revistă aproape toate lucrările sale, volume de critică literară despre opera şi viaţa sa, portrete ale poetului din diferite perioade ale vieţii sale, precum şi un autograf al lui Nichita Stănescu aflat pe volumul său de poezie „Un pământ numit România”.  Nichita Stănescu (31 martie 1933-13 decembrie 1983) este autorul unui număr de 23 de volume de versuri. A primit în anul 1976 Premiul Internaţional „Gottfried von Herder“ al Universităţii din Viena pentru întreaga activitate poetică. În anul 1979 a fost propus pe lista candidaţilor la Premiul Nobel pentru Literatură figurând astfel, în anul 1980, alături de Odisseas Elytis, Max Frish, Leopold Sedar Senghor şi Jorge Borges pe lista nominalizaţilor Academiei Suedeze pentru această distincţie.
Miruna Matei

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită