Rezervaţia Mixtă Vâlsan cuprinde bazinul hidrografic al râului Vâlsan amonte de localitatea Brădet, punctul Bariera, la care se adaugă albia minoră a râului Vâlsan până la confluenţa cu râul Argeş. Limita Rezervaţiei Vâlsan începe în partea de nord-est a localităţii Brădet în punctul Bariera, traversează drumul D9, şi urmează Vârful Colţul Roibului, apoi linia bornelor silvice 92, 88 din U.P. IV (Cheile Vâlsanului) până pe Culmea Secături. Râul Vâlsan cu afluenţii săi drenează un bazin hidrografic cu o suprafaţă de 358 km pătraţi. După lungime (84,6 km), râul Vâlsan, ocupă locul al X-lea în sistemul Argeșului şi se situează pe locul al XII-lea în ceea ce priveşte suprafaţa bazinului. În râul Vâlsan este prezent peștele Romanichthys valsanicola (aspretele), gen și specie aparte.
Aspretele reprezintă un relict terţiar și totodată unicat mondial
Valea Vâlsanului este singurul loc din lume unde supravieţuieşte acest peşte, ce reprezintă un relict terţiar și totodată unicat mondial.
De asemenea, este singurul pește a cărui denumire internațională este cea în limba română, asprete. În acest moment, este singura specie de peşte ce poate fi considerată simbol naţional, după cum îi spune şi numele – Romanichthys valsanicola. Având o vechime de peste 65 de milioane de ani, în momentul de faţă există pericolul dispariţiei sale din ultimul său refugiu, râul Vâlsan. Specia a ajuns în grav pericol de dispariție nu din cauza pescuitului, ci din pricina amenajărilor hidroenergetice care au modificat ireversibil habitatul speciei. În prezent efectivele speciei sunt extrem de mici, probabil câteva zeci de exemplare. Conform unor studii recente, în bazinul Argeșului este prezentă încă o specie endemică (care nu mai trăiește nicăieri altundeva) de pești Cottus transilvaniae. Alături de acestea, în regiune sunt prezente și alte specii rare și protejate, precum și zone și peisaje naturale deosebite.
În cadrul Rezervaţiei Vâlsan predomină o altitudine cuprinsă între 1600-1200 m
Situl Valea Vâlsanului cuprinde trei zone funcționale şi anume zona de maximă protecţie care cuprinde albia minoră a râului Vâlsan şi zona Cheile Vâlsanului, zona tampon formată din albia majoră pe o lungime de 50 km şi Poienile Vâlsanului şi zona economică cu o suprafaţă de 8000 ha. Ca unităţi de relief Rezervaţia Vâlsan cuprinde sectorul montan și sectorul subcarpatic. Din punct de vedere geologic, de la N la S, s-au identificat următoarele formaţiuni geologice: cristalinul getic (pânza getică), gnaise separate de formaţiunile sedimentare ale bazinului post tectonic Brezoi-Ţiţeşti şi sedimente paleogene, neogene şi cuaternare din Depresiunea Getică. În cadrul Rezervaţiei Vâlsan predomină o altitudine cuprinsă între 1.600-1.200 m. Altitudinea cea mai mare este dată de Vârful Scărişoara Mare, 2.459 m. Altitudinea minimă se întâlneşte la confluenţa Vâlsanului cu râul Argeş şi este de 314 m. În Situl „Valea Vâlsanului” au fost localizate 7 izvoare sulfuroase. Zona Rezervaţiei Vâlsan se caracterizează printr-o uniformitate a condiţiilor de mediu şi ca urmare flora este destul de monotonă şi omogenă. Cu toate acestea, în teritoriu au fost identificate unele specii endemice, dintre care mai reprezentative sunt: Cirsium furiens, Dianthus tenuifolius, Hepatica transsilvanica, Peucedanum rochelianum, Silene dubia, Thymus comosus. Aceste specii prezintă o arie mare de răspândire în Carpații Românești. Mai bine sunt reprezentate elemente dacice și carpato-balcanice care sunt în număr de 14 şi din care menţionăm: Helleborus purpurascens, Lathyrus hallersteinii, Oenanthe banatica, O. stenoloba, Melampyrum bihariense, Rhinanthus rumelicus, Telekia speciosa, Achillea crithmifolia, Cirsium boujartii, Echinops exaltatus, Hieracium rotundatum, Crocus vernus, Peucedanum rochelianum, Galium kitaibelianum etc.
Râul Vâlsan izvorăşte din Vârful Scărişoara Mare
Dintre speciile rare pentru flora României şi care au fost semnalate în această zonă, menţionăm: Dianthus membranaceus, Moenchia mantica, Ranunculus stevenii, Anagallis minima, Achillea crithmifolia, Typha shuttleworthii, Eleocharis corniolica. Aceste plante se dezvoltă în pajiştile din această zonă şi sunt periclitate datorită păşunatului, uneori destul de intensiv. Plantele aparţinând familiei Orchidaceae sunt considerate ca plante ocrotite sau periclitate pe plan european. În zona colinară a Rezervaţiei Vâlsan au fost semnalate 6 specii aparţinând a 4 genuri şi anume: Epipactis helleborinae, Cephalantherea longifalia, Neottia nidus-avis, Orchis cariophora, Orchislaxiflora Lam. ssp. elegans, Orchis ustulata. Toate speciile de orchidaceae sunt puţin răspândite în zonă, dar nu sunt periclitate în mod deosebit. Valea Vâlsanului este o zonă puternic antropizată. Zona este populată cu peste 10.000 locuitori, concentraţi mai ales în marile comune Mălureni, Muşăteşti şi Brăduleţ. Principala sursă o reprezintă exploatările forestiere, uneori necontrolate, precum şi modalitatea în care societăţile din zonă, înţeleg să depoziteze rumeguşul. Pentru asprete, cea mai importantă specie de peşte din zonă, principalul pericol îl reprezintă nerespectarea debitului de servitute de la barajul Vâlsan. Valea Vâlsanului este zonă protejată prin Directiva Habitate (SCI) a Uniunii Europene. Directiva Habitate a fost înfiinţată pentru a proteja speciile de plante, animalele sălbatice şi habitatele naturale din Uniunea Europeană, prin înfiinţarea Ariilor Speciale de Conservare. Toate acţiunile bazate pe această directivă sunt axate pe menţinerea unui statut de conservare favorabil sau pe reabilitarea speciilor şi habitatelor propuse. Râul Vâlsan izvorăşte din Vârful Scărişoara Mare (2495 m) la 2310 m altitudine şi are o lungime de 83 km. Afluenţi de stânga fiind Zănoguţa, Dobroneagu, Râul Cheii, iar afluenţi de dreapta fiind Izvorul Dimei, Izvorul Popii, Robaia, Topliţa, Buneşti. Lăţimea medie a patului albiei variază între 4 şi 12 m. Se varsă în secţiunea mijlocie a râului Argeş, în apropiere de localitatea Merişani, la 312 m altitudine. Bazinul subcarpatic al Vâlsanului are o lungime de 22 km, o lăţime maximă de 7,5 km şi o lăţime minimă de 5,5 km. În albia râului, altitudinile cresc de la 500 m (sud) la 700 m (nord), având o pantă de 0,95%. Altitudinile cumpenei de apă scad de la sud spre partea centrală a bazinului (în acord cu caracteristicile geologice), crescând apoi spre nord, unde există cele mai mari altitudini. Râul Vâlsan se caracterizează printr-un regim hidrologic cu ape mari de primăvară şi viituri de vară şi iarnă. Gradul mare de fragmentare a reliefului are un rol important, rezultând o accentuare a pantelor, la care se adaugă existenţa solurilor argiloase, care determină un răspuns rapid al bazinului hidrografic la ploile torenţiale şi la topirea zăpezii.
Aspretele
Aspretele (Romanichthys valsanicola), este declarat monument al naturii prin Ordinul nr.90/1998 şi se află cantonat pe cursul mijlociu al râului Vâlsan. Romanichthys valsanicola este o specie fosilă vie, cu o vechime de peste 65 de milioane de ani, descoperită în anul 1957 de Dumitrescu, Bănărescu și Stoica, astăzi fiind inclusă în Lista Roșie a IUCN, cu statutul de „critic periclitată”. Lista Roșie a IUCN, creată în 1963, reprezintă inventarul cel mai complet al stării de conservare a speciilor de animale și plante, fiind cel mai bun indicator al stării biodiversității mondiale. Aspretele este o specie endemică în România, mai exact, ultimul său refugiu fiind reprezentat de o suprafață foarte restânsă de 10 km pe râul Vâlsan, între localitățile Brădet și Mălureni. El face parte din clasa Actinopterygii, ordinul Perciformes, familia Percidae. Trăiește pe fundul apelor de munte, pe sub pietrele mari din mijlocul râului, acolo unde curentul este puternic. Specia nu urcă prea sus pe cursurile de apă fiindcă nu suportă apa foarte rece. Aspretele duce o viață ascunsă, ziua stă sub pietre în curentul apei, iar noaptea iese dupa hrană, care este reprezentată în principal de larve de insecte, mai cu seama efemere (rusalii). Masculii de asprete își delimiteaza câte un teritoriu din care alungă alți masculi „rivali”. Perioada de reproducere este în mai-iunie. Atunci, la cele două sexe apar pe solzi și pe cap niște umflături albe în forma unor „butoni” sau „năsturei”, care la masculi sunt mult mai mari ca la femele (aceasta fiind și singura deosebire de aspect între cele două sexe). Femelele depun icrele pe pietre, în curent. Puieții ating maturitatea sexuală la vârsta de 2 ani. Longevitatea speciei este probabil în jur de 10 ani.
M.I.
0 Comentarii