Web Analytics

articol scris joi, 09 iunie 2022

Val de inspecţii de la Arhiepiscopie. Calinic le cere preoţilor să cureţe covoarele din biserici

Cu prilejul vizitelor de lucru sau de slujire sau chiar în urma unor sesizări de la credincioși înaintate la Cancelarie, arhiepiscopul Calinic a aflat de starea deplorabilă în care se află unele locașuri de cult. Ceea ce a găsit, în unele dintre acestea, l-a supărat atât de tare, încât a transmis un ordin intern către toate protoieriile, în care trasează sarcini care să fie îndeplinite de către conducerile parohiilor.
S-a constatat astfel că atât în interiorul, cât și în exteriorul bisericilor, administrarea și organizarea cimitirelor parohiale și întreținerea anexelor bisericilor lasă de dorit, că mulți preoți nu au grijă nici de lăcașul Domnului, dar nici de propria persoană.

Preoții au fost îndemnați să își suflecele mânecile și să treacă la curățarea covoarelor, spălarea perdelelor, îndepărtarea pânzelor de păianjen, curățarea obiectelor de cult de mizerie și ceară topită, dotarea cu cristelniță, cu spălător sau căni electrice de încălzire a apei, precum și cu coș de gunoi în altar.
De asemenea, slujitorii Domnului au fost îmbiați să își confecționeze veșminte noi, în locul celor uzate, apelând la atelierele din cadrul Eparhiei sau alte ateliere cu tradiție din țară, achiziționarea de cărți și obiecte de cult noi (autorizate și în niciun caz chinezării de la Dragonul Roșu, așa cum unii dintre preoți procedează) și folosirea lumânărilor și a vinului de producție proprie, pe care le pot găsi la protoierie.

Citește și Scandalul „Sfeştanie cu petarde” s-a lăsat cu urmări. Calinic i-a interzis preotului să slujească până la finalizarea anchetei

De asemenea, au fost îndenați la efectuarea lucrărilor de întreținere, a fațadelor exterioare, repararea și îndreptarea crucilor de pe biserică, a anexelor și gardurilor împrejmuitoare, precum și efectuarea curățeniei în cimitirele parohiale, mai ales în preajma sărbătorilor importante ale anului bisericesc, Crăciun, Paști, Moșii - pomenirea morților.
Toate acestea urmează să fie verificate de către reprezentanții parohiilor în cursul inspecțiilor viitoare din teritoriu, după cum au anunțat consilierul administrativ bisericesc Andrei Michai și secretarul eparhial Alexandru Mărtoiu în adresa transmisă tuturor protoieriilor.
(ELECTRO-CUTARE)

Citește și Calinic i-a retras măicuţei Cecilia împuternicirea de reprezentare

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Autostrada Sibiu–Pitești, tot mai aproape de o nouă inaugurare: Tunelul Momaia, în etapa testelor sistemului de siguranță și monitorizare

Vești importante pentru șoferii care așteaptă deschiderea unui nou tronson al Autostrăzii Sibiu–Pitești (A1). Lucrările de drum pe Secțiunea 4, […] Citește!

Trafic restricționat pe DN 2, în județul Suceava: Coloane uriașe de camioane la Vama Siret. Șoferii, deviați pe alt traseu

Probleme de circulație pe unul dintre cele mai importante drumuri din nordul României. Traficul rutier pe DN 2, între localitățile […] Citește!

Alertă de călătorie pentru românii care merg în Italia: Protestele transportatorilor pot bloca autostrăzi importante

Românii care intenționează să călătorească în Italia în următoarele zile trebuie să se pregătească pentru posibile întârzieri și restricții de […] Citește!

Piața imobiliară din România, în scădere puternică: vânzările s-au redus cu aproape 18%

Piața imobiliară din România a înregistrat o scădere importantă a numărului de tranzacții în primele nouă luni ale anului 2026. […] Citește!

România, premieră la Campionatele Europene: prima echipă feminină de pétanque a reprezentat țara la competiția continentală

România a participat pentru prima dată cu o echipă feminină la Campionatele Europene de pétanque, desfășurate în perioada 8-11 octombrie […] Citește!

Călin Georgescu, vizat într-un nou dosar DIICOT. Ar fi încercat să descopere microfoanele procurorilor din vila sa

Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost chemat miercuri la sediul DIICOT, într-un nou dosar penal care vizează […] Citește!

Jurnalul de 50 de pagini al elevului de 13 ani din Bistrița: planul atacului și lista colegilor pe care voia să-i înjunghie

Atacul de la școala din Bistrița a fost precedat de un plan detaliat, consemnat de elevul de 13 ani într-un […] Citește!

Pitești. Șapte tineri deosebiți, premiați la Gala Excelenței Argeșene. Mesajul primarului Gentea

Miercuri seara (21 octombrie), Filarmonica Pitești a fost gazda celei de-a doua ediții a Galei Excelenței Argeșene, un eveniment dedicat […] Citește!

Amenzi de peste 1,5 milioane de lei în industria alimentară. Ce nereguli au descoperit inspectorii ANSVSA la producătorii de pâine

Controalele desfășurate de inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) în luna septembrie 2026 au scos la […] Citește!

Captură uriașă de țigări de contrabandă: peste 4,4 milioane de țigarete, descoperite în trei autoutilitare. Trei persoane, reținute de DIICOT

O operațiune desfășurată de polițiști și procurorii DIICOT a dus la descoperirea a peste 4,4 milioane de țigarete netimbrate, pregătite, […] Citește!

Cutremur în Botoșani, miercuri seară. Este al 15-lea cutremur înregistrat în România, în octombrie

Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 s-a produs miercuri, 21 octombrie 2026, la ora 18:03, în regiunea Moldova, județul Botoșani. […] Citește!

Criză la CFR Marfă: Aproape 1.550 de angajați nu și-au primit salariile de patru luni. Sindicaliștii avertizează că trenurile riscă să fie oprite

Situație tot mai dificilă pentru aproximativ 1.550 de angajați ai CFR Marfă, care, potrivit sindicatelor, nu și-au mai primit salariile […] Citește!

Omul săptămânii

Alin Gabriel Matei

Opinie

Ai greşit, faraoane! Ne trebuie şcoli, canalizare, gaze şi chiar stadioane

Din ediția tipărită

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete

Festivalul perelor, noua atracţie la Poienarii de Muscel

Inițiat de un pasionat horticultor din localitatea musceleană Poienarii de Muscel, pe numele său Marian Murăruș, Festivalul perelor atinge ediția […] Citește!

Norris Măgeanu anunţă că grătarele de Focul lui Sumedru se vor aprinde încă de la prânz

De Sfântul Dumitru se vor aprinde iar în Muscel focurile ritualice ce simbolizează încheierea lucrărilor agricole de peste an și […] Citește!

Au fost identificaţi 24 de lupi în nord-estul Argeşului

Fundația „Conservation Carpathia” continuă studiul asupra populației de lupi din estul Munților Făgăraș și în zone din Piatra Craiului, Iezer-Păpușa […] Citește!