USL şi-a tras „haita” leului, ARD firimiturile

de | 12.12.2012 22:19 | Politica si Administratie

# Măcel electoral la alegerile din Argeş # USL a închis toate colegiile din Argeș, obținând 9 deputați și 4 senatori, în veme ce ARD a obţinut un singur deputat, la redistribuire # Cutremur în PDL: șeful filialei, senatorul Mircea Andrei, nu a mai ieșit parlamentar. Alegeri parlamentare cu final aşteptat duminica trecută în Argeş. USL-ul şi-a tras nu doar partea leului, ci a unei întregi haite de lei, lăsând pentru ARD şi PPDD doar firavele rămăşiţe a trei mandate de deputaţi şi unul de senator, obţinute la redistribuire. Ceea ce poate fi o relativă surpriză este doar maniera foarte categorică în care USL-ul a câştigat alegerile în toate cele 13 colegii de Senat şi Camera Deputaţilor, pe care şi le-a adjudecat, în totalitate, la scoruri care au depășit 60%, ba în unele cazuri au sărit și de 70%. În prealabil, puțini erau poate chiar și cei din USL care anticipau o victorie la asemenea proporții. Argeșul s-a plasat astfel în lotul celor 25 de județe în care candidații USL și-au câștigat fără drept de apel toate colegiile, cu peste 50% plus 1 din voturi, iar cu media generală de 69%, mai mare decât media pe țară, USL-Argeș a intrat în topul național al celor mai performante filiale. Măcel a fost deci cuvântul de ordine la aceste alegeri, în care social-liberalii au făcut legea, în vreme ce adversarii de la ARD și PPDD s-au bătut pe firimiturile rămase la masa redistribuirii de mandate. Pentru ARD, înfrângerea a fost cu atât mai dureroasă cu cât „inima” Alianței lui Mircea Andrei era să se oprească de tot, atunci când s-a constatat că, la nivel de județ, PPDD-ul a avut „pulsul” de voturi mai mare (12,58% ARD și 15,26% PPDD).

La Senat, Mircea Andrei a fost marele perdant

Atât la Senat, cât și la Camera Deputaților, cifrele sunt mai expresive decât orice comentariu. La Senat, USL a obținut 69% din voturi, lăsând o zestre cât se poate de firavă pentru ceilalți: 15,99% PPDD și 12,65% ARD. În aceste condiții, cei patru senatori de Argeș sunt toți de la USL, câștigători fără emoții ai mandatelor în toate colegiile: Ion Popa la Câmpulung-Curtea de Argeș (68,69%), Șerban Valeca la Mioveni-Ștefănești (72,84%), Constantin Tămagă la Costești-Topoloveni (68,44%) și Ionuț Elie Zisu la Pitești (67,10%). De partea cealaltă, până la închiderea ediției noastre, devenise tot mai limpede că ARD nu va obține vreun post de senator, nici măcar la redistribuire. Surpriză pe cât de totală, pe atât de nasoală pentru liderul PDL, senatorul Mircea Andrei, care a beneficiat totuși de un culoar favorabil în ce privește mărimea colegiului și identitatea contracandidaților. Ceea ce i-ar aduce eșecul la proporții de dinamită politică. Totuși, cu cele 18,62 procente obținute, Mircea Andrei este primul în propriul partid. Pentru candidații ARD din celelalte colegii de Senat, catastrofa a fost totală. Cea mai mare fiind Ionel Vișinescu (Mioveni-Ștefănești) cu 7,52%, urmat la mare luptă de Gheorghe Alecsei (Câmpulung-Curtea de Argeș) cu 10,61% și Narcis Godeanu (Costești-Topoloveni) cu 10,94%. La PPDD, cel mai bun scor la Senat l-a obținut fostul deputat PDL Sorin Pandele, cu 19,31% în colegiul Costești-Topoloveni, urmat îndeaproape de Iulian Cristache, cu 19,12% în colegiul Mioveni-Ștefănești. O informație venită tot până la închiderea ediției indica faptul că, la redistribuire, Iulian Cristache a devenit senator, el beneficiind de un număr de voturi mai mare decât cel obținut de Sorin Pandele.

La Camera Deputaților, surprizele au venit de la PPDD

La Camera Deputaților, situația votului a fost trasă la indigo. USL a dat de grindă cu toți ceilalți, obținând un scor general de 67,87%, în vreme ce pentru PPDD n-au mai rămas decât 15,26%, iar pentru ARD 12,58%. Toți cei nouă candidați USL și-au câștigat colegiile la pas, cu scoruri care au depășit 60%. Cu o mențiune specială pentru Simona Bucura Oprescu, pentru care au fost câteva premiere. Aflată la prima candidatură la Parlament, fiind femeie și totodată cea mai tânără candidată, ea a reușit să obțină cel mai mare procent dintre colegii săi, 71,32% în colegiul Mioveni. Situația pe celelalte colegii de deputați a fost însă asemănătoare. La Curtea de Argeș, Mircea Drăghici și-a reînnoit mandatul de deputat într-o manieră aprope de neprezentare pentru adversari, cu un procent de 69,83%. La Câmpulung, Gheorghe Marin a redevenit deputat cu 65,16%, iar la Costești, avocatul liberal Theodor Nicolescu a obținut primul său mandat de deputat, cu 62,28%. Și veteranul Bogdan Niculescu Duvăz și-a conservat mandatul, la Topoloveni, cu 69,54%, în vreme ce la Ștefănești, Radu Vasilică a rămas deputat, cu 69,58%. Trecând în colegiul Pitești, performerul USL a fost, cum era de așteptat, ministrul și totodată copreședintele Uniunii la nivel central, Daniel Constantin. Care a devenit deputat în colegiul Pitești Centru-Albota-Moșoaia, cu 70,55%. În colegiul Pitești Nord-Bascov-Băbana și-a păstrat mandatul liberalul Andrei Gerea, cu 68,46%, iar în colegiul Pitești Sud-Bradu-Oarja a redevenit deputat, după o absență de peste 20 de ani, Cătălin Rădulescu, cu 63,06%. De partea cealaltă, la PPDD par să se înregistreze cele mai mari surprize. În sensul că, după ultimele informații pe care le-am primit, OTV-iștii din Argeș ar putea avea doi deputați primiți la redistribuire: Ioana Jenica Dumitru, în colegiul Ștefănești, care a primit 19,05% din voturi, și Mihai Deaconu, în colegiul Mioveni, cu 16,87% din voturi. La ARD, performerul alegerilor a fost prim-vicepreședintele Cătălin Teodorescu, cel care a reușit să obțină cel mai mare scor din partid: 21,89%, unicul procent care începe cu cifra 2 dintre toți candidații ARD în județ, ba și dintre cei ai PPDD! Astfel, Teodorescu a devenit, prin redistribuire, deputat de Pitești Sud-Bradu-Oarja, fiind coleg de colegiu cu Cătălin Rădulescu de la USL. În acest fel se prezintă situația câștigătorilor la Camera Deputaților. Dacă ne referim însă și la dezastre, ele sunt pe alese. La PPDD, nici președintele Marian Fulga și nici nevasta, Sanda Fulga, n-au reușit să devină deputați, deși au candidat la două capete, adică pe două colegii, doar-doar vor trage lozul câștigător. În final, Marian Fulga a luat doar 12,05%, cu câteva procente sub media partidului, ceea ce înseamnă că l-a tras în jos, în vreme ce Sanda Fulga a obținut 17,67% la Câmpulung, prea puțin însă pentru a-i da vreo speranță de câștig. Cele mai crunte deziluzii s-au înregistrat însă la ARD. În frunte chiar cu prim-vicepreședintele Gabriel Bratu. Care, deși a candidat în colegiul Costești, care are cei mai mulți primari PDL din județ, n-a reușit să obțină decât 14,98%, fiind depășit până și de „exoticul” candidat Mario Păun de la PPDD, care a luat 19,31%. Nici fostul prefect Gogu Davidescu n-a avut o soartă mai miloasă, obținând la Câmpulung un scor cam ca falimentul uzinei ARO: 11,46%. Mult prea puțin pentru cineva intrat deja în legendă pentru mărimea paloșului politic din dotare. În vreme ce fostul primar de Călinești, Nicu Gavrilescu, în ciuda sprijinului competent venit de la finul Florin Frătică, n-a reușit să ia în colegiul Topoloveni decât 10,73%, ceea ce reprezintă o poșircă la capitolul tărie politică, de care până și rachiul se rușinează.

Senat
Pitești
# Ionuț Elie Zisu (USL)- 55.183 voturi – 67,17%

Câmpulung – Curtea de Argeș:
# Ion Popa (USL) – 33.322 voturi – 68,67%,

Mioveni-Ștefănești
# Șerban Valeca (USL)- 41.911 voturi – 72,35%

Topoloveni – Costești
# Constantin Tămagă (USL)- 32.733 voturi – 68,44%

Camera Deputaților
Pitești- Sud
# Cătălin Rădulescu (USL)- 17.626 voturi- 63,27%

Pitești – Centru
# Daniel Constantin (USL) – 22.299 voturi- 70,67%

Pitești – Nord
# Andrei Gerea (USL)- 15.604 voturi- 68,17%

Câmpulung
# Gheorghe Marin (USL)- 14.894 voturi – 65,11%

Curtea de Argeş
# Mircea Drăghici (USL)- 17.860 voturi – 69,83%

Mioveni
# Simona Bucura Oprescu (USL)- 22.155 voturi- 71,30%

Ștefănești
# Radu Vasilică (USL)- 18.420 voturi – 68,80%

Topoloveni
# Bogdan Niculescu Duvăz (USL)- 16.960 voturi – 69,47%

Costești
# Theodor Nicolescu (USL)- 14.460 voturi- 62,27%

Parlamentari după redistribuirea voturilor

Senat
Mioveni-Ștefănești
# Iulian Cristache (PP-DD)- 11.362 voturi – 19,62%

Camera Deputaților

Pitești Sud
# Cătălin Teodorescu (ARD)- 5.972 voturi- 21,43%

Mioveni
# Mihai Deaconu (PP-DD)- 5.242 voturi – 16,87%

Ștefănești
# Dumitru Ioana Jenica (PP-DD)- 5.360 voturi- 20,02%

Material realizat de M. BĂDESCU

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii