Web Analytics

articol scris miercuri, 31 mai 2023

Update. A fost evacuat și al doilea muncitor prins sub dărâmături! Dosar penal și anchetă a ITM Argeș!

Revenim cu amănunte de la incidentul grav petrecut miercuri, 31 mai, la Sălătrucu, în Argeș, la un punct de lucru al unei societăți comerciale de exploatare agregate, când un mal s-a prăbușit în acea carieră de piatră, doi muncitori fiind prinși sub dărâmături.

Citește și: Argeș. Doi muncitori, surprinși de un mal surpat într-o carieră de piatră! Unul este încă prins sub dărâmături!

V-am relatat că unul dintre ei, în vârstă de 47 de ani, a fost transportat cu un vehicul proprietate personală până într-un punct de unde a fost preluat în stare de conștiență de către un echipaj medical. Al doilea rămîsese prins cu picioarele sub un utilaj și sub dărâmăturile malului.

Ei bine, la ora 16.05, ISU Argeș a comunicat că și cel de-al doilea bărbat, în vârstă de 56 de ani, a fost evacuat conștient, fără leziuni grave, de sub dărâmături.
Acesta a fost transportat cu elicopterul SMURD la Pitești.

Polițiștii din Tigveni, precum și cei de la Curtea de Argeș au făcut cercetări la fața locului, stabilind că bărbatul de 56 de ani, din comuna Leleasca, județul Olt, în timp ce manevra un excavator, a fost surprins de un mal de pământ și a rămas blocat în interiorul utilajului. El a fost scos prin eforturile pompierilor.

Evenimentul a fost comunicat Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeș, care a deschis o anchetă.

„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, precum și neluarea, respectiv nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă, conform art. 196, 349 și 350 din Codul Penal, iar cercetările continua, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș” - se arată într-un comunicat de presă al IPJ Argeș.

Desfășurare impresionantă de forțe pentru salvare

ISU Argeș mai informează că pe timpul misiunii s-au luat măsuri de consolidare a malului prin montarea unor panouri, pentru siguranța salvatorilor.

Iar la intervenție pompierii au mobilizat trei autospeciale de stingere a incendiilor, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, o autospecială cu un container multirisc, o ambulanță SMURD de Terapie Intensivă Mobilă, o autospecială de descarcerare grea și un elicopter SMURD, alături de două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Argeș. O adevărată desfășurare de forțe!

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blocaje la granița dintre Turcia și Bulgaria: Protestul transportatorilor provoacă aglomerație pe ambele sensuri

Transportatorii români care tranzitează frontiera dintre Turcia și Bulgaria se pot confrunta cu întârzieri importante, după izbucnirea unui protest spontan […] Citește!

Atenție la ofertele de vacanță de pe internet! Escrocii trimit facturi false pe WhatsApp și cer bani în conturi bancare

Românii care caută oferte de vacanță pe internet sunt avertizați asupra unei noi metode de înșelăciune, prin care persoane necunoscute […] Citește!

Furturi de motorină din autobuzele STB. Percheziții în București și două județe

O anchetă privind dispariția unor cantități importante de combustibil din autobuzele unei societăți de transport public din București a dus […] Citește!

Motorina s-ar putea scumpi cu 85 de bani pe litru de la 1 noiembrie. Avertisment pentru constructori: prețurile materialelor și lucrărilor ar putea crește

O nouă scumpire a motorinei ar putea pune presiune pe firmele de construcții din România chiar înainte de finalul anului. […] Citește!

Scandal uriaș la o cabană din Sibiu: Camere ascunse în prize, inclusiv în baie. Polițiștii au făcut percheziții și au ridicat mai multe dispozitive

Un sejur la o cabană de pe Valea Avrigului, în județul Sibiu, s-a transformat într-o experiență tulburătoare pentru doi soți […] Citește!

Fotbalist de 26 de ani, găsit mort după ce fusese dat dispărut

Andrei Petrache, un fotbalist în vârstă de 26 de ani, dat dispărut pe 2 octombrie, a fost găsit mort. Anunțul […] Citește!

gaze

Explozie a prețurilor la gaze în Europa. Pragul de 100 de euro pe MWh, depășit pentru prima dată din 2022

Piața europeană a gazelor naturale trece printr-un nou episod de scumpiri puternice, chiar înaintea sezonului rece. Miercuri, prețul de referință […] Citește!

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv. Decizia definitivă a Curții de Apel București

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv, au decis miercuri seară judecătorii Curții de Apel București. Magistrații au admis contestația procurorilor […] Citește!

Atac cu drone în Marea Neagră: O navă care venea spre Constanța, lovită în largul Bulgariei

Un nou incident grav în Marea Neagră ridică semne de întrebare privind siguranța transportului maritim în apropierea coastelor României și […] Citește!

Vin noi valuri de scumpiri! Banca Mondială anunță creșteri de 18% la alimente până în 2027

Prețurile alimentelor ar putea înregistra o nouă creștere semnificativă la nivel mondial, într-o perioadă în care conflictele armate, costurile ridicate […] Citește!

Un român, martor la tragedia feroviară din Spania. A sunat la 112 și a intervenit pentru salvarea răniților

Un român s-a numărat printre primii martori care au alertat autoritățile după gravul accident feroviar din Spania, în care zeci […] Citește!

Grevă națională în Italia pe 30 octombrie. Zboruri, trenuri și servicii publice, afectate

O grevă națională programată în Italia pentru 30 octombrie ar putea provoca perturbări în transporturi, educație și sănătate, avertizează Ministerul […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Din ediția tipărită

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!