Între Câmpulung și Pitești se circulă în regim de transport public de persoane cu microbuzele unei firme cu vechime pe traseu. Transportatorul e sensibil la diversele influențe de pe plan mondial, așa că pandemia de Coronavirus și războiul din Ucraina au fost ocazii de scumpire a biletelor, pentru un drum între municipiul muscelean și cel reședință de județ tariful fiind de 15 lei. Înainte de Covid costa doar 10… Iar pentru acești bani primești nu doar transportul, ci și diverse opinii, mirosuri, zgomote și povestiri.
Norocul în maxi-taxi constă, de regulă, în găsirea unui loc. Fie că pleci de la Câmpulung, fie că pleci de la Pitești. Apoi supra-norocul este să coboare cât mai curând din mașină localnici ”simpatici”, locuitori ai unor cătune de prin Schitu Golești și Mihăești. Mai ales că, dacă trapa din plafonul microbuzului este închisă, odorizarea interiorului este asigurată. Plus atmosfera de chin și jale creată de muzica izvorâtă din telefoanele mobile, neapărat cu interpreți de renume în lumea maneliștilor.
Și mai e ceva, de fapt cineva, ce ține de noroc: șoferul. De e unul mai în vârstă, cu capsa pusă și degrabă vorbitor la telefon, parcă drumul nu mai e așa de lin. Și asta nu din cauza faptului că la Mărăcineni se frezează cele patru benzi…
De e unul mai tânăr și extrem de sociabil, altfel merge microbuzul! Și îl auzi de fiecare dată ce urcă o femeie în mașină – ”Hai, hai, că tot de mine ai dat!” – după care se înfiripă o discuție în serial. Coboară o femeie, fie ea domnișoară, doamnă sau senioare, urcă alta, așa că vorbe se găsesc. Și, din când în când, șoferul e eclipsat de o vârstnică cu un ghiveci în brațe în care are răsaduri de roșii. ”Le-am luat de la Edu, cică ies roșii bune. Până n-oi vedea, nu cred”, zice ea, apoi se ia de colega de banchetă, tot o pensionară. ”Parcă te cunosc de undeva… De unde zici că ești?”. ”Din Schitu”, vine răspunsul. ”A, păi și eu tot de-acolo. De fapt trăiesc la Schitu de 58 de ani. Am avut un copil în Armată, a murit de infarct. Fata e plecată afară”. ”Și a mea, la fel”, replică cealaltă. Și, din vorbă în vorbă, se ajunge la destinație. ”N-am avut bani de Pitești, doar de Schitu, așa că eu cobor”, se amuză femeia cu răsadurile. Iar locul ei de întreținătoare a atmosferei este reluat de șofer.
Citește și Cutremur la AJVPS Argeş! Directorul executiv Sergiu Chiriţă şi-a dat demisia!
Oameni răi pe traseu și parul de la Rucăr
Stația din Pitești, de la Rectorat, cum e cunoscută, a fost mutată de curând. Doar câteva zeci de metri, în dreptul trecerii de pietoni care, de asemenea, și-a pierdut locația de acum câteva luni. Microbuzul vine și nici nu pui un picior în el că șoferul te ia în primire: ”Să-mi plătiți acum, că la Podul Viilor nu mai stăm mult!”. Obiceiul era ca banii călătorilor să fie recoltați în timpul staționării la Ape, acolo unde se zăbovea vreun sfert de oră. Oricum, se stă și acum câteva minute, dar pentru un recensământ inedit. Impiegatul de mișcare, adică cel care supervizează cursele, se năpustește în mașină și îi ia pe toți la întrebări: ”Tu, unde?”. Îi spui unde, el tastează ceva pe ecranul telefonului, apoi îl anunță pe șofer: ”Ai 111!”. Asta însemnând câți lei a adunat de la călători. Grosul a venit de la cei pentru Câmpulung, trei la număr, doi fiind de pe la Rucăr, cu speranța că vor prinde rata de două, condusă de Vio.
”Odată așteptam în autogară să plec, când vine unu´ la mine. Și mă întreabă cât costă până la Stâlpeni, că nu prea are bani și mai e și cu nevasta și doi copii. Îi zic, mă roagă să-l las cu mai puțin, mi se face milă și accept. Și, ca să vezi, apoi mă întreabă în cât timp plec. Îi zic că mai stau paișpe minute și zâmbește mulțumit: A, păi am timp să beau o bere! M-a lăsat mască”, povestește șoferul. Și nu se oprește nici după ce pornește. ”Măi, fac șoferie de peste cincizeci de ani – 72 e vârsta lui, i-a comunicat-o unui bătrân ce se văita de picioarele lui ce-l poartă prin viață de 75 de ani – am făcut Europa, România toată, dar traseu ca ăsta n-am văzut! Oameni răi, sunt oamenii răi, măi, oameni buni! Tu de unde ai zis că ești?”, se adresează el unei femei. ”Din Rucăr”, vine răspunsul. ”E, acolo oamenii sunt mai puțin răi!”. ”Da´ de unde!”, vine replica bombănită. ”Îl superi pe unu´, îți dă cu paru-n cap!”. Spusele femeii sunt urmate de câteva clipe de nevorbă, ocazie să descopere cei din mașină că acela ce stă pe bancheta din spate a cumpărat boboci de rață de la Pitești.
Prezervativul și doi liceeni
Apoi reînvie vocea șoferului. Pe aceeași temă, a traseului cu oameni răi și mai puțin răi. ”Odată l-am dat jos pe unu´ din mașină. Avea un bidon de bere și a umplut podeaua cu bere”. ”Da, da, îmi aduc aminte”, sare cu gura o femeie. ”Era atâta bere pe podea că, după ce am coborât și m-am dus la Mihăești, la Primărie, m-au întrebat femeile de acolo de ce am apă pe pantofi”. Ceva zâmbete, apoi continuarea aparține tot șoferului. ”Oameni buni, ăla cu berea făcuse și pe el. N-am mai răbdat, l-am dat jos, deși mi-a fost milă… Ca să nu vă mai spun că odată am găsit și un prezervativ în spate. Au stat acolo doi copii de liceu, o fată și-un băiat. Ce-or fi făcut, nu știu, că eu eram cu ochii la drum!”.
Rând pe rând oamenii coboară din mașină. O femeie se vaită că are sacoșă grea, prilej pentru șofer să o sfătuiască să o lase în microbuz, că o ia ea altădată. Iar o pasageră ce tocmai a urcat e luată la întrebări. ”De ce sunteți tristă?”. ”Păi, mereu pe drumuri”, vine răspunsul. ”Am făcut o radiografie la Spital, am dus-o la medicul de familie și acum m-a trimis înapoi la Câmpulung să mi-o citească doctorița. Tot pe drumuri… degeaba, că a fost doctorița nervoasă”, completează femeia supărată.
Ajuns la destinație microbuzul, șoferul primește amabil salutările ultimilor călători. Apoi se îndreaptă spre stația de la Dinicu, de acolo de unde va mai pleca de două ori spre Pitești.
Cătălin Ioan Butoiu
0 Comentarii