Web Analytics

Training regional la Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş

de | 28.03.2012 19:08 | Cultură

În perioada 19-23 martie, Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş a organizat cursul de formare iniţială a bibliotecarilor-traineri, în domeniul serviciilor noi de bibliotecă (BSNB). Cursul a fost susţinut de d-na Ramona Şinca, coordonator de training regional la IREX (fundaţia care finanţează programul Biblionet) şi de d-na Marlene Angheluţă – trainer. Sub îndrumarea acestora, au fost instruiţi 14 bibliotecari-traineri din bibliotecile judeţene (Bucureşti – Biblioteca Metropolitană, Argeş, Călăraşi, Giurgiu, Mehedinţi, Teleorman, Olt, Prahova).
Cursul intitulat „Bazele serviciilor noi de bibliotecă” face parte din cele două tipuri de activităţi de training în vederea pregătirii bibliotecarilor judeţeni pentru a contribui la modernizarea sistemului de biblioteci publice: 1. IT-LIB (cursul de iniţiere a bibliotecarilor în utilizarea calculatorului şi 2. BSNB (cursul care se bazează pe metodologia de dezvoltare a unui serviciu nou de bibliotecă, ţinând cont de grupurile-ţintă de utilizatori).
Ceea ce este important la acest curs este partea de TOT (Trainer of Trainers), adică procesul de formare de formatori. Astfel, cu o durată de 5 zile, cursul a urmărit formarea de deprinderi şi consolidarea cunoştinţelor necesare oricărui bibliotecar modern. Programa cursului a abordat o tematică generoasă, de la servicii de referinţe în bibliotecă şi referinţe în mediul virtual, trecând prin teme precum: organizarea şi eficientizarea spaţiului de bibliotecă şi elemente de cultură informaţională, tehnici de atragere şi fidelizare a noilor utilizatori.
La finalul acestui curs, bibliotecarii instruiţi au primit suportul de curs şi vor fi oarecum constrânşi să-şi însuşească acest suport, pentru că, în ultima săptămână a lunii aprilie, se va desfăşura workshopul BSNB, un fel de laborator experimental în care echipele de traineri îşi vor împărtăşi opiniile şi cunoştinţele dobândite.
În perspectivă, în perioada mai-septembrie a anului 2012, echipele de traineri vor programa bibliotecarii comunali care au urmat cursul IT-LIB pentru a participa la cursul de BSNB. Ulterior, bibliotecarii comunali trebuie să realizeze câte un proiect de serviciu nou de bibliotecă, iar IREX va asigura granturile în vederea implementării celor mai bune proiecte.
Sabina Diacenco

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole