Joi, 10 septembrie, de la ora 17.00, în Sala „Ars Nova” de la Casa Cărții a Centrului Cultural Pitești, va avea loc un nou eveniment. De această dată, conferința cu tema „Dezbinarea dintre creștini și limitele mișcării ecumenice”, în cadrul proiectului cultural-educativ “Colocviile Municipiului Pitești”, coordonat de redactorul-șef al revistei de cultură “Argeș”, scriitorul dr. Leonid Dragomir, avându-l invitat pe scriitorul Teodor Baconschi, diplomat de carieră și scriitor.
Teodor Baconschi, diplomat de carieră, fost ambasador al României la Vatican, Lisabona, Paris, și ministru de externe, este și, în virtutea meseriei, un om al dialogului. Vocația sa dialogală este sporită de calitatea de scriitor și de bogata cultură teologică sau de antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor. Invitat la Centrul Cultural Pitești, va susține conferința cu tema: «Dezbinarea dintre creștini și limitele mișcării ecumenice».
Ecumenismul este o mișcare religioasă care militează pentru dialogul dintre bisericile creștine, în vederea refacerii unității acestora. El s-a dezvoltat cu precădere în a doua jumătate a secolului XX, însă România nu a putut participa organic datorită izolării comuniste la multiplele evenimente ce au prilejuit cunoașterea mai profundă între membrii diferitelor confesiuni și la diversele acțiuni educative și caritabile organizate sub semnul comuniunii creștine.
„Autorul consideră că rezistențele manifestate în România actuală față de mișcarea ecumenică se datorează necunoașterii și diverselor manipulări. Dimpotrivă, spune Teodor Baconschi, «apropierea interconfesională trebuie susținută ca expresie a fidelității față de Evanghelie, factor de pace socială și antidot împotriva filetismului și naționalismului radical». Ortodoxia românească poate însă juca un rol important în constituirea unei Europe reunificate în jurul valorilor creștine. Cu ocazia acestei conferințe, Teodor Baconschi va lansa ultima sa carte de eseuri, «Tâmple argintii. Gânduri din ultima vreme», apărută anul acesta la editura «Spandugino» din București”, spune Leonid Dragomir.




























0 Comentarii