Web Analytics

articol scris miercuri, 09 septembrie 2026

O zi de poveste pentru Mari şi Alex: doi jurnalişti care şi-au unit destinele

Momente de mare emoție, sâmbătă, 5 septembrie, pentru colega noastră de redacție, Mari Tudor, care și-a unit destinul cu alesul inimii sale, Alex Vlaicu, și el tânăr jurnalist și fost coleg de-al nostru.
Cei doi și-au oficializat iubirea în fața lui Dumnezeu, alegând pentru acest moment solemn și plin de emoție Biserica Mavrodolu din Pitești. Le-au fost alături nașii, Denis și Carmen Grigorescu, alegerea părinților spirituali fiind una deloc întâmplătoare: nașul este, la rândul său, un cunoscut jurnalist, astfel că întreaga poveste a avut, cum altfel, și o frumoasă legătură cu lumea presei.

La cununia religioasă au participat părinții, rudele, prietenii și colegii care au ținut să fie alături de cei doi într-una dintre cele mai importante și mai frumoase zile din viața lor.
Slujba religioasă a fost oficiată de părintele paroh al bisericii, Victor Sturzeanu, și de preoții Horia Dumitrescu și Cătălin Țîru, într-o atmosferă încărcată de emoție și bucurie.

O colegă dragă, într-o zi cu totul specială

Evident, de la un asemenea moment nu putea lipsi nici echipa de la Jurnal de Argeș, ziarul la care Mari lucrează de aproape nouă ani. Secretar de redacție și, mai presus de toate, o colegă extraordinară, Mari a avut alături, în ziua nunții sale, oamenii cu care împarte zi de zi informații, știri, deadline-uri și multe dintre provocările meseriei de jurnalist. De această dată, însă, nu ea a fost cea care a pus întrebările și a consemnat poveștile altora, ci a fost protagonista unei povești de dragoste care merită spusă. După cununia religioasă, sărbătoarea a continuat la restaurant, unde invitații au petrecut până în zori, într-o atmosferă de voie bună, cu muzică pentru toate gusturile, dans și numeroase momente-surpriză.
Unul dintre cele mai savuroase momente ale serii a fost cel în care Alex și Mari au trebuit să răspundă unui adevărat tir de întrebări pentru a demonstra cât de bine se cunosc. O situație cu atât mai amuzantă cu cât, în mod obișnuit, cei doi sunt cei care pun întrebările, nu cei care trebuie să răspundă la ele!

Dansul mirilor, momentul serii

Și pentru că nicio nuntă nu este completă fără emoționantul dans al mirilor, Alex și Mari le-au oferit invitaților un moment cu adevărat special. Alex ne-a mărturisit, cu emoție, că regia le-a aparținut chiar lui și miresei sale. Iar rezultatul a fost unul pe măsură: evoluția celor doi pe ringul de dans a fost diafană și elegantă, smulgând aplauze și zâmbete din partea celor prezenți. Apoi, emoțiile au făcut loc distracției, iar nuntașii s-au prins în hore și sârbe, dar și în dansuri moderne. Voia bună a pus stăpânire pe petrecere, iar seara s-a transformat într-o adevărată sărbătoare a iubirii, prieteniei și familiei.
Pentru Mari și Alex, ziua de 5 septembrie va rămâne, cu siguranță, una dintre cele mai frumoase pagini ale poveștii lor. Iar noi, colegii care am avut bucuria să le fim alături, le dorim să păstreze mereu emoția acestei zile, să se bucure unul de celălalt și să își construiască împreună o viață plină de iubire, înțelegere, împliniri și cât mai multe motive de bucurie.
Casă de piatră, Mari și Alex! Să vă fie drumul împreună lung, frumos și plin de povești care să merite povestite!

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Droguri descoperite în locuința unui medic anestezist. Doctorul a fost de gardă la ATI, în ciuda anchetei

Un medic anestezist în vârstă de 33 de ani, care lucrează la spitalele din Slobozia și Oltenița, a efectuat o […] Citește!

O nouă alertă cu bombă la Otopeni. Aeronavă KLM, verificată după o amenințare

Aeroportul Internațional Henri Coandă din București a fost vizat de două noi amenințări cu bombă joi seară, 5 noiembrie, potrivit […] Citește!

Înșelăciune de peste 200.000 de lei prin terminale SelfPay și PayPoint. Trei suspecți, reținuți

O schemă de înșelăciune care viza terminalele de plată SelfPay și PayPoint a provocat un prejudiciu de peste 200.000 de […] Citește!

Universitatea Craiova – Egnatia 2-0, în Conference League!

Universitatea Craiova a învins-o pe Egnatia, scor 2-0, într-un meci din etapa cu numărul 3 din faza ligii UEFA Conference […] Citește!

FC Argeş – Dinamo, vineri, 6 noiembrie, de la ora 20.30, în etapa a 15-a din SuperLiga. Atenţie la Danny Armstrong!

Etapa a 15-a, ultima din turul sezonului regular al SuperLigii, debutează vineri, 6 noiembrie, iar cea mai așteptată partidă a […] Citește!

Haos în Brazilia! Arbitrul a dat 51 de cartonașe roșii

Scene incredibile în fotbalul brazilian! Un meci din campionatul regional U20, dintre Uberlandia și Mamore, s-a încheiat cu un scandal […] Citește!

Percheziții în Arad și Timiș. Patru polițiști de frontieră suspectați că ar fi permis intrarea ilegală a transporturilor de animale, în plină criză a pestei porcine

Patru polițiști de frontieră sunt cercetați într-un dosar de corupție, fiind suspectați că ar fi primit bani de la transportatori […] Citește!

LPF a anunţat programul ultimei etape din 2026. Farul Constanţa – FC Argeş, sâmbătă, 19 decembrie

LPF şi deţinătorul de drepturi TV au stabilit programul etapei a 20-a, ultima din anul 2026. Orele de disputare vor […] Citește!

Colet-surpriză din Spania, interceptat în Gorj. Aproape 8 kilograme de canabis, ascunse printre dulciuri și alimente

Un colet expediat din Spania, care părea să conțină doar alimente și produse obișnuite, a dus la declanșarea unei intervenții […] Citește!

Iulian Tameş va da lovitura de începere a meciului FC Argeş – Dinamo

FC Argeș și Dinamo se întâlnesc vineri, 6 noiembrie, în etapa cu numărul 15 din Superliga. Partida este programată de […] Citește!

Poșta Română se transformă și în punct de colectare! Telefoanele și electronicele vechi vor putea fi predate în mii de oficii

Românii vor avea la dispoziție o nouă modalitate de a scăpa de aparatele electrice și electronice vechi, fără să mai […] Citește!

Ce decizie a luat Harry Kane

Harry Kane, câștigătorul Balonului de Aur 2026, a semnat prelungirea contractului cu Bayern Munchen. Atacantul englez și-a pus semnătura pe […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete