Web Analytics

”Stăpânul” Mircea Andrei a fost făcut cetăţean de onoare între două reprize de pumni şi înjurături

de | 18.08.2011 13:11 | Politica si Administratie

# Circ gratis la Ziua comunei Albeştii de Muscel. De Sfânta Maria, albeștenii primarului Ionel Năftănăilă și-au sărbătorit ziua localității, un eveniment portocaliu de la început și până la final. Din peisajul petrecerii, ca pentru orice localitate ce trebuie să arate că-și respectă „Stăpânul”, nu a lipsit nici momentul acordării distinselor titluri de cetățean de oroare, pardon, de onoare, astfel că pe scurta listă a primarului Năftănăilă au fost bifate numai persoane cărora trebuie să le fie făcute plecăciuni până la pământ. Adică un  secretar de stat, pe numele său Valentin Iliescu, care-și caută cu înverșunare un județ în care să candideze, un senator de Dâmbovița – bineînțeles că „Stăpânul” Mircea Andrei, și, cu voia dvs, ultimul pe listă, prefectul Gogu Davidescu. Acesta  fusese sărit de pe listă, dar, după ce s-a bosumflat, edilul Năftănăilă a dat fuga în sediul primăriei și i-a scris numele pe o diplomă confecționată ad-hoc. Pe lângă mici și bere, pe lângă spectacolul de aproape 5000 de euro, oferit „din partea casei”, gratis a fost și circul. Care a început cu primirea numeroșilor oaspeți portocalii, aplauzele apărând la scurt timp sub formă de pumni și înjurături, disputate în două reprize de bătaie, la baza scenei. Din centrul ringului pugilistic nu a lipsit nici primarul Ionel Năftănăilă, care, în încercarea disperată de a-i despărți pe combatanți, s-a ales cu vreo două scatoalce zdravene pe spinare. Fapt care l-a făcut ulterior să regrete că nu l-a trecut pe lista cu cetățeni de oanoare și pe campionul Lucian Bute, unicul apt să facă față unei ceremonii atât de fierbinți. I. ŞTEFAN

Luni, la Albeştii de Muscel, a rulat comedia de sezon şi de mare succes “Stăpânul la munte şi la mare”. Surescitaţi că lui Mircea Andrei i s-a înscenat acordarea titlului de cetăţean de onoare, mai mulţi cheflii din public s-au luat la bătaie. Nu s-au înregistrat victime printre pedeliştii veniţi de la Piteşti. Doar primarul Năftănăilă a încasat câţiva pumni, dar i-a trecut la voturi…

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii