# Convorbiri neconvenţionale cu George Rotaru

# Ce reprezintă istoria pentru dumneavoastră?
– Pentru mine istoria înseamnă mult mai mult. Această ştiinţă este cu adevărat o carte deschisă, un univers viu a tot ce înseamnă „povestea” existenţială a noastră pe planetă, de-a lungul timpului milenar.
Deşi ne aflăm într-o perioadă trienală, de o deosebită semnificaţie istorică, respectiv anul Centenarului Marii Uniri – 2018, urmat de 2019 – 160 de ani de la  Unirea Principatelor Române şi, mai departe, în 2020, la patru secole şi două decenii de la prima Unire a Românilor, după planul DACIC. Pentru cinstirea acestor acte istorice, am scris chiar o carte, „România Istorică”.
Acum, mă voi întoarce dincolo de Anno Domini, în Dacia preistorică şi, mai încolo, în epoca dacilor, geţilor, a tracilor şi a pelasgilor din care noi, cei din acest spaţiu fantastic carpato-danubiano-pontic, ne tragem. Este important să vezi şi să trăieşti acele importante vremi istorice cu ochii minţii. Deşi nu au rămas prea multe mărturii despre originea noastră, prin scrierile unor mari înţelepţi din preistorie, prin  monumente, columne, sanctuare sau o serie de artefacte, se poate demonstra existenţa unei bogate istoriografii care atestă originea şi statalitatea românilor, demonstrând cine suntem, de unde venim. Suntem o civilizaţie matură, cu o cultură civilizatoare, având adânci rădăcini identitare în istoria planetei Pământ, care atestă statutul nostru de popor şi nu de populaţie. Iată doar câteva citate înţelepte, istoric fundamentate:
Pitagora, în secolul VI î.e.n: „Călătoreşte la geţi nu ca să le dai legi, ci să tragi învăţăminte de la ei. La geţi toate pământurile sunt fără margini, toate  pământurile sunt comune”.
Homer: „Dintre toate popoarele, geţii sunt cei mai înţelepţi.”
# Și marii filozofi antici au scris despre geți…
– Da, așa este. Tot despre înţelepciunea înaintaşilor noştri ne sunt lăsate pilde şi ziceri de înaltă învăţătură din partea înțelepților din secolele IV-V î.Hr., Socrate, Platon, Aristotel, Caramides etc. Mai târziu, în era noastră, în secolul II d.Hr. Dionisie a lăsat un hrisov menţionând: „În ceea ce urmează voi scrie despre cea mai mare ţară, care se întinde din Asia Mică până în Iberia şi din nordul Africii până în SCANDIA, ţara imensă a dacilor”.
Revenind în mileniul nostru, Alfred Hofmann (1820), în „Istoria Pământului”, scria: „Într-adevăr nicăieri nu vei putea găsi o putere de înţelegere mai rapidă, o minte mai deschisă, un spirit mai ager, însoţit de mlădierile purtării, aşa cum o afli la cel din urmă rumun. Acest popor ridicat prin instrucţie ar fi apt să se găsească în fruntea culturii spirituale a Umanităţii. Şi ca o completare, limba sa este atât de bogată şi armonioasă, că s-ar potrivi celui mai cult popor de pe Pământ. Rumania nu este buricul Pământului, ci Axa Universului”, iar Marco Merlini spunea, referitor la plăcuţele de la Tărtăria, „oasele, ca şi plăcuţele, sunt foarte vechi. Acum este o certitudine. Este rândul nostru să gândim că scrierea a început în Europa cu 2000 de ani înaintea scrierii sumeriene. În România avem o comoară imensă, dar ea nu aparţine numai României, ci întregii Europe”. Tot în vremurile moderne, chiar contemporane ale mileniului II, alţi mari savanţi, pe baza unor cercetări, au descoperit că „strămoşii rumânilor au exercitat o influenţă puternică asupra întregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului şi chiar a Chinei” (după sumerologul rus A. Kifisim).
Louis de la Valle Pousin afirmă că „locuitorii de la nordul Dunării de Jos pot fi consideraţi strămoşii Omenirii.” Ca şi susţinerea lui Gordon W. Childe: „Locurile primare ale dacilor trebuie căutate pe teritoriul României. Într-adevăr, localizarea centrului principal de formare şi extensiune a indo-europenilor trebuie să fie plasată la nordul şi la sudul Dunării de Jos.”