Web Analytics

articol scris vineri, 12 iunie 2026

SJU Pitești. Caz grav, operat cu succes la Neurochirurgie. A scăpat de dureri și de paralizie

După un an și jumătate de suferință și risc de paralizie, o pacientă și-a recăpătat forța în mâini imediat după operația realizată la Spitalul Județean de Urgență Pitești. Potrivit unității mediacale, intervenția a fost realizată de medicul neurochirurg George Mihalache, cu ajutorul instrumentarului de chirurgie cervicală achiziționat prin finanțarea Consiliului Județean Argeș.

Argeșeanca, în vârstă de 53 de ani, avea dureri severe, amorțeli și pierderea progresivă a mobilității, ajungând să scape obiectele din mâini și să se teamă că va paraliza. La doar două zile după operație, pacienta a fost externată și s-a întors acasă.

„După consultul de neurochirurgie și investigația RMN, a fost identificată afecțiunea de la nivelul coloanei cervicale care provoca simptomatologia și deficitul motor progresiv. Așa s-a ajuns, după un an și jumătate, la soluția salvatoare. Primele semne ale reușitei intervenției au apărut imediat după trezirea din anestezie. În momentul în care pacienta a încercat să strângă pumnii, și-a dat seama că forța musculară a revenit” - se arată în comunicatul SJUP.

Operația a fost efectuată de medicul neurochirurg George Mihalache, cu sprijinul echipei de Anestezie și Terapie Intensivă și al personalului blocului operator al Spitalului Județean de Urgență Pitești.

Ulterior, pacienta a beneficiat de îngrijire și monitorizare în cadrul Secției de Neurochirurgie. Medicul neurochirurg George Mihalache spune despre diagnostic: „Vorbim despre o discopatie cervicală la nivelul C6–C7, unde hernia de disc provoca o compresiune radiculară bilaterală, care determinase un deficit motor însoțit de cervicobrahialgie și tulburări de sensibilitate, tipice pentru acest tip de patologie. Având în vedere că tratamentele conservatoare efectuate până atunci, precum și procedurile de balneofizioterapie, nu au adus niciun beneficiu, i-am oferit doamnei opțiunea tratamentului chirurgical. I-au fost explicate riscurile și beneficiile intervenției, după care am procedat la operație. Intervenția a constat într-o discectomie cervicală pe cale anterioară și cu montare de proteză înlocuitoare Solis, cu acest rezultat, cu recuperarea parezei imediat după intervenție și cu externarea pacientei la două zile postoperator".

Medicul atrage atenția că amânarea tratamentului într-un astfel de caz poate avea consecințe extrem de grave: „Sunt probleme legate de compresia nervoasă, ceea ce poate însemna tulburări de gen durere și amorțeli în membrele superioare, iar în stadiul final, paralizii, cum a fost și în cazul pacientei prezentate. Însă riscul și mai mare este compresiunea măduvei spinării, care este în spatele acestei hernii de disc și care poate duce la mielopatie, o tulburare extrem de severă în care pacientul devine paralizat în toate cele patru membre. Pot apărea tulburări respiratorii, tulburări de înghițire și nu rar duc la decesul pacientului".

Referitor la trusa utilizată în chirurgia coloanei cervicale, medicul George Mihalache a precizat: „Trusele pentru coloana cervicală sunt făcute într-un set separat de trusele pe care le folosim în mod obișnuit pentru intervențiile frecvente efectuate în neurochirurgie. Am avut o bună colaborare cu Consiliul Județean, în calitate de finanțator al Spitalului Județean de Urgență Pitești, în sensul în care ne-au ajutat să obținem trusa respectivă. Fără această trusă, acest tip de intervenție chirurgicală nu se putea efectua. O avem din decembrie anul trecut. Până acum se realizau intervenții de acest tip, pe care le făceam din 2007, de când am venit eu aici, la SJUP, însă se efectuau cu trusa furnizorului de cage-uri, care, în cazul respectiv, era Stryker. Practic, împrumutam trusa pentru montarea implantului, după care o returnam. De fiecare dată trebuia să programăm intervenția în funcție de disponibilitatea furnizorului".

Acest caz demonstrează profesionalismul echipei medicale și capacitatea Spitalului Județean de Urgență Pitești de a realiza intervenții complexe pentru afecțiuni ale coloanei vertebrale, oferind pacienților acces la tratamente moderne și șansa unei recuperări rapide și eficiente - se mai arată în comunicatul SJUP.

Citește și: Demnitate onorantă pentru Adrian Dumbravă. Managerul SJUP, ales membru mirean în Adunarea Națională Bisericească

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blocaje la granița dintre Turcia și Bulgaria: Protestul transportatorilor provoacă aglomerație pe ambele sensuri

Transportatorii români care tranzitează frontiera dintre Turcia și Bulgaria se pot confrunta cu întârzieri importante, după izbucnirea unui protest spontan […] Citește!

Atenție la ofertele de vacanță de pe internet! Escrocii trimit facturi false pe WhatsApp și cer bani în conturi bancare

Românii care caută oferte de vacanță pe internet sunt avertizați asupra unei noi metode de înșelăciune, prin care persoane necunoscute […] Citește!

Furturi de motorină din autobuzele STB. Percheziții în București și două județe

O anchetă privind dispariția unor cantități importante de combustibil din autobuzele unei societăți de transport public din București a dus […] Citește!

Motorina s-ar putea scumpi cu 85 de bani pe litru de la 1 noiembrie. Avertisment pentru constructori: prețurile materialelor și lucrărilor ar putea crește

O nouă scumpire a motorinei ar putea pune presiune pe firmele de construcții din România chiar înainte de finalul anului. […] Citește!

Scandal uriaș la o cabană din Sibiu: Camere ascunse în prize, inclusiv în baie. Polițiștii au făcut percheziții și au ridicat mai multe dispozitive

Un sejur la o cabană de pe Valea Avrigului, în județul Sibiu, s-a transformat într-o experiență tulburătoare pentru doi soți […] Citește!

Fotbalist de 26 de ani, găsit mort după ce fusese dat dispărut

Andrei Petrache, un fotbalist în vârstă de 26 de ani, dat dispărut pe 2 octombrie, a fost găsit mort. Anunțul […] Citește!

gaze

Explozie a prețurilor la gaze în Europa. Pragul de 100 de euro pe MWh, depășit pentru prima dată din 2022

Piața europeană a gazelor naturale trece printr-un nou episod de scumpiri puternice, chiar înaintea sezonului rece. Miercuri, prețul de referință […] Citește!

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv. Decizia definitivă a Curții de Apel București

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv, au decis miercuri seară judecătorii Curții de Apel București. Magistrații au admis contestația procurorilor […] Citește!

Atac cu drone în Marea Neagră: O navă care venea spre Constanța, lovită în largul Bulgariei

Un nou incident grav în Marea Neagră ridică semne de întrebare privind siguranța transportului maritim în apropierea coastelor României și […] Citește!

Vin noi valuri de scumpiri! Banca Mondială anunță creșteri de 18% la alimente până în 2027

Prețurile alimentelor ar putea înregistra o nouă creștere semnificativă la nivel mondial, într-o perioadă în care conflictele armate, costurile ridicate […] Citește!

Un român, martor la tragedia feroviară din Spania. A sunat la 112 și a intervenit pentru salvarea răniților

Un român s-a numărat printre primii martori care au alertat autoritățile după gravul accident feroviar din Spania, în care zeci […] Citește!

Grevă națională în Italia pe 30 octombrie. Zboruri, trenuri și servicii publice, afectate

O grevă națională programată în Italia pentru 30 octombrie ar putea provoca perturbări în transporturi, educație și sănătate, avertizează Ministerul […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Din ediția tipărită

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!