Cunoscutul publicist și istoric argeșean Sevastian Tudor, autor al mai multor cărți de referință, fost manager al Teatrului „Alexandru Davila”, fost director al Direcției de Cultură Argeș și muzeograf timp de 15 ani la Muzeul Golești, și-a lansat cartea „Județele Argeș și Mușcel, în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial (1939-1945)”, joi, 23 septembrie, la Muzeul Județean Argeș.
Cartea prezintă amănunte interesante despre Argeș și Muscel din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, fiind o continuare a unui volum lansat în urmă cu doi ani, tot la Muzeul Județean, intitulat „Județele Argeș și Mușcel în Primul Război Mondial (1916-1918)”. Volumul lansat acum se bazează pe arhivele studiate de autor, care a fost lăudat de cei prezenți pentru că a reușit să surprindă evenimentele importante din acele vremuri, precum calamitățile naturale, bombardamentele, inundațiile dezastruoase din iulie 1941, ridicarea din temelii a unei noi așezări, Antonești, furturi și orori săvârșite de către sovietici, personalități argeșene și muscelene din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial etc.
„Am scris această carte din dorința de a face public, celor care o vor citi, ceea ce s-a întâmplat într-o perioadă destul de neagră în istoria noastră, într-o perioadă deosebit de grea prin care a trecut poporul român, prin care a trecut și această populație din Argeș și Muscel, pentru că, în primul rând, populației argeșene și muscelene mă adresez. S-a scris foarte mult despre Al Doilea Război Mondial, dar s-a scris după cum bate vântul, după politică, după ce vor unii, ce nu vor unii, eu am încercat să fiu imparțial”, a spus Sevastian Tudor.
Citește și Maestrul Cotimanis, premiat la Londra pentru rolul din filmul „Între Chin şi Amin”
Printre cei prezenți la eveniment s-a numărat primarul Piteștiului, Cristian Gentea, care a spus despre autor că este o adevărată enciclopedie când vine vorba de sport sau istorie. Sevastian Tudor a scris și o monografie a clubului FC Argeș, încă netipărită, după cum a dezvăluit Cornel Popescu, managerul Muzeului Județean Argeș. Referitor la cartea lansată joi, Cornel Popescu a subliniat faptul că se cuvine ca acest volum să fie lansat și la Curtea de Argeș, Câmpulung și în alte orașe ale Argeșului și Muscelului și că ar fi necesar un manual de istorie a Argeșului și Muscelului. Lucrețiu Tudor, city managerul Piteștiului și fiul autorului, a vorbit cu emoție despre munca tatălui său și a mărturisit că pasiunea pentru istorie i-a fost transmisă și lui.
Citește și Cum se distrau piteştenii la… 1924?
Adrian Bughiu, vicepreședintele CJ Argeș, a spus că a mai fost la lansări de carte ale lui Sevastian Tudor și este convins că vor mai fi și altele în viitor.
Au mai luat cuvântul Gabriela Tomescu, de la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș, care s-a ocupat de culegerea și corectarea textului din carte; Aurel Radu, de la Arhivele Statului, deputatul Nicolae Pavelescu și fostul deputat Ion Burnei, fostul prefect Emilian Dragnea, conf. univ. dr. Sorin Mazilescu de la Universitatea Pitești, dar și Florin Tecău, fost președinte al CJ Argeș.
0 Comentarii