Web Analytics

Sevastian Tudor şi-a lansat volumul – document „Din istoria sportului argeşean de la începuturi şi până astăzi”

de | 6.09.2018 14:00 | Cultură

Săptămâna trecută, la Muzeul Județean, înconjurat de prieteni din lumea sportului și din administrație, de profesori sau preoți, prof. dr. Sevastian Tudor a lansat volumul „Din istoria sportului argeşean de la începuturi şi până astăzi”, scoasă la Editura Ordessos. Cornel Popescu – directorul Muzeului Județean Argeș, Octavian Sachelarie – directorul Bibliotecii Judeţene, primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, viceprimarul Piteştiului Laurenţiu Zidaru, fostul preşedinte al C.J. Argeş Ion Mihăilescu, arbitrul Cătălin Popa, fostul vicepreşedinte al C.J. Argeş Constantin Polexe, Iosiv Cerbureanu, fost secretar al muncipiului Piteşti şi jurnalistul Cristian Vasile au susținut câte un speach și, în același timp, o pledoarie pentru revigorarea sportului argeşean. Au mai fost prezenți Tănase Dima, fostul antrenor de la FC Argeș și Dinamo București, Constantin Radu I, doamna Gica Dobrin, Mihai Ianovschi, preoți, prieteni ai autorului. Cătălin Popa, reprezentant al arbritajului românesc, a donat două echipamente de arbitru Muzeului Sportului.
Sevastian Tudor: „Am abordat acest subiect din mai multe motive. În primul rând, pentru că sportul este un fenomen social, având un caracter universal, și că mișcarea este importantă pentru sănătatea corpului și a minții fiecăruia dintre noi. Am abordat acest subiect pentru că încă de la începuturile omenirii toate aceste activități pe care omul le-a deprins de-a lungul evoluției sale au legătură foarte mare cu sportul. Oamenii au început să își caute hrana, au alergat, au vânat, au tras cu arcul, au înotat, au mers cu canoia la pescuit, luptele, cel mai vechi sport al nostru, oina…care se practica încă din secolul al XIV-lea. La Curtea domnească de la Argeș, trebuie să știți, se practica hoina, strămoșul oinei. Se adaugă iubirea mea din tinerețe, sportul”.
Cel mai recent volum al filologului și istoricului Sevastian Tudor s-a născut din dorința de a le arăta tinerilor care au fost valorile Argeșului, iar celor mai vârstnici, de a le reaminti clipele de glorie din istoria județului.
Alina Crângeanu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii