Web Analytics

articol scris vineri, 05 mai 2023

Sentință definitivă. Tudor Pendiuc – 4 ani de închisoare în dosarul Publitrans

Curtea de Apel București a dat o sentință definitivă în dosarul Publitrans, în care e implicat fostul primar al Piteștiului, Tudor Pendiuc, dar și alte nume cunoscute din Argeș. Tudor Pendiuc, Constantin Scarlat și Gheorghe Văsîi au fost condamnați la 4 ani închisoare, în timp ce toți ceilalți inculpați au fost achitați.

În cazul lui Tudor Pendiuc, instanța a dispus încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale (fapta e din 18.02.2008) și a redus pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în forma calificată, în formă continuată, de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare, „urmând ca inculpatul Pendiuc Tudor să execute pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare”, se arată pe portalul Curții de Apel București. Vezi și Reacția avocatului Panțoiu, după condamnarea lui Pendiuc: „Justiția devine injustiție!”

Valentin Vișoiu, fiica lui Pendiuc și secretara, printre cei achitați

În ceea ce-l privește pe Vișoiu Valentin, instanța a dispus achitarea lui pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în formă agravată şi în formă continuată, și a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunea de dare de mită, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale (faptă din 18.02.2008).

Instanța a achitat-o și pe fiica lui Pendiuc, Emanuela-Elena, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani și a dispus încetarea procesului penal pentru complicitate la luare de mită.

Citește și „Tudor Pendiuc nu va ieşi pe uşa din dos şi va cere continuarea judecării”

Achitați au fost și inculpații: Roman Robert Aurelian pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată (două acte materiale); Rotaru Manuel- Vasile pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată (două acte materiale); Berinde Elena pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată (două acte materiale).

Instanța a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaților: Nechita Emilian pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată (un singur act material comis în anul 2008); Ivan Lucia Corina pentru săvârşirea infracţiunii de abuz in serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale (fapte din noiembrie 2008- decembrie 2010); Droniuc (fostă Lis) Elena Carmen pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale (faptă din 05.11.2014); Petriea Mihai, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale (faptă din 05.11.2014); Petriea Doru Alexandru, pentru săvârşirea infracţiunii de compromiterea intereselor justiţiei, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale (faptă din 05.11.2014).

Citește și Secretara lui Pendiuc a semnat acord de recunoaştere a vinovăţiei / Carmen Lis a turnat şi a scăpat doar cu amendă

Constantin Scarlat și Gheorghe Văsîi, câte 4 ani închisoare


În cazul lui Scarlat Constantin, instanța a redus pedeapsa inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în forma calificată, în formă continuată, (2 acte materiale) de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare, „urmând ca inculpatul Scarlat Constantin să execute pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare”.

La fel și în cazul lui Văsîi Gheorghe. I-a fost redusă pedeapsa pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în forma calificată, în formă continuată (2 acte materiale) de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare, „urmând ca inculpatul Văsîi Gheorghe să execute pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare”.

De asemenea, instanța a admis acţiunea civilă a SC PUBLITRANS 2000 SA Piteşti şi a obligat „în solidar inculpaţii Pendiuc Tudor, Văsîi Gheorghe (în solidar si cu partea responsabila civilmente SC GIREXIM UNIVERSAL SA PITESTI), Scarlat Constantin (în solidar si cu partea responsabila civilmente SC CNCD SA PITESTI) şi Nechita Emilian (numai până la concurenţa sumei de 21710406,06 lei) la plata către partea civilă SC PUBLITRANS 2000 SA Piteşti a sumei de 23.279.706.03 lei reprezentând suma profiturilor obţinute de SC CNCD SA si GIREXIM UNIVERSAL SA şi a valorilor decontate în cadrul contractului de comision/discount”.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inspector de la Apele Române, cercetat de DNA pentru mită. Ar fi cerut bani pentru sancțiuni mai blânde

Un inspector din cadrul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral – Sistemul de Gospodărire a Apelor Constanța este cercetat de procurorii […] Citește!

Senatul a eliminat examenul separat de admitere la liceu. Proiectul merge la promulgare

Senatul a votat marți, 8 septembrie, eliminarea examenului separat de admitere la liceu. Proiectul de lege care modifică Legea învățământului […] Citește!

RO-Alert în cinci județe după detectarea unei drone. Două aeronave F-18 au fost ridicate în aer, zborurile suspendate la Iași și Suceava

Autoritățile au emis, marți după-amiază, mesaje RO-Alert în județele Iași, Vaslui, Neamț, Suceava și Botoșani, după detectarea unei ținte aeriene […] Citește!

Alertă de securitate cibernetică: site-ul DNSC, afectat temporar de un posibil atac DDoS

Platforma online a Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a fost afectată temporar de un volum neobișnuit de mare de […] Citește!

Sesizare la Școala de Poliție din Câmpina: o elevă acuză un profesor de comportament nepotrivit

O anchetă a fost deschisă la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina, după ce o elevă a […] Citește!

Update. Ce spune Poliția Argeș despre accidentul cu patru răniți de la Ciofrângeni

IPJ Argeș a revenit cu detalii privind accidentul produs marți dimineață pe DN 73C, la Ciofrîngeni, în care o mașină […] Citește!

Mesajul lui Bolojan, după întâlnirea cu investitorii străini: „Vom face eforturi pentru ca rata de absorbție a fondurilor din PNRR să se maximizeze până la sfârșitul anului”

România are nevoie, cât mai rapid, de un guvern cu puteri depline, transmite premierul Ilie Bolojan, după o întâlnire, la […] Citește!

PISA 2025: Aproape jumătate dintre elevii români nu ating nivelul minim la matematică

Rezultatele PISA 2025 readuc în atenție problemele sistemului educațional din România. Elevii de 15 ani obțin rezultate sub media OECD […] Citește!

Urmează noi scumpiri la benzinăriile din România. Cotația motorinei a sărit pragul de 1.450 de dolari pe tonă

Prețul motorinei continuă să crească, alimentat de tensiunile globale dublate de marjele mari de rafinare, ceea ce ar putea duce […] Citește!

Scandal la Școala de Poliție din Câmpina. Profesor acuzat de avansuri și atingeri 

O elevă de la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina a reclamat un profesor de drept penal, […] Citește!

Vladimir Putin susține că este dispus să negocieze cu Ucraina pentru încetarea conflictului

Liderul rus Vladimir Putin a declarat joi, în cadrul sesiunii plenare a Forumului Economic de la Vladivostok, că există şanse de soluţionare […] Citește!

Daniel David trage alarma după PISA 2025: Analfabetismul funcțional, „risc de securitate națională”. Cere schimbări în sistem

România a obținut la PISA 2025 rezultate mai slabe decât la evaluarea din 2022 la matematică, lectură și științe, iar proporția elevilor […] Citește!

Omul săptămânii

Ștefan Picu

Opinie

dan-andronic-editorial

Te cheamă Ion Popescu și trăiești în Germania de 30 de ani. Ce înseamnă victoria AfD pentru familia ta

Din ediția tipărită

Consilierul Tiberiu Irimia, președinte al OMD – Visit Pitești. Pași importanți pentru dezvoltarea turismului

Piteștiul își deschide un nou capitol în turismul local prin infiintarea Organizației de Management al Destinației, Visit Pitești. Iar președinte […] Citește!

Un comisar contraatacă! Sancționat de Inspectorat după o condamnare pentru condus sub influența alcoolului, Aliodor Duță a blocat sancțiunea administrativă impusă de IPJ

Condamnat la începutul acestui an după ce a fost depistat în trafic sub influența alcoolului, comisarul șef Aliodor Duță, de […] Citește!

Foto-pamflete

Alți zimbri vor ajunge din Suedia și Germania în Munții Făgăraș

Nu mai puțin de șapte viței de zimbru s-au născut în prima jumătate a acestui an în zonele în care […] Citește!

Grindeanu l-a invitat la Sinaia pe deputatul argeşean Dorin Popa

La Sinaia, politica românească a demonstrat încă o dată că poate supraviețui oricărei crize. Chiar și atunci când guvernul este… […] Citește!

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!

Foto-pamflete

Rămas fără post, administratorul public de la Stâlpeni se judecă cu primarul

S-au înmulțit numărul proceselor prin care cei afectați de reorganizarea administratică impusă de Guvern solicită suspendarea și anularea măsurilor luate […] Citește!

Exemplu de devotament față de șef! Șeful PSD Rucăr nu-l lasă pe șeful Mînzînă să pice la mijloc în scandalul transportului spre Sătic

Problemele cu transportul de persoane pe rutele Câmpulung-Rucăr-Sătic și Câmpulung-Rucăr-Podu Dâmboviței au fost ridicate de consilierul rucărean Gabriel Idor și […] Citește!

Salarii pe plus şi pe minus la Bughea de Jos

Curtea de Conturi a încheiat recent o misiune de audit la Bughea de Jos privitoare la situațiile financiare la finalul […] Citește!