Senatul a votat marți, 8 septembrie, eliminarea examenului separat de admitere la liceu. Proiectul de lege care modifică Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 a fost adoptat cu 103 voturi „pentru” și 3 abțineri. Senatul este cameră decizională, astfel că proiectul urmează să fie transmis președintelui Nicușor Dan pentru promulgare.
Examenul separat de admitere, eliminat
Prin noua reglementare este eliminată prevederea intrată în vigoare la 1 septembrie 2026, care permitea anumitor licee să organizeze un concurs propriu de admitere pentru cel mult 50% dintre locurile disponibile la anumite specializări.
Măsura îi viza pe elevii care susțin deja Evaluarea Națională la finalul clasei a VIII-a.
Ce se întâmplă cu elevii care termină clasa a VIII-a în 2027
Aplicarea noilor prevederi a ridicat însă o problemă legată de calendarul legislativ. Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, avertizase, într-o postare din 30 august, că modificarea legii nu este suficientă pentru ca eliminarea examenului separat să se aplice automat și elevilor care vor absolvi clasa a VIII-a în vara anului 2027.
Potrivit acestuia, pentru ca noua regulă să se aplice începând cu anul școlar 2026-2027, parlamentarii ar trebui să introducă o derogare expresă de la prevederea care stabilește că modificările Legii învățământului preuniversitar se aplică, de regulă, începând cu primul an școlar de după adoptare. În lipsa unei asemenea prevederi, eliminarea examenului separat ar putea produce efecte abia din anul școlar 2027-2028.




























0 Comentarii