Web Analytics
scris miercuri, 10.07.2013

Senatorul Iani Popa i-a jignit pe ziariştii din Muscel

# L-au mirosit şi gazetarii din nordul judeţului… Senatorul Ion Popa i-a acuzat pe jurnaliști că pun întrebări „din rea voinţă”. Parlamentarul a ajuns la această concluzie la ultima conferinţă de presă susţinută la Câmpulung, după ce i s-au pus întrebări referitoare la activitatea sa în teritoriu şi la ce cheltuieli are ca parlamentar, dar şi ce a realizat concret pentru zona Câmpulung – Curtea de Argeş. Vădit deranjat că nu este lăsat să spună numai ceea ce doreşte, cel ce doar cu numele de senator mai reprezintă colegiul Câmpulung – Curtea de Argeş a răspuns, la întrebarea unui jurnalist dacă ştie „câte locuri de muncă s-au creat în Câmpulung?”, cum că: „Nu ştiu! Văd că îmi puneţi nişte întrebări! … Eu nu lucrez la forţele de muncă. Credeţi-mă! Eu discut aici de principii, iar dumneavoastră mă întrebaţi dacă ştiu cât are salariu un om de nu ştiu unde. Mă rog, o faceţi… Sau câte locuri de muncă s-au creat? Mă gândesc că s-au creat locuri de muncă şi acesta este scopul: să creăm locuri de muncă. Cred că ar trebui să păstrăm cât de cât o decenţă. Eu sunt senator. Îmi spuneţi mie de locurile de muncă!”.  Ioana Ştefan

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită