Web Analytics

Se aude, Primăria Piteşti? Tinerii din Prundu au strâns peste 100 de saci de gunoaie

de | 19.06.2020 10:32 | Dezvăluiri

Miracolul de pe strada Bănănăi. În luna mai, câțiva tineri și-au unit forțele și au strâns tone de gunoi dintr-un câmp din zona cartierului Prundu, lângă podul CFR, pe linia București- Pitești, în spatele locuințelor. „Cam la 100 metri de casa alor mei s-a format o groapă de gunoi care are cam 10- 12 ani. E defunctă acum, din fericire”, își amintește Adrian Ioan Cîrstea (25 de ani), cel mai mare dintre tinerii care au efectuat acțiunea de ecologizare, masterand la Facultatea de Electronică din cadrul Universității Politehnica din București. Problema nu este încă rezolvată, întrucât mai sunt locuri în imediata apropiere în care oamenii obișnuiesc să arunce gunoaie.

Tinerii care au participat la curățarea zonei sunt din cartierul Prundu și au vârste cuprinse între 17 şi 25 de ani. „Sunt niște copii, de fapt, cei care au muncit. Toți au sub 20 de ani. Copiii veneau, fiecare când avea timp, 2- 3 ore, ne mai ajutau la gunoaie, asta se întâmpla, de obieci, după ce terminam eu munca, pe la 5- 6 seara și în weekend”, ne spune Adrian Cîrstea. Acesta a coordonat acțiunea de ecologizare după ce l-a surprins pe fratele său, Georgian, strângând gunoaie împreună cu alți tineri, printre care și inițiatorul acțiunii, Ștefan Matei. „Tot coboram prin spatele grădinii să văd râul, să văd dealurile de la Ștefănești, avem și un pod de cale ferată. În pandemia asta știți cum a fost, după ce am stat blocat în garsonieră în București, voiam să mă plimb. Și tot treceam pe lângă maldărul de gunoaie și, într-o seară, voiam să ies tot în spate să plimb câinele și l-am văzut pe fratele meu cu niște prieteni, cu niște saci de gunoi. Strânseseră vreo 2-3 saci. «Păi, hai să ne apucăm serios», le-am zis. Practic, nu eu am inițiat acțiunea, dar din acel moment m-am apucat să o întrețin, am vorbit cu oameni, am tras de ei”. Adrian nu a reușit să convingă multă lume să participe la acțiune de ecologizare. În schimb, mama sa și o parte dintre vecini s-au oferit voluntari. „Cel mai mare ajutor ne-a venit din partea unei familii de vecini, o familie de lângă noi. Vecina noastră ne făcea de mâncare la prânz, ne aducea în caserole, ca la o cantină. Ne-am organizat super bine, noi și cu vecinii. Copiii care au muncit, fiind mai mici cu 5-6 sau chiar 7 ani, au fost din partea fratelui. N-am reușit să conving oameni de vârsta mea să mă ajute, tot copiii au muncit mai mult”, a mai spus Adrian Cîrstea.
Trei săptămâni a durat ecologizarea gropii de gunoaie. „Munceam câte 2-3 ore în fiecare seară și sâmbăta”, povestește Adrian. Prin niște intermediari, tânărul a reușit să trimită vorbă la patronul unei firme de salubrizare din Argeș (Financiar Urban, n. red., al cărui patron este Gigi Văsâi). „Omul (managerul, n. red.) a fost foarte încântat de inițiativă și ne-a trimis 2 mașini gratis”. Tinerii au strâns gunoaiele în saci cumpărați tot de ei şi i-au cărat cu roaba până într-un punct de acces al mașinilor de gunoi. „Peste 100 saci, saci mari de 300 l, saci menajeri, cei mai mari, groși și scumpi, pe care am putut să îi găsesc în Auchan, de fapt. Am strâns sacii, inițial, lângă groapă și apoi i-am cărat câte unul, câte doi, cu roabele, cum am putut, până la stradă. Strada merge în paralel cu râul Argeș și gunoaiele erau în spatele caselor oamenilor, între stradă și râu. În drumul nostru am trecut prin câmpul acela de gunoaie care e uriaș”.

Adrian Cîrstea

„Ne-am rupt toți din timpul nostru liber și încercăm să găsim o soluție pentru celelalte gropi de gunoi”

În plus, Adrian Cîrstea mai atrage atenția asupra faptului că problema nu este nici pe departe rezolvată. „Autoritățile nu s-au sesizat în legătură cu nicio groapă de gunoi de la noi de pe stradă, pentru că asta nu e singura. Pe aceasta am reușit să o curățăm în timpul liber. Unii copii lucrau, unii nu; aveau facultate, ore online. Eu trebuia să lucrez de acasă (inginer de telecomunicații de profesie, n. red.), stăteam cu laptopul în brațe. Ne-am rupt toți din timpul nostru liber și încercăm să găsim o soluție pentru celelalte gropi de gunoi. Sunt mai multe, cel puțin 3 locații de care știu eu, tot în zona aceea, la distanțe de 500 m – 1 km una de cealaltă. Practic, e un câmp plin de gunoaie. Și lumea vine și aruncă cum o taie capul. Unii vecini nu înțelegeau de ce le iau groapa de gunoi, cine sunt eu să le spun să nu mai arunce gunoaie. M-am lovit chiar de încăpățânarea lor să înțeleagă să nu mai arunce”. Nu doar pasivitatea autorităților este problema, ci și „indiferența unor cetățeni pe care nu îi deranjează sub nicio formă munții de gunoaie de lângă casele lor. Tot ce ne dorim noi, cei care au participat și au muncit, este ca primăria/statul să vină și să rezolve problema gunoaielor (nu doar să le strângă, ci și să avertizeze populația că lucrurile acestea sunt pedepsite prin lege)”, a mai punctat Adrian Cîrstea. Tinerii care au muncit sunt Adrian Ioan Cîrstea, Georgian Cîrstea, Gabriel Bolboașă, Mihai Marinescu, Ștefan Stăncuțu, Mihaela Zamfir, Florin Marița, Claudiu Tița, Ștefan Matei.

„Sunt 2 puncte vulnerabile pe unde intră mijloacele de transport cu gunoi și acestea trebuie să fie blocate”

Cetățeanul Ion Răduț locuiește în zonă și a declarat că este profund mișcat de inițiativa copiilor, însă se teme că aceasta a fost în zadar dacă autoritățile nu vor stopa aruncarea de gunoaie în zonă. „Am un an jumate de când sunt la pensie și mă rog de autorități să împiedic 2-3 căi de acces, să nu se mai ducă un nebun cu căruța să ducă gunoiul pe Valea Argeşului. Un dezastru, iar acești copii, în termen de aproape o lună, în perioada când școala a fost online, și-au permis să adune 200 saci de gunoi; eu cred că aceștia cântăresc peste 3-4 tone. Copiii aceștia așteaptă o strângere de mână, nu altceva. Eu cred că niște oameni plătiți, cu utilaje, nu făceau așa ceva (…)”, ne-a povestit cetățeanul.

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Felicitari!