Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş și Editura Nemira vă invită miercuri, 3 decembrie, ora 13.00, la un eveniment special – explorarea universulului – „Basmania. Răspântia gândurilor”, prin intermediul autorului cărţii, Valentin Nicolau şi a actorilor ce vor citi din această minunată poveste: Luminiţa Borta şi Gabriel Gheorghe.
„Basmania” este proiectul de suflet al scriitorului Valentin Nicolau și la prima vedere pare o poveste pentru copii, dar nu este, pentru că subtextul se dovedeşte a fi mult prea profund. Şi da, ar putea fi şi un basm, dar este mai mult decât atât, pentru că personajele la care face referire asigură o legătură cu subconştientul ce este la fel de important ca viaţa însăşi. Şi nu este o exagerare, pentru că, aşa cum o spune şi motto-ul cărţii, „precum în basme, aşa (este) şi pe pământ”.
„Lucrând la Răspântia Gândurilor, prima parte a romanului fantasy Basmania, am trăit un proces fabulos de cunoaştere. Contactul cu lumea basmelor e unul remarcabil, chiar și numai din poziţia de cititor, deoarece intri în legătură cu forme ale sacrului. Cu atât mai fascinant este pentru scriitor, deoarece el simte acut statutul de co-creator, căci, cu adevărat, basmele ni se dau spre a fi scrise de undeva de sus”, a afirmat Valentin Nicolau, scriitor, dramaturg, proprietar al Grupului Nemira, fost preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune.
Miruna Matei

Acad. Ioan-Aurel Pop: Noua ofensivă contra Istoriei și Geografiei
Nu încetez să mă uit cu tristețe la scena politică din România de dinainte de 1989, dar – din...
0 Comentarii