Web Analytics

Scriitorul Ion Lică-Vulpeşti cânta la fluier la lansări

de | 21.07.2022 11:40 | Actualitate, Cultură, Home

Luna trecută, la 10 iunie, prozatorul Ion Lică-Vulpești ar fi putut împlini 83 de ani, dar Doamna cu Coasa l-a răpit în somn, în noaptea de 28 ianuarie 2017. A publicat prea puțin din ceea ce a scris, fie dintr-o exigență uriașă cu sine, fie din lipsă de sponsori.

S-a născut în satul Vulpești, Olt, devenind argeșean prin adopție, după terminarea facultății fiind repartizat profesor la Tigveni. Era bucuros că se află lângă o comună în care se născuse un mare scriitor argeșean și național, Nicolae Velea, cel care i-a fost mentor. În paranteză fie spus, Nicolae Velea a murit la 51 de ani, căzut în zăpadă, în fața locuinței sale, din cauza vieții boeme pe care a dus-o (așa se numește în lumea culturală când bei prea mult cu prietenii, boemie).

De la Tigveni, Ion Lică-Vulpești mergea des la Curtea de Argeș, pentru a frecventa, alături de fostul coleg de facultate Mihai Golescu, profesor la o școală pentru copii cu nevoi speciale, cenaclul literar de la Casa de Cultură, coordonat de profesorii Rizescu și Erhan. Acolo s-au cunoscut cu Ion Popa-Argeșeanu, Dumitru M. Ion, Elisabeta Niță ș.a. Deseori mergeau prin sate să… culeagă folclor. Dar prietenii cei mai buni ai lui Ion Lică-Vulpești au fost Mihai Golescu și Ion Popa-Argeșeanu. Dacă ultimul era poet, dacă Ion Lică se descoperea ca prozator, Mihai Golescu și-a asumat rolul de critic literar! Câțiva ani, de tinerețe, cei mai frumoși, de sfârșit ai anilor ’60, deveniseră o emblemă a orașului Basarabilor. Pentru că toți cei trei prieteni, profesori și scriitori, se purtau absolut numai la costume albe și pantofi albi! Săreau în ochi celor de pe stradă, mai ales femeilor, de fuseseră porecliți „Cei trei crai de la Răsărit”. Inventaseră și un joc, când erau invitați de colegi de cenaclu la restaurant, să… sară peste masă, neavând bani. Și săreau la propriu peste mesele din restaurant, după ce strigau în cor „noi sărim peste masă!”

Citește și Scriitorul şi profesorul argeşean Ion Lică Vulpeşti

Proza „O poală cu ouă” a fost citită la postul de radio „Europa Liberă”

Peste câțiva ani s-au regăsit la Pitești. Tot prieteni. Cel mai dotat cultural, Mihai Golescu, s-a făcut ziarist, Ion Popa-Argeșeanu s-a lansat ca poet (păcat că în anii ’80 s-a dedat la poezii dedicate lui Nicolae și Coana Leana) și, mai greu, Ion Lică-Vulpești, ca prozator, chit că a condus Cenaclul „Liviu Rebreanu” mai mulți ani. Acesta din urmă s-a dovedit a fi, fără să vrea, și un disident prin prozele sale, doar pentru că a încercat să reflecte viața țăranilor așa cum era ea atunci. Deși la începuturi luase premii naționale importante, s-a trezit că o proză a sa, „O poală cu ouă”, este citită la postul de radio „Europa Liberă”. Deodată devine indezirabil, e mutat ca profesor la Liceul nr. 2, Petrol, numit pe atunci „batalion disciplinar” pentru profesori din cauza indisciplinei elevilor, iar o carte a sa, „Dom’ Petrică și celelalte”, e trimisă la topit. Romanul apare abia în 1991, la Editura „Albatros”, cu precizarea: „Retras din tipografie în 1985 de către forurile de îndrumare pentru viziunea asupra destinului dramatic al satului românesc, romanul are în sfârșit șansa de a vedea lumina tiparului”.

Citește și Scriitorul Marin Preda venea cu căruţa, să vândă grâu la Piteşti

După 1990, Ion Lică-Vulpești se trezește prin FSN Argeș, în plan secund, dar totuși numit inspector general al Inspectoratului Școlar Argeș. Ceilalți doi prieteni au, la rându-le, aspirații politice, dar pe linia P.U.N.R. Mihai Golescu și candidează la funcția de primar al Piteștiului, convins că-l va bate pe subprefectul Tudor Pendiuc, sprijinindu-se pe ziarul „Argeșul liber” și pe argumente, așa că-i lasă prima poziție la Consiliul Local Pitești prietenului Ion Popa-Argeșeanu. Cine a ieșit primar se știe, iar poetul a ajuns consilier, unul colțos, și președinte al filialei județene, calitate din care punea, la următoarele alegeri, drept candidați, diverși scriitori locali pe liste, gen Cristina Onofre, fără ca aceștia să știe, să se voteze măcar!

În fine, ne întoarcem la titlu, altfel sunt prea multe de spus. La multe ședințe de cenaclu, la multe lansări de carte (ale sale sau ale altora), îmboldit, de regulă, de scriitorul Marin Ioniță, Ion Lică-Vulpești scotea din buzunarul hainei un fluier pe care-l avea de când era flăcău și… cânta, duios, o doină, un cântec. Și, dintr-o dată, lansarea se lăsa cu… cântec! Unde sunt cei care nu mai sunt??

Citește și Cine simte lipsa revistei „Calende”?!

Articol scris de Jean Dumitrascu

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *