Web Analytics

Cine simte lipsa revistei „Calende”?!

de | 6.05.2021 13:18 | Cultură, Actualitate

În revista „Argeş”, numărul din decembrie 1990, pe penultima pagină, apare o notiţă, în chenar, nesemnată (asumată, aşadar, de întreaga redacţie), în care se anunţă că, începând cu nr. 1/1991, noua denumire a revistei „Argeş” va fi „Calende”. În acest fel se urmărea „evitarea strictei localizări, precum şi confuzia iscată după Revoluţie între publicaţia noastră şi ziarul local «Argeşul liber»”.

Colectivul redacţional (Nicolae Oprea – redactor-şef, Călin Vlasie – secretar responsabil de redacţie, Miron Cordun, S.I. Nicolaescu, Al.Th. Ionescu, Dan Rotaru, Ştefan Găitănaru, Ion Lică Vulpeşti, Mihai Moşandrei, Vasile Novac) îşi propunea să continue cu fermitate tradiţia valoroasă a celor două publicaţii („Kalende” şi „Argeş”, în seriile lor cele mai bune), menţinând „Calende”-le la acelaşi nivel de reprezentativitate naţională. Cert este că, sub conducerea lui Nicolae Oprea, revista revenise la gloria de altădată, prin promovarea unor rubrici noi şi a unor personalităţi de primă mărime.

Aşa se face că în ianuarie 1991 a apărut noua revistă „Calende”, avându-şi sediul la Casa Cărţii, etajul I (fosta revistă „Argeş” fusese alungată din sediul ziarului „Argeşul liber”, fost „Secera şi ciocanul”, unde funcţionase, sub conducerea lui Sergiu I. Nicolaescu, între 1974-1989, dar şi din clădirea Prefecturii Argeş, din motive politice, noua conducere a revistei nefiind cu F.S.N.-ul). Comitetul director era format din vechea echipă: Nicolae Oprea – redactor-şef, Călin Vlasie – secretar responsabil, Al.Th. Ionescu. Încă din primul său număr, „Calende” preciza: redacţia revistei „nu renunţă definitiv la denumirea veche de «Argeş», care va fi folosită ca titlu al suplimentului trimestrial consacrat fenomenului cultural local. Orice tentativă de utilizare a acestei denumiri de către instituţii sau persoane din afara redacţiei «Argeş»/«Calende» se consideră ilegală şi va fi tratată ca atare’’. Într-adevăr, câţiva ani, „Argeş” a apărut ca supliment trimestrial al revistei „Calende”. Şi încă o precizare de ordin tehnic, răsfoind colecţia revistei: de la nr. 2/1991 director onorific este Cezar Baltag, iar de la nr. 10/1991, director devine Călin Vlasie, secondat de Nicolae Oprea.

Prima serie a „Calende” a promovat programatic ”Generația 80”

Revista „Calende” s-a impus imediat în peisajul revuistic românesc. După cum a constatat şi Ioana Tămâian, „Calende se revendică de la «Kalende»’’. Călin Vlasie, Nicolae Oprea, Miron Cordun şi Al.Th. Ionescu (cei patru care girează revista, întâmplător, ca număr, tot ca la revista cu „kappa”) anunţă şi programul: „Gândul nostru este să reînviem firul întrerupt în civilizaţia cuvântului şi demnitatea spiritului interbelic”, valorile de la „Kalende” fiind recunoscute drept o „călăuză prin labirintul prezentului”. Miza era şi una de politică locală la propriu: revista, sublinia Călin Vlasie, va lupta să-şi păstreze „independenţa printr-o strategie proprie culturală şi mai ales financiară, de a publica scriitori importanţi ai literaturii române contemporane (…), de a fi sensibilă la chestiunile estetice şi critice ale zilei, de a iniţia dezbateri şi anchete despre actualitatea literară, direct, viu, fără a menaja pe nimeni, nicidecum de a lustrui autoritatea falsă, oricare ar fi aceasta, de a încuraja literatura tinerilor, de a promova traducerea operelor unor scriitori străini, pe cât posibil contemporani cu noi, de a face singura politică pe care o cunoaştem: aceea a iubirii valorilor”.

Prima serie a revistei „Calende” are meritul istoric de a fi promovat programatic Generaţia ’80 din literatura română la începutul anilor ’90. Reprezentant de seamă al generaţiei, poetul Călin Vlasie deschide larg porţile scriitorilor optezecişti, cu care se ştia foarte bine sau mai puţin bine dinainte de 1989. Gheorghe Crăciun publică în serial „Aisbergul poeziei moderne”, Alexandru Muşina întocmeşte o „Antologie a poeziei generaţiei ’80”, Nicolae Oprea şi Călin Vlasie, dimpreună, realizează ancheta „Literatura română postbelică, între impostură şi adevăr” ş.a.m.d. Toate acestea vor fi adunate în cărţi, întrucât Călin Vlasie înfiinţează mai întâi Editura „Calende”, după care Editura „Paralela 45” (dovedind capacităţi manageriale excepţionale, editura piteşteană este între primele din ţară; editura, în absenţa revistei, a fost port-drapelul generaţiei ’80, merit incontestabil al lui Călin Vlasie).
Administrativ, revista trece sub egida Inspectoratului pentru Cultură Argeş şi, prin Hotărârea C.J.A. nr. 8/05.05.1995, ajunge sub autoritatea Consiliului Judeţean Argeş, cu finanţare din mijloace extrabugetare, fapt ce implică apariţia unor directori de la Drumuri Judeţene, de pildă, în caseta redacţională…

Ultima apariție – în 2005

„Calende”, între 1996-2000, are ca redactor-şef pe Dumitru Augustin Doman, atrăgând colaboratori importanţi. Din lipsă de fonduri, revista dispare de pe piață în anul 2000. În octombrie 2001, la iniţiativa şi cu sprijinul determinant al lui Călin Vlasie, cu sediul la Editura „Paralela 45”, apare o nouă serie a revistei „Calende”. Condusă de Călin Vlasie (redactor-şef) şi Nicolae Oprea (redactor-şef adjunct), redacţia mai fiind compusă din Mircea Bârsilă, Al.Th. Ionescu, Cristina Nicolae (secretar de redacţie), Sergiu I. Nicolaescu şi Sebastian Tudor. Revista – una de înaltă ţinută, prin conţinut şi concepţie grafică – are viaţă scurtă, până în 2005, nemaiapărând din lipsă de fonduri (finanţarea promisă de la Ministerul Culturii nu a mai venit). Ultimul redactor-șef al revistei a fost poetul Mircea Bârsilă.
A rămas doar numele de „Calende”, înregistrat ca marcă la O.S.I.M., la 17 iunie 2008, de către Editura „Paralela 45” a lui Călin Vlasie, pentru că revista de cultură „Calende” a fost declarată oficial moartă, prin hotărâre şi la cererea editorului, de către Consiliul Judeţean Argeş, după nouă ani de neapariţie, la începutul verii anului de graţie 2014…

Ion Dumitrescu

Citește și Poeme într-un vers şi Haiku, în două noi volume sub semnătura lui Romulus Sălăgean

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole