Web Analytics

Scandalul de la AJVPS Argeş ia amploare! „Majoritatea din tagma vânătorească nu vor decât să vâneze şi să braconeze! Suntem trădaţi chiar de vânători! Ei vin la evaluări şi mint!”

de | 28.03.2024 13:05 | Actualitate, Dezvăluiri, Economie, Home, Politica si Administratie

Asta ne-a declarat Adrian Lică (foto sus), președinte al Asociației în Beneficiul Vânătorilor și Activității de Vânătoare (ABVAV), care vorbește fără perdea despre marile probleme din domeniu, inclusiv din Argeș
Vasile Aurelian, fost membru în Consiliul de Administrație al AJVPS Argeș, a fost exclus din asociație pentru că a participat la o evaluare pe Fondul de vânătoare 41 Bălăceanca, unde a ieșit cota zero la iepure!

V-am prezentat în ediția trecută o sesizare privind „o problemă profundă de corupție în domeniul vânătorii, care implică nu doar gestionarea neadecvată a fondurilor cinegetice, ci și o rețea complexă de influențe politice și abuzuri de putere”. Pe scurt, conducerea Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Argeș este acuzată de o organizație de mediu că, sub protecția unor funcționari de la Garda Forestieră Ploiești și de la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, „a acoperit” scăderea dramatică a efectivelor de iepuri pe fondurile de vânătoare.
Răspunsul mai marilor de la AJVPS Argeș legat de sesizarea respecivă, care aducea cifre, documente și înregistrări video, a fost extrem de reținut, ca să nu spunem că n-a fost. Președintele Mihai Oprescu ne-a declarat doar că supraevaluarea efectivelor de iepuri, la care a participat și ONG-ul APAGAFIC, „este o aberație” și că „vânătoarea e o chestie foarte riguroasă”, cu care „nu ne jucăm”. Iar ceilalți doi șefi, adică vicepreședintele Armand Chiriloiu, director al Direcției Silvice Argeș, precum și directorul executiv Sergiu Chiriță ne-au cerut să ne adresăm asociației în scris, instituțional. Ceea ce am și făcut. În așteptarea unui răspuns lămuritor la respectivele acuzații, am primit deja o reacție din partea unui alt ONG de profil, care vine să confirme într-un fel sesizarea menționată.

A fost un întreg scandal! „Vine ăsta să ne taie cota la iepure”…

Adrian Lică, președinte al Asociației în Beneficiul Vânătorilor și Activității de Vânătoare (ABVAV) – Cornetu, județul Ilfov, originar din Craiova, ne-a vorbit, fără perdea, despre marile probleme din domeniul vânătorii, inclusiv din Argeș.
„Vicepreședintele asociației noastre, Vasile Aurelian, a fost membru în Consiliul de Administrație al AJVPS Argeș până în 2022. A propus niște măsuri de reformare a Asociației… Dacă le vedeți, veți zice că aceia care le-au considerat că n-ar fi de bun augur sunt nebuni la cap; deci, măsuri pe care ar trebui să le ia orice gestionar în țara asta. N-au fost pe placul conducerii, iar el a fost nevoit să-și dea demisia sub formă de protest… Era doar membru atunci la noi, la ABVAV, nu era vicepreședinte și a ales să meargă la evaluare, pe modelul celor de la APAGAFIC, pe fondul unde el vâna la AJVPS Argeș, adică unde era la grupă. Era Fondul de vânătoare 41 Bălăceanca.

A mers la evaluare, i-a convins pe cei de acolo să treacă exact iepurii care s-au văzut, iar la sfârșitul zilei, cota de recoltă după calculul formulei a dat zero! A fost un întreg scandal cu cei care nu au participat la evaluare din grupa respectivă, că «vine ăsta să ne taie cota la iepure»… Păi, nu! Noi am calculat corect – i-a convins pe cei care au participat la evaluare să calculeze corect – și, din păcate, cota a dat zero, pentru că nu mai era nimic pe fond. Sau aproape nimic. Motivele excluderii lui la adunarea generală au fost: că a adus prejudicii Asociației, prin propunerea pe un grup de WhatsApp a măsurilor pe care voia să le ia el pentru reformare; că din pricina participării la evaluare a ieșit cota zero la iepure pe fondul respectiv; iar și mai hilar a fost motivul că este membru ABVAV și că în statutul AJVPS nu e permis ca membrii altor asociații să fie și ai AJVPS. Nu, în statut nu este permis acest lucru membrilor unor asociații similare, or ABVAV nu este asociație similară, că noi nu suntem cu fondurile de vânătoare, ci doar de lobby și de reprezentare a drepturilor vânătorilor; nu trebuie să aibă în conducere membri care sunt și în conducerea AJVPS Argeș, nicidecum membri simpli. El nu mai era în conducere, era membru. A fost exclus abuziv, este proces pe rol, i-a dat în judecată și se judecă” – ne-a spus interlocutorul nostru.

Citește și Dezvăluiri în bătaia puştii. Corupţie la iepuri! Grave acuzaţii la adresa AJVPS Argeş!

Adrian Lică a continuat: „Având în vedere ce s-a întâmplat la AJVPS Argeș cu el și problemele avute de mine la AJVPS Dolj, unde nu am găsit iepuri pe 12 fonduri la care am mers la evaluare, cu zece membri, am cerut ministerului anularea cotei de recoltă și la Dolj, și la Argeș. Pe lângă mine, în dezbaterea publică cu cântec de anul trecut, pentru aprobarea cotelor de recoltă, a mai venit un domn din Pitești, pe care nu l-am cunoscut și n-am dat de dumnelui, Radu Moise se numește, care a prezentat un întreg studiu, conform căruia în ultimii 15 ani cotele de recoltă au scăzut de trei ori, dar efectivele doar cu 25 la sută.
Și atunci este o discrepanță foarte mare! Dacă știi că ai 1.000 de iepuri, să zicem, și conform formulei, îți dă să vânezi 300, tu de ce ceri 100? Pentru că știi că nu sunt și că minți în evaluări! Aici e problema. Deci, el a prezentat studiul, de ce au scăzut cotele, dacă ei spun că efectivele n-au scăzut… Au scăzut cotele de trei ori, pentru că și efectivele au scăzut de cel puțin trei ori! Dar pe hârtie nu sunt aceste scăderi! Bun. Iar de aici s-au inspirat cei de la APAGAFIC, pe Fondul ăla Furduiești, unde el a prezentat studiul și a venit în speță cu Fondul ăsta, și au mers la evaluare și de aici știți povestea.

„Când sunam la 112, era un fiasco total, pentru că imediat se stingea proiectorul!”

Problema este în toată țara, nu este numai aici. Acolo, la Pitești, am înțeles că nu e neapărat ogarul de vină, ci sunt alte cauze: braconajul și faptul că nu se face combatere. În Oltenia și în tot sudul țării, de fapt, problema este cu ogarii. În Olt, Dolj, Mehedinți, problema cea mai mare este câinele ogar sau metisul de ogar. Ca idee, în județul Dolj sunt sate unde, de exemplu, sunt 1.000 de case, iar cinci sute au ogari. Cel puțin un ogar. Atât de gravă este situația. Ne lovim de coruptibilitatea agenților de poliție rurală. Eu am gestionat Fondul 7 Calafat din județul Dolj. În momentul în care sunam la 112, era un fiasco total, pentru că imediat se stingea proiectorul! Adică polițistul care trebuia să vină să-l prindă tocmai ăla îl suna și îl anunța! «Stinge și du-te acasă!» E arhicunoscută situația asta și ne luptăm cu morile de vânt”.

Citește și Tăieri de drepturi pentru pescarii din AJVPS Argeş

Daniela Drăcea, de la Biodiversitate, „care începuse să miște treaba (…), a fost demisă direct”

Adrian Lică nu crede că se vor rezolva aceste probleme: „Păi, am văzut la dv în ziar ce a declarat președintele lor (Mihai Oprescu – n.r.) «Nu e, dom-le, bat câmpii ăștia de la asociația respectivă»… Problema cea mai gravă este că Daniela Drăcea, șefa Direcției Biodiversitate din MMAP, care anul trecut nu prea ne-a ajutat în ceea ce privește aceste evaluări, dar anul ăsta începuse să miște treaba (de exemplu, ne-a aprobat o cerere de evaluare la AJVPS Vâlcea, la vânat mic, pentru că nu ne-au trimis în timp util data și ora întâlnirii pe fiecare fond de vânătoare: deci, am convins-o și ne-a acceptat reevaluarea) și a propus conducerii MMAP o serie de măsuri cu privire la situația de la AJVPS Argeș și a fost demisă direct. În locul ei a fost numit Ilie Mihalache, care nu sunt sigur că va face mare lucru, pentru că a mai fost șeful structurii cinegetice din minister și, dacă era să facă, făcea de atunci.

Mugurel Drăgănescu (președinte executiv DGVPS) nu acceptă că sunt probleme grave. La orice dezbatere, orice întâlnire pe teme vânătorești… de exemplu, la Alba Iulia a venit și el, și Ovidiu Ionescu, președintele, și au susținut că vânătoarea e roză și că sunt mici incendii care trebuie stinse. Eu zic că sunt incendii foarte mari și foarte puține puncte roze. În partea cealaltă, tot ei se plâng că urșii le atacă iezii de căprior și cerb, dar efectivele de cerb și căprior au rămas aceleași … Când le ceri să scadă efectivele, spun că li se reziliază contractele, ceea ce e fals, pentru că sunt multe fonduri de vânătoare la AJVPS-uri care au efectivele reale mult peste cele optime. Or, rezilierea contractului de gestionare se face de drept dacă efectivul real scade cu 10 la sută sau 20 la sută faţă de cel optim; nicidecum peste. Or, ei – majoritatea – îl mențin peste efectivele optime, artificial și fără niciun fel de rost. Pur și simplu, își bat singuri cuie în talpă.

Citește și Tânăra care și-a ucis prietena și a abandonat-o într-un parc din Mangalia ar putea sta după gratii doar 7 ani

„De patru ani cer schimbarea legislației în privința braconajului cu ogari”

Eu, de exemplu, sunt afectat, pentru că, de patru ani cer schimbarea legislației în ceea ce privește braconajul cu câini ogari sau metiși de ogari, adică să se primească de la 2 la 7 ani, să nu mai fie pedepse cu suspendare, ci doar cu executare, cer reintroducerea pericolului social al faptei, iar ministerul motivează că efectivele reale, pe hârtie, sunt excelente. Mi-au dat exemplu că în 2023 au fost 45.000 de iepuri în județul Dolj și că nu am de ce să mă plâng. Or, vă spun, dacă mergem cu termoviziune, noaptea, pe două-trei fonduri din Dolj, nu vom vedea zece iepuri. Pe 25-35.000 de hectare. Atât de gravă este situația!
Dacă nu facem demersuri la nivel național, fauna cinegetică va deveni exotică. Din cauza acestui lobby onest pe care-l facem, asociația noastră are foarte puțini membri. Chiar tagma vânătorească ar trebui să facă ceva: din păcate, majoritatea din această tagmă e împotrivă, pentru că nu vor decât să vâneze și să braconeze! Suntem trădați chiar de vânători! Ei vin la evaluări și mint! Anul trecut, la AJVPS Dolj, cu inspectorii pe teren, știți cum se vedeau ei? Păi, la modul eu – la cinci metri de membrul asociației, iar acesta: «Uite iepurele! Uite iepurele! Ai văzut? Nu l-ai văzut, eu l-am văzut! La revedere!» Și apoi tot ei vin la asociație și se plâng de ce n-au împușcat decât trei iepuri în tot sezonul…”

Citește și Investiţii imobiliare cu cântec! Proiectul Titidan şi cel al vecinului Cârstea, trecute în stand-by

Citește și Grupul de WhatsApp al Departamentului Pedagogic Didactic – invadat de filme porno. „Tecău ştie?”, au întrebat cursanţii

Articol scris de Gabriel Lixandru

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *