Web Analytics

articol scris vineri, 12 august 2022

Salvați Copiii România: Peste 21.000 de copii români nu au niciun părinte cu ei, în țară

Salvati-Copiii_1-e1660130613575-696x547

Salvați Copiii România, cu sprijinul Poliţiei de Frontieră, derulează activități de informare pentru părinții care revin în România în perioada vacanţei de vară. Mai mult de 9% dintre copiii ai căror părinți muncesc în străinătate sunt în această situație de peste 10 ani, în vreme ce 18% dintre ei au rămas în grija rudelor de o perioadă cuprinsă deja între șapte și nouă ani, pentru 37% dintre acești copii, părinții fiind plecați din țară de o perioadă cuprinsă între patru şi șase ani, potrivit analizei realizate de Salvați Copiii România, pe un eşantion format din beneficiarii programelor socio-educaţionale ale organizaţiei. În ceea ce priveşte frecvenţa comunicării părinţilor plecaţi cu copiii, cu 26% dintre copii părinţii comunică zilnic, cu 34% de două/trei ori pe săptămână, cu 23% dintre ei săptămânal, cu 4% o dată la două săptămâni, cu 5% lunar, cu 3% mai rar decât lunar, iar cu 5% deloc.

În acest context, Organizația Salvați Copiii România, cu sprijinul Poliţiei de Frontieră Române, lansează, pentru al doilea an consecutiv, o serie de activităţi de informare pentru părinții care revin în România în perioada vacanţei de vară, cu privire la efectele negative pe care plecarea părinţilor le poate avea asupra dezvoltării copiilor și la importanța menținerii comunicării părinţi – copii.

Citește și: Şi patronul de la Spitalul „Sf. Nicolae” a căzut în plasa falsului călugăr de la Athos

La finalul anului 2021, 76.170 de minori aveau cel puțin un părinte plecat să muncească în alte țări, arată statisticile oficiale, care includ doar copiii aflaţi în evidenţa serviciilor publice de asistenţă socială. Dintre aceștia, 21.024 aveau ambii părinţi plecaţi peste hotare sau proveneau din familii în care părintele unic susţinător este plecat. Analiza realizată de Salvaţi Copiii România în 2021, pe un eşantion de 700 de copii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate, dintre beneficiarii programelor socio-educaţionale ale organizaţiei, arată că 4% au părinţii plecaţi de mai putin de un an, iar 32% de o perioadă între un an şi trei ani.

„Fenomenul copiilor rămași în grija rudelor, în timp ce părinții lor sunt nevoiți să muncească peste granițe, este unul cronicizat. Așa cum arată și analiza Salvați Copiii România, sunt copii care au crescut, s-au dezvoltat emoțional, au trecut dintr-un ciclu școlar într-altul în lipsa părinților, plecați deja de mai bine de un deceniu. Menținerea comunicării între părinți și copii este crucială, pentru că nimic nu poate compensa, nici afectiv, nici social, absența unui părinte din viața copilului”, spune Mihai Gafencu, Președinte al Organizației Salvați Copiii România.

Pe parcursul lunii august, Organizația Salvaţi Copiii va derula, cu sprijinul Poliției de Frontieră Române, activități de informare destinate părinților care se întorc în țară cu privire la nevoile copiilor rămași acasă și importanța comunicării cu aceștia, la puncte de trecere a frontierei terestre și aeriene. Startul acestora va fi dat de activităţile realizate de specialiști și voluntari ai Organizației Salvați Copiii filiala Timiș în perioada 10-11 august, la punctul de trecere a frontierei Nădlac II, cu sprijinul Inspectoratului Teritorial de Poliție de Frontieră Oradea.

Citește și: Dănuţ Dinu susţine că dr. Mircea Penescu nu s-a interesat de el după incident, însă medicul îl contrazice

„Chiar dacă părinții sunt nevoiți să lucreze în alte țări și să își lase copiii în țară, cel mai adesea în grija rudelor, ei nu o fac cu inima ușoară. Dar important este ca absența de lângă ei să fie doar una fizică, pentru că trebuie să fie parte din viață emoțională a copiilor. De aceea e important să comunice ritmic, să vorbească, să povestească despre școală și altele, în așa fel încât părintele să rămână sprijin pentru copil. Ne bucurăm să derulăm pentru a doua vară la rând acest proiect, împreună cu Salvați Copiii România”, a declarat Victor Ştefan Ivaşcu, Împuternicit Inspector General Poliţia de Frontieră Română.

Activitățile fac parte din campania de informare Rămâi aproape de copilul tău!, iniţiată în 2021 de Salvați Copiii în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului şi Adopţie.
Totodată, în luna august, prin intermediul a 40 de programe locale ale organizaţiei destinate copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate, vor avea loc activități susținute de informare și suport pentru părinți reîntorși în țară, persoane în grija cărora au rămas copiii, din comunităţile respective, și specialişti din instituţii locale.

„Lucrăm de peste 10 ani cu minorii care rămân în grija rudelor, în centrele noastre educaționale. Sunt copii ale căror nevoi emoționale sunt acute și de aceea am demarat acest program de informare și consiliere a părinților, în punctele de trecere a frontierei, pentru a-i ajuta să înțeleagă de ce și cum pot menține comunicarea sănătoasă cu copiii lor, chiar și atunci când sunt nevoiți să lucreze în alte țări”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Servicii destinate protecției copiilor cu părinții plecați în străinătate

Amploarea fenomenului copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate face necesară dezvoltarea unei rețele de servicii specializate destinate acestor copii. Organizația Salvați Copiii a creat astfel de servicii, adresate atât copiilor, cât și părinților lor și persoanelor în grija cărora au rămas copiii, începând cu anul 2010. Peste 12.500 de minori şi 8.200 de adulţi, persoane în grija cărora au rămas sau părinți, au beneficiat până acum de servicii de intervenție directă. Peste 127.000 de persoane, părinți, copii și specialiști, au fost informate cu privire la impactul negativ pe care plecarea părinților îl are asupra copiilor rămași acasă şi la obligațiile ce le revin părinților la părăsirea țării.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fraudă uriașă cu fonduri europene în România: 237 de proiecte suspecte și un prejudiciu de 3,5 milioane de euro. Trei persoane, trimise în judecată

O anchetă de amploare a Parchetului European (EPPO) a scos la iveală o presupusă schemă de fraudare a fondurilor europene […] Citește!

Criza de la Cernavodă ar putea lua sfârșit. Debitul Dunării începe să crească, iar autoritățile pregătesc repornirea unui reactor

Centrala Nucleară de la Cernavodă ar putea relua parțial producția de energie electrică în jurul datei de 15 noiembrie, după […] Citește!

Drum expres între Râmnicu Vâlcea și Autostrada Sibiu–Pitești: Proiectul a trecut de prima etapă, dar finanțarea rămâne o problemă

Planurile pentru construirea unui drum expres care să lege municipiul Râmnicu Vâlcea de Autostrada Sibiu–Pitești, în zona Tigveni, încep să […] Citește!

Transfăgărășanul se închide din cauza ninsorii și a ceții. Ce sector va fi afectat

Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) se închide marți, 27 octombrie 2026, de la ora 18:00, pe sectorul cuprins între […] Citește!

Scandal în Poliția Timișoara: Agent trimis în judecată după ce ar fi dezvăluit unui infractor unde se află un seif cu bani într-o locuință

Un agent de poliție din Timișoara a fost trimis în judecată, fiind acuzat că ar fi folosit informații confidențiale obținute […] Citește!

Cercetări după un accident pe DN 65, în Lunca Corbului. Un șofer de 26 de ani s-a răsturnat cu mașina

Un tânăr de 26 de ani, din Pitești, a fost rănit într-un accident rutier produs pe DN 65, în comuna […] Citește!

aeroport cluj destinatii

Schimbări majore pe Aeroportul Cluj: Control automat al pașapoartelor și un sistem care permite aterizări pe ceață densă

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca a făcut un pas important în modernizarea infrastructurii, prin implementarea a două sisteme destinate […] Citește!

Explozie într-o locuință din Argeș. Două persoane au suferit arsuri

O explozie neurmată de incendiu s-a produs marți seară, la o locuință din satul Cochinești, comuna Stolnici, județul Argeș. La […] Citește!

Cutremur în SuperLiga: CFR Cluj, UTA și Petrolul, în pericol să fie depunctate din cauza datoriilor!

Trei cluburi importante din SuperLiga riscă să fie sancționate cu depunctări în perioada următoare! CFR Cluj, UTA Arad și Petrolul […] Citește!

Programul etapei a 16-a din SuperLiga. Când se joacă FC Argeş – FCSB

LPF a anunțat programul etapei a 16-a din SuperLiga, care se va juca în penultimul weekend al lunii noiembrie. Etapa […] Citește!

„Tezaurul din lada de familie”, o nouă expoziție la Muzeul Golești

„Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești invită publicul la vernisajul expoziției „Tezaurul din lada de familie”, semnată de Maria Mirela Mitroiu, […] Citește!

Exercițiu ISU Argeș, cu forțe și mijloace, după două scenarii de intervenție

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Puică Nicolae” al județului Argeș organizează un exercițiu județean cu forțe și mijloace în […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

dan-andronic-editorial

Un prieten nu îți trimite sabotori. Despre Măicuța Rusia

Din ediția tipărită

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete