Mihai Coteț, senatorul PNL de Argeș, vicepreședinte al Senatului, a participat în seara zilei de miercuri, 14 octombrie, la Gala - Topul Firmelor din Argeș, ediția a XXXI-a, eveniment organizat de CCIA Argeș. Cu acest prilej, el și-a exprimat susținerea pentru mediul de afaceri, pentru cei care contribuie la dezvoltarea economiei județului. Senatorul liberal a reamintit și despre proiectul Argeș Invest, prin care își propune să promoveze potențialul economic al județului și să atragă investiții.
„Acasă, în Argeș, lucrurile bune se fac cu oameni harnici, iar asta se vede și la Gala Topul Firmelor din Argeș (ediția XXXI). Îi mulțumesc președintelui Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș, George Caval, pentru invitație.
M-am bucurat mult să fiu prezent la acest eveniment și să fiu alături de cei care țin economia județului nostru în spate. Fiind un om care a petrecut peste 20 de ani în mediul privat, știu exact ce înseamnă nopțile nedormite, riscurile și responsabilitatea față de fiecare angajat.
În România, ca să ai succes în afaceri trebuie să fii nu doar bun, ci și incredibil de rezistent. Rolul nostru, al celor din politică, e simplu: nu să vă învățăm cum se face treaba, ci să nu vă mai încurcăm!
Viitorul Argeșului depinde de investiții noi și de curajul de a ieși pe piețe internaționale. Tocmai de aceea am inițiat Argeș Invest - pentru că nu trebuie să așteptăm să fim descoperiți, ci să mergem noi proactiv către parteneri externi și să le arătăm ce putem.
Felicitări tuturor firmelor premiate și mult succes în continuare!” - a transmis senatorul liberal de Argeș, Mihai Coteț.





























0 Comentarii