Web Analytics

S-a deschis Vitality sport & wellness, cel mai modern complex sportiv din Argeş

de | 18.01.2018 12:08 | Sport

10 001Vineri, 12 ianuarie, la Pitești a fost inaugurat cel mai nou și mai modern centru sportiv din județul nostru: Vitality sport & wellness. Este vorba de o investiție de milioane de euro a cărei panglică a fost tăiată de proprietari, italianul Nicola Inquieto și soția acestuia, Ioana Inquieto Petrescu, alături de primarul Cornel Ionică.

Investiție inaugurată în stil italian: proprietarul a aruncat o liră în piscină pentru a avea spor în munca sa

10 002La conferința de presă de după evenimentul inaugural, proprietarul Nicola Inquieto a povestit și de unde a pornit ideea de a construi acest complex sportiv. „Trebuia să realizez o investiție care să fie de lungă durată, care nu exista în Argeș și care să fie la un standard un pic mai ridicat față de ceea ce era pe piață. Cred că am reușit”, a spus Nicola Inquieto, un italian stabilit de 20 de ani în Pitești și cunoscut în special prin dezvoltarea unor proiecte imobiliare în zona Găvana, la liziera pădurii Trivale.
Nicola Inquieto și soția sa, Ioana Inquieto Petrescu, au ales să își inaugureze investiția într-un mod inedit, cu un obicei specific patriei proprietarului italian. Nicola Inquieto a aruncat în bazinul de înot o liră italiană, pentru ca munca sa și a angajaților săi să aibă spor. Și soția sa, Ioana Inquieto Petrescu, a aruncat în piscină o monedă, de această dată românească, pentru că investiția e în România, apoi și-a pus o dorință în gând și și-a sărutat soțul.

Primarul Cornel Ionică: „Aproape că rămâi fără cuvinte văzând ce s-a realizat aici”

10 masaj01Evenimentul de deschidere a complexului Vitality a adunat la un loc zeci de invitați. Printre aceștia s-a numărat și Cornel Ionică, primarul Piteștiului, care a ținut să menționeze că „aproape că rămâi fără cuvinte văzând ce s-a realizat aici”.
„Este o surpriză extraordinară să vezi o asemenea investiție realizată de o societate privată care se adresează tuturor celor care doresc să facă mișcare. Am vrea să avem cât mai multe astfel de momente, să ne bucurăm de cât mai multe investiții care să aducă un aport al vieții de zi cu zi a cetățenilor noștri. Ce vezi aici este extraordinar. Poziția acestui complex este acolo unde trebuia să fie, pentru că aici vor fi oportunități foarte bune pentru locuitorii din zonă. Găvana este cartierul cel mai mare al orașului nostru și cei care doresc au posibilitatea să vină să desfășoare astfel de activități aici, ca și cei din cartierul Trivale care este la câțiva pași de această locație. Îi felicit pe cei care au realizat investiția”, a declarat, la deschiderea centrului, edilul Cornel Ionică.

Bazin de înot la standarde olimpice

10 inotatoriSituat pe strada Petre Ispirescu, nr. 63, Vitality sport & wellness este singurul centru sportiv din județul Argeș care oferă o paletă diversificată de servicii: bazin de înot la standarde olimpice, sală de forță, kinetoterapie, kango jumps, insanity, bodybuilding, trx, judo, mma, sală de fitness și nutriție.
Într-un mediu care încântă toate simțurile, prin combinația reușită a muzicii liniștitoare cu variația de culori ce induc calm și armonie, arderea caloriilor și modelarea corporală se realizează sub îndrumarea unei echipe de profesioniști, prin combinarea mijloacelor terapeutice occidentale și orientale. Sălile de aerobic și fitness sunt dotate cu cele mai moderne echipamente din țară, complexul având Spa și zonă de relaxare unde clienții pot beneficia de masaj terapeutic, anticelulitic, masaj cu roci vulcanice sau masaj facial.
În cadrul complexului Vitality, atât copiii, cât și adulții pot deprinde tainele înotului. Cursurile în acest domeniu se desfășoară la piscina acoperită aflată în interiorul SPA-ului, care are o lungime de 25 m, lățimea de 12 m și adâncimea constantă de 1.67 m, temperatura apei fiind de 30°C iarna și 28°C vara (± 2°C).

Facilități pentru sportivii de performanță pregătiți la complexul Vitality

10 masajCentrul sportiv Vitality dispune și de o sală multifuncțională de lupte care găzduiește sporturile mma, kick boxing, judo, bjj, karate și care le oferă tinerilor posibilitatea de a urma înalta performanță în acest domeniu. Aceștia vor fi pregătiți de antrenorul piteștean Laurențiu Călugăru, multiplu vicecampion mondial (de 4 ori) și campion european la karate, titlu obținut în Italia în 2016, la vârsta de 28 de ani (legitimat la Politehnica Cluj Napoca). La Vitality sport & wellness, Laurențiu Călugăru e antrenor principal și președinte la Fight Academy, club cu secții de kick boxing, mma, bjj și karate. De atfel, tinerii pregătiți în cadrul complexului Vitality care vor urca pe podiumurile unor competiții internaționale vor beneficia de anumite facilități. Aceștia vor avea parte de gratuitate la toate serviciile centrului, dar și de susținere financiară din partea proprietarului Nicola Inquieto.

Două zile de concursuri şi seminarii de fitness

10 inquietoWeek-endul trecut a fost unul bogat în evenimente sportive și distractive la Vitality sport & wellness. Pe 13 și 14 ianuarie, complexul sportiv a organizat clase de gimnastică aerobică de întreținere, cursuri și seminarii de fitness, psihologie și nutriție. A avut loc și un concurs de fitness structurat pe două categorii – băieți și fete. Concursul a constat în ridicarea propriei greutăți la bară fixă plus o contragreutate, câștigător fiind competitorul care a reușit să ridice cea mai mare greutate adițională. Au fost premiate primele 5 locuri din fiecare categorie, cu materialele puse la dispoziție de sponsori: cupe, medalii, elemente vestimentare și accesorii. De altfel, în fiecare lună, la Vitality sport & wellness vor avea loc evenimente speciale, menite să fidelizeze membrii deja existenți și să atragă și alți doritori de stare de bine.
Trebuie menționat că Vitality sport & wellness dispune de o gamă diversificată de abonamente pentru fiecare disciplină. Există tipuri de abonament atât pentru o ședință, cât și lunar. Cel mai ieftin abonament lunar disponibil, pentru sala de fitness, costă 80 de lei. Complexul Vitality mai pune la dispoziția clienților și un abonament full entry, cu acces la toate serviciile, valabil pe o perioadă de 65 de zile (două luni), în valoare de 650 lei.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii