Octavian Goga, în anul 1916, anul în care țara a intrat în războiul de reîntregire, în urma înfrângerilor datorate trădărilor și trădătorilor, dinafară și dinăuntru, cu evidentă durere în suflet, a scris: „România, țară de secături, țară minoră, căzută rușinos la examenul de capacitate în fața Europei”.
Cardiologul Elvis Boțu, la un Centenar distanță (sărbătorit cam faraonic spre fanfaronic), în anul 2019, în urma ultimelor drame care au șocat societatea românească, cu aceeași durere în suflet ca a marelui poet, a scris: „Mi-e rușine că sunt român! Mi-e greață, mi-e silă!”. Și parcă înțelegând că, la cât e de divizată societatea noastră astăzi, va fi criticat pentru aceste cuvinte, a explicat: „Mi-e teamă!”. Nu trebuie să fii geniu ca să înțelegi că pe toți românii, absolut pe toți românii, îi paște un pericol nebănuit după orice colț, indiferent unde sunt și ce fac.
Cu puțin timp în urmă, un român se îndrepta spre casă, la Curtea de Argeș, și a încercat să facă o faptă bună, să împace doi zevzeci, tot români, care se certau în trafic, probabil din cauza faptului că au luat permisul de conducere la Pitești, iar școala, câtă au făcut, a fost în România ultimilor ani. Și ce credeți, stimați cititori, că i s-a întâmplat? Pur și simplu a fost omorât în bătaie. Nu cred că e foarte ușor de înțeles, așadar repet că a fost omorât în bătaie! Cu cinci minute înainte românul nostru credea că va ajunge acasă, la copii și la soție.
Alexandra, o româncuță de 15 ani față de care toată suflarea românească își cere iertare (cu excepția celor evident vinovați), a plecat la Caracal, la meditație, cu o mașină de ocazie condusă de alt român, care ar fi putut să-i fie bunic. Fetița nu bănuia că deschizând ușa mașinii de ocazie va intra direct într-un coșmar. Ei bine, în locul românului care se ducea acasă la familie puteam să fiu eu, sau doctorul Boțu, sau tu, cititorule, sau un frate sau tată de-al tău, polițistule, procurorule, judecătorule, parlamentarule, ministrule, sau cineva drag ție, președinte al României! Iar în locul Alexandrei ar fi putut fi fetița sau o nepoată a oricăruia dintre cei înșirați mai sus. Atât românul care se ducea la Curtea de Argeș, cât și fetița care se ducea la Caracal nu bănuiau ce li se va întâmpla, pentru că nu au fost educați să bănuiască în direcția asta. Habar nu aveau ce societate, ce mlaștină e în jurul lor.
Cu ceva timp în urmă, un om important din județul nostru îmi spunea că, în ciuda importanței proprii, dacă greșește fiind la volan, ca exemplu, nu are cui să dea un telefon să nu i se ia permisul. Nu avea astfel de relații, bineînțeles, pentru că se ferise să le aibă. Dar a priceput, deși târziu, că astfel va ajunge într-o fundătură, să nu știe ce sfaturi să dea propriului fiu, încotro să-l îndrume pentru viață. „Dacă îl învăț să fie educat, corect, cinstit, bun profesionist, cred că îi dau drumul în viață cu un mare handicap, nepregătit. Dacă îl învăț să înșele, să mintă, să fure, pe scurt să se descurce, ar fi pregătit pentru viață, dar deloc nu aș fi eu mulțumit!”. Nu cred că a ieșit din această dilemă respectivul om serios. Un om serios și important, în ciuda faptului că glumește destul de mult!
Am să închei, sperând că se înșeală, tot cu un citat din marele Octavian Goga: „România nu se prăbușește din cauza numărului dușmanilor, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşătoare de meningită morală!”.
Cristian VASILE

P.S. Ceea ce am scris mai sus ar putea fi înțeles și de preotul Brînzea și de alți oameni de nimic, care cred că-i fac un serviciu acestuia amenințând în stânga și-n dreapta! Nu e bine ca arginții să ne ia mințile!