# Bătălia de la Posada, ediţia 2011# Deputatul Drăghici vrea să-l reclame la Poliţie pe Lăzăroiu, că i-a făcut mustăţi pe afişele de la cabinetul parlamentar. Petrecerea de revelion care tocmai a trecut n-a adus numai voie bună în casele argeşenilor, ci şi necazuri. Ba chiar necazuri politice cu protagonişti vestiţi, dacă ne gândim că avem de-a face cu doi deputaţi PSD şi un om de afaceri prosper de la PDL, care ar vrea la rândul său să devină deputat. Mircea Drăghici şi Radu Vasilică sunt deputaţii de care vorbim, în vreme ce afaceristul vârât în toată povestea este Ştefan Lăzăroiu, cel care ar vrea să-i ia locul lui Drăghici pe colegiul Curtea de Argeş la viitoarele alegeri. Locaţia în care s-au petrecut faptele care au inflamat spiritele este comuna Nucşoara, acolo unde Lăzăroiu, însoţit de un grup de prieteni, a petrecut revelionul, la tabăra din localitate. Necazul a apărut a doua zi, când Mircea Drăghici a fost informat că pozele cu chipul său, care decorează cabinetul parlamentar pe care şi l-a deschis la Nucşoara, au fost „profanate” peste noapte, în sensul că au fost pocite cu pixul, cu diverse mâzgălituri, printre care şi nişte mustăţi pisiceşti total inadecvate pentru chipul unui deputat. Primul bănuit de comiterea faptei a fost, evident, Ştefan Lăzăroiu, rivalul politic direct al lui Mircea Drăghici, deşi deputatul nu exclude varianta să fi fost vorba despre o asociere, sub formă de grup organizat, în vederea săvârşirii măscărilor de pe afişe, la care şi-au dat concursul mai mulţi participanţi la cheful de revelion. Deputatul a adunat probele de la locul faptei, adică afişele pocite cu mustăţi, a întocmit un cerc de suspecţi, care îl are în frunte pe Ştefan Lăzăroiu şi s-a declarat decis să facă plângere la poliţie, dacă n-o fi făcut-o deja, în vederea demascării şi pedepsirii făptaşilor.
La revelionul lui Lăzăroiu a fost şi Radu Vasilică
Vă întrebaţi probabil de ce este inclus în toată această poveste şi Radu Vasilică, colegul de Cameră şi de partid al lui Mircea Drăghici. Explicaţia este simplă şi poate duce la un război deschis între cei doi deputaţi social-democraţi. Chiar dacă sunt colegi politici, între Drăghici şi Vasilică relaţiile sunt ca între Ştefan cel Mare şi turci, şi asta nu de ieri de azi, ci cam din vremea în care Ştefan Lăzăroiu s-a decis să candideze la Curtea de Argeş din partea PDL. Zâzania a pornit de la prietenia strânsă existentă între Vasilică şi Lăzăroiu, care n-a dat semne că a slăbit nici măcar după ce magnatul Fănică s-a vopsit în portocaliu şi vrea să atenteze la postul de deputat de Curtea de Argeş, deţinut în prezent de Drăghici. De aici au început tensiunile între cei doi deputaţi, ajunse treptat chiar pe picior de război. Cum să rămână Vasilică prieten cu duşmanul politic din PDL, care pe deasupra vrea să şi candideze la deputăţie tocmai pe colegiul care îi aparţine? Asta este sursa supărării deputatului de Curtea de Argeş. Care a devenit de-a dreptul enervare după revelionul de la Nucşoara. Când, pe diverse canale, i-a ajuns la urechi informaţia că alături de Ştefan Lăzăroiu, a participat şi… cine credeţi? Taman Radu Vasilică! De unde rezultă că şi acesta are cunoştinţă de mâzgălirea afişelor de la cabinetul parlamentar, dacă nu cumva, varianta cea mai cruntă, o fi şi participat la abominabila operaţiune. Iată deci cum un revelion a deteriorat până peste cota de avarie relaţiile dintre deputaţii Drăghici şi Vasilică, în vreme ce pentru Lăzăroiu ar putea urma ceva citaţii la poliţie, pentru a da explicaţii în legătură cu mâzgăliturile de care este suspectat.
(Mihai BĂDESCU)
0 Comentarii