# Directorul de la Davila devine şi dramaturg. Unul dintre cei mai cunoscuți și experimentați regizori ai Teatrului „Alexandru Davila”, Matei Varodi, a acordat recent un interviu Jurnalului de Argeș, împărtășind cititorilor, prin intermediul reporterului, din preocupările sale profesionale de actualitate, și nu doar atât.
„E distractiv să lucrezi cu copiii tăi!”
# În activitatea dumneavoastră, ați avut tangențe cu cinematografia sau televiziunea?
– Am absolvit I.A.T.C. „I.L. Caragiale”, Facultatea de Teatru, Secția Regie Teatru, Păpuși, Film și Televiziune, dar m-am simțit atras îndeosebi de magia scenei, încercând să folosesc în spectacolele mele și mijloace de expresie specifice filmului, televiziunii, în ideea de „felie de viață”. Asta cu mult înaintea modei actuale, chipurile postmodernă, în care sunt amalgamate de cele mai multe ori destul de neinspirat aceste tehnici. Teatrul este o sinteză de sunet, culoare, cinetică, dar toate acestea polarizate în jurul ideii întrupate de cel care oficiază sacrul-teatral: ACTORUL! Iar scopul este unul singur: comunicarea pe toate planurile: intelectual, afectiv, senzorial.
# Cum decurge colaborarea cu fiica dumneavoastră? Cum se împacă relațiile de familie cu cele de muncă?
– Când lucrăm, uităm de relația „civilă”. Rolul meu de regizor este acela de a forma mai întâi o echipă, apoi de a canaliza energiile creatoare ale acesteia către ideea fundamentală a spectacolului, având grijă să respect personalitatea fiecăruia. Așa sunt eu, așa am învățat de la maeștrii pe care am avut șansa să-i întâlnesc în drumul inițierii mele. Miruna Varodi (fiica cea mare – n.r.) este mai întâi scenograf, iar eu am lucrat în 36 de ani de „scândură” cu zeci de plasticieni de toate vârstele, reușind să stabilim o cale de comunicare, chiar dacă eu eram foarte tânăr iar mulți dintre ei maturi și consacrați. Uneori există tensiuni în găsirea soluțiilor, generate nu atât de fireasca diferență dintre generații, cât mai ales de drumurile diferite de ințiere, altă școală, alți maeștri, ea fiind puternică în culoare, costum, în tot soiul de colaje, și esențialistă în decor. Și cum nu ne întâlnim mereu cu texte adecvate stilului ei neoexpresionist, ne mai adaptăm unul dupa celălalt, ea neavând obiceiul să cedeze, să schimbe… așa că… Oricum când lucrurile devin critice, intervine Instanța – soția are studii de Drept și nu de puține ori când până și ea cedează, intervine Psihologul – fata cea mică, Lavinia, care ne trimite pe amândoi la Pitești, unde, în cele din urmă găsim soluția, altminteri e distractiv să lucrezi cu copiii tăi!
Lucrează la piesa ”Arca lui Iona”, scrisă de avocatul Florentin Sorescu
# La ce lucrați în prezent și ce proiecte aveți pentru viitor?
– Acum sunt în fază avansată cu repetițiile la spectacolul de revistă „Doi români prin Europa”, de Sebi Poenaru, alias Sebastian Tudor – pasibil de multe fapte în slujba Teatrului – care debutează acum în comiterea de texte, sper să fie cu noroc. Scenografia îi aparține Mihaelei Dinu Pițigoi, o talentată colegă din generația mea, care consumă o energie uriașă pentru cele o sută și ceva de costume. Deh, revista e pretențioasă! Veți vedea ce am vrut să zic privitor la mijloacele multimedia, alături de artiști adevărați care vor etala talentul lor de muzicieni, orchestra și soliștii, de dansatori, trupa de balet, dar și de actori de revistă. În paralel, voi începe, sper cât mai repede, lecturile la spectacolul cu piesa „Arca lui Iona” de Florentin Sorescu, un text de o frumusețe poetică și adâncime de stări și idei cum nu am mai montat de la „Preludiu la Electra” a lui Petru Dumitriu, pe care cei mai mulți îl asociază doar cu romanul „Cronica de familie”. Am o echipă puternică, actori emblematici ai teatrului nostru, Luminița Borta, Dan Ivănesei, Mirela Popescu, Dan Andrei, alături de Miruna și sunt entuziast, sper să fie o experiență profesională pentru mine și un câștig estetic pentru spectatori.
# În afara teatrului, cum vă petreceți timpul liber, ce altceva vă mai pasionează?
– În afara teatrului mă ocup de acvaristică și de cățel, am avut și păsărele – scatii și sticleți, dar m-am liniștit. Ca o curiozitate, nu mi-au plăcut deloc papagalii.
# Spuneți-mi câteva cuvinte despre personalitățile cu care v-ați intersectat în activitatea dvs.
– Definitorii au fost întâlnirile cu profesorii mei, mari maeștri ai scenei, Radu Penciulescu, Mihai Dimiu, cel care m-a luat și ca asistent în teatrele mari în care monta, Valeriu Moisescu, cel care mi-a încurajat starea de artist, de creator, iar apoi toți actorii cu care am trăit Teatrul.
Adriana Gândilă
0 Comentarii