Web Analytics
scris joi, 19.10.2023

Reflecţii medicale din abisul terorii războiului

La vremuri beligerante, medicina trebuie să se adapteze condițiilor dure din teatrele de operațiuni militare dar, din păcate, și din unele zone locuite de civili. În primul rând, menționăm ortopedia și alte specialități chirurgicale care se ocupă de leziunile traumatice determinate de arme și utilaje de război. Dacă în trecut predominau leziunile prin tăiere, în conflagrațiile armate contemporane se adaugă leziunile prin împușcare și detonare. Mii de răniți sunt internați în spitalele de campanie și beneficiază de intervenții chirurgicale salvatoare. Totuși, o parte dintre acești pacienți rămân cu sechele locomotorii sau de altă natură.

Reflecţii medicale din abisul terorii războiului

„În vreme de război apar tulburările psihice, atât la soldații combatanți, cât și la persoane civile”

În al doilea rând, în vreme de război apar tulburările psihice, atât la soldații combatanți, cât și la persoane civile. Vorbim mai întâi despre familiile recruților, apoi despre persoanele supuse bombardamentelor, ca și de cetățenii care urmăresc excesiv știrile de război din mass-media.
În literatura militară românească există o carte, ”Frica în război”, scrisă de generalul Ion Iliescu-Zănoagă în anii ’40, care detaliază această temă la soldații de pe front. Din păcate, atât o parte dintre soldații combatanți, cât și dintre persoanele care au suferit bombardamente, rămân anxioși din cauza reverberațiilor stărilor de teamă și panică trăite în război.

În al treilea rând, în timpul violențelor reacționează și aparatul cardiovascular prin hipertensiune arterială, tahicardie și alte aritmii cardiace, sau chiar infarct miocardic acut. Începând cu 24 februarie 2022, data începerii așa-numitei ”operațiuni militare speciale”, am remarcat la pacienții pe care îi tratez o exacerbare a simptomelor cardiace, corelată cu expunerea prelungită la mass-media de război. Aceste observații clinice, ordonate statistic, s-au constituit în lucrări științifice apreciate la congresele de specialitate.

Citește și Conf. dr. Adrian Tase: „Terapia prin muzică există de milenii…”

„Pandemia Covid-19 a fost eclipsată de război. Ca urmare a distrugerii barajului de pe Nipru au fost semnalate cazuri de holeră”

În al patrulea rând, toxicologia se ocupă de pacienții care au suferit efectele armelor chimice. Este cunoscut cazul otrăvirii dizidentului rus Alexei Navalnîi cu agentul Noviciok în anul 2020. În situația nedorită, dar posibilă, a unui atac cu arme chimice, medicii cu expertiză toxicologică sunt pregătiți pentru apărare. În al cincilea rând, există posibilitatea îmbolnăvirii în masă a populației prin arma biologică, ca și a transmiterii unor boli infecțioase de la refugiații cu status vaccinal incert, nu numai pentru coronavirus, ci și pentru alte boli contagioase. Pandemia Covid-19 a fost eclipsată de război. Ca urmare a distrugerii barajului de pe fluviul Nipru, au fost semnalate cazuri de holeră în zonă, cu riscul diseminării în aval până la Marea Neagră. În al șaselea rând, menționăm boala de iradiere, care afectează în primul rând glanda tiroidă. De asemenea, radiațiile ionizante sunt un factor major de risc pentru cancerele de piele și cu alte localizări.

„Neglijențele de la centrala nucleară Zaporojie, ca și agitarea armelor nucleare Satan în Belarus provoacă îngrijorare în toată lumea”

Neglijențele de la centrala nucleară Zaporojie, ca și agitarea armelor nucleare Satan în Belarus provoacă îngrijorare în toată lumea. În al șaptelea rând, serviciile de medicină legală din țara beligerantă vecină sunt foarte ocupați cu constatarea tuturor problemelor medicale prezentate mai sus. Mai mult, experții în domeniu redactează dosare pentru ca vinovații pentru dramele umanitare de la Bucha și din alte locuri să răspundă pentru faptele lor.
Conf. dr. Adrian Tase

Citește și Conf. dr. Adrian Tase, despre înmulţirea bolilor: „Hipertensiunea arterială a devenit o problemă de sănătate publică”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *