Web Analytics

”Promovarea în Liga I ne-a luat pe nepregătite”

de | 23.11.2011 22:12 | Sport

# Recunoaşte Ion Ţuţală, preşedintele CS Mioveni. CS Mioveni a arătat în cele 14 etape că nu este pregătită pentru Liga I. Acumulând doar 8 puncte și schimbând nu mai puțin de patru antrenori, formația galben-verde și-a arătat neputința și valoarea de liga secundă. Și în meciul de la Brașov, cu Mihai Stoica pe bancă, Mioveniul a arătat ca o formație debusolată care nu prea are ce căuta pe prima scenă fotbalistică a țării, 4-0 fiind un scor mai mult decât reprezentativ. ”Promovarea în Liga I ne-a luat pe nepregătite și spun asta pentru că se știe foarte bine cum am promovat, ne-a spus președintele Ion Țuțală. Nu am fost pregătiți pentru Liga I și asta s-a văzut în jocul prestat. Chiar dacă ne-am dat tot interesul și mă refer aici la antrenorii și jucătorii care au venit la noi, iată că am ajuns unde am ajuns. Nu vreau să afirm unele ipoteze, dar, chiar dacă încă nu am luat în calcul, e posibil să discutăm și de o eventuală încheiere a campionatului înainte de vreme. Orice este posibil! Hotărârea aparține Consiliului Director al clubului. Nu spun neapărat că locul nostru este în liga a doua, dar e clar că nu ne-am făcut temele foarte bine pentru Liga I. Din câte știu eu, vom continua cu Mihai Stoica și Telu Stancu și în returul acestui campionat. Le vom acorda timpul necesar și încrederea de rigoare! Probabil că vor fi unele schimbări în această pauză competițională din iarnă, dar nu cred că vom mai umbla la nivelul antrenorilor”. M.I.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii