Oraşul Mioveni se pregăteşte de aniversare. Pe 9 august, oraşul argeşean va sărbători 526 de ani de atestare documentară, ocazie cu care vor fi derulate o serie de manifestări pregătite de către organizatori, Primăria oraşului şi Consiliul Judeţean Argeş. De la ora 16, în sala de şedinţe a primăriei Mioveni va avea loc deschiderea oficială a Zilelor oraşului, după care, de la ora 17 vor fi acordate titlurile de „Cetăţean de onoare” lui Jerome Olive (director general SC Automobile Dacia SA), Ion Chiuţă şi Vasile Cândea de la Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, Patrick Leclerc (primar al oraşului Landerneau, Franţa), Velyo Iliev (primarul oraşului Petrich, Bulgaria), Gabriel Catillaz şi Călin Scheau de la Grand Saconnex. Ziua următoare va debuta cu inaugurarea Centrului de Internet pentru Public, ce va avea loc de la ora 10, urmată de lansarea volumului „Tabloul singuraticului”, de Nicolae Ioana, evenimente ce vor fi găzduite de Biblioteca Orăşenească. Pe 11 august, de la ora 10, se vor desfăşura ediţia I a Cupei oraşului Mioveni la darts şi ediţia I a Cupei „Vasile Costescu” la şah, ambele la Casa de Cultură a Sindicatelor din oraş. În 12 august, cu începere de la ora 18, va avea loc Festivalul Internaţional de Folclor „Carpaţi”, iar pe 13 august, de la ora 19, concertul de muzică uşoară în care vor evolua Tom Boxer, trupa Spin şi DJ Miki Love, McMatei, DJ Dark şi Bogdan Popoviciu. Manifestările prilejuite de această aniversare orăşenească se vor încheia în seara zilei de 14 august cu concertul extraordinar al Ansamblului „Maria Tănase” din Craiova, ce va începe de la ora 19. Alături de instrumentiştii ansamblului folcloric vor evolua soliştii Constantin Enceanu, Petrică Mîţu Stoian, Niculina Stoican, Mariana Căpitanu ş.a. (Adriana Gândilă)

Fiul unui secretar de stat în MAE şi fiul unui specialist DNA, suspectaţi de trafic de droguri
Circa 20 de elevi și studenți sunt anchetați de DIICOT pentru că fac parte dintr-o rețea de trafic...
21.03.2023 14:07
0 Comentarii