Web Analytics
scris joi, 28.12.2023

Primarul Georgescu, din penitenciar – în arest la domiciliu!

Un nou verdict în cazul primarului suspendat al orașului Mioveni, Ion Georgescu. Joi, 28 decembrie, magistrații Curții de Apel Pitești au admis contestația formulată de acesta împotriva încheierii din data de 21 decembrie pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Argeș, secția Penală.

Primarul Georgescu, din penitenciar – în arest la domiciliu!

Citește și: Deşi a delapidat peste 600.000 lei, Ionuţ Popescu de la ADIA a scăpat cu închisoare cu suspendare

Instanța a dispus în cazul său înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, de la 28 decembrie 2023 până la 26 ianuarie 2024.

Primarul va ieși, deci, din Penitenciarul Colibași, dar e obligat să nu părăsească imobilul de domiciliu din orașul Mioveni fără permisiunea organului care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza.

În tot acest timp, primarul Ion Georgescu nu are voie să comunice cu martorii Nicolae Valerică (șef al Poliției Locale Pitești, denunțător în acest caz), Stoian Mircea (fost manager al spitalului din Mioveni), Potecă Teodor Dan, Iacobescu Alexandru Emil (director medical al spitalului), Nicolae Sânziana (medic, fiica denunțătorului).

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Dănuţ Bica are promis un loc în CNA

Cu o cotă de Unirea Slobozia să bată FCSB, la pariuri, senatorul Dănuț Bica își va lua adio de la Parlament, după două mandate. A fost plasat, ca să...