I se spune Cidu. Fără nicio legătură cu eroul spaniol El Cid. Pur și simplu s-a întâmplat atunci când cei mai bătrâni din familie nu puteau să-i pronunțe corect prenumele Narcis. Cis, Cis… Cid, Cidu și Cidu a rămas și acum, când a depășit cincizecimea. Chiar are cunoscuți care nu-i știu numele, dar îl cunosc ca fiind Cidu. Numele întreg este Narcis Constantin Manole.
Fluierașul
Și-a petrecut copilăria în satul natal, Jugur, Poienarii de Muscel. O copilărie din care au rămas amintirile iernilor pline de zăpadă pe ulițele în pantă de sub dealul Corbului, ierni cu colinde, plugușor, dat cu sania, cu schiurile… Pe la cinci ani se ținea la peste o sută de oi, să le adune străbunicul, mai apoi construia căsuțe în copaci și era fascinat de „Winnetou”, citind în timp ce se ducea cu vaca la păscut. Plus poveștile bătrânilor din sat, multe, multe lucruri care au lăsat în urmă o copilărie perfectă, după cum spune el. Și tot în copilărie, tot pe la cinci ani, tatăl, electrician la mină, îl ținea pe picior și îl punea să sufle în fluier.
„A văzut că merge și m-a învățat o melodie. Apoi, gata, mi-a zis, trebuie să înveți singur. Și încet-încet am învățat. E greu fluierul. Dacă n-ai ureche muzicală și ambiție, e greu. Sunt șase găuri din care trebuie să scoți notele. Și mai ține și de tehnică, inclusiv de modul cum folosești limba”, așa explică Cidu ce e cu cântatul la fluier. A avut de la cine învăța, fiindcă tatăl său făcea parte dintr-un grup de fluierași în care se mai afla și meșterul Ion Arsene, „artistul fluierului”.
Toată lumea cânta la fluier în Jugur. „Numai în Jugur”, ține să specifice Cidu. La fluier, la mandolină… În școală se învăța totul. „Mandolina e feblețea mea. Și știi cum am început? Mama îmi spunea că, dacă nu învăț la mandolină, nu mă mai lasă să joc fotbal. Cum să nu mai joc eu fotbal? Era un obicei la noi. Ești în clasa a V-a, ai ureche muzicală, cânți la mandolină. I-am spus eu mamei că deja cânt la fluier, nu mai fac și mandolină. Gheorghe Petculescu era profesor. Și încet-încet forțat am învățat mandolina, apoi am prins drag de ea. Acum am două mandoline și cânt aproape în fiecare zi. Mă descurc și cu chitara”, povestește Narcis Manole care, la un moment dat, și-a folosit talentul muzical și ca interpret la nunți. Demult, acum vreo trei decenii și ceva…
A cântat și cântă după ureche. „Ca un rapsod”, se alintă el. „Așa se cântă la fluier. Și îmi amintesc cum nea Ion Arsene i-a zis odată lui Dumitru Zamfira că ar da nu știu ce ca să poată cânta ca el, după note, iar maestrul i-a spus: Nu, ce n-aș da eu să cânt ca dumneata! Să am urechea matale…”, spune fluierașul din Jugur.
nevitabil, a ajuns și pe scenă, în țară și peste hotare. Și la televiziune, recent fiind invitat la emisiunea lui Grigore Leșe, la TVR. Dar mai înainte a încercat să-și facă taraf, a constituit Grupul folcloric „Miorița” din Jugur, acaparat acum de o familie, după cum spune el. Iar acum mai cântă doar pentru el. Și vrea să nu se piardă tradiția, așa că acum a devenit instructor pentru copiii din sat. „Când mă duc să fluier cu copiii, mă simt un om liber. sunt detașat de orice, uit de toate. O oră, o oră și e libertate totală pentru mine”, susține Cidu. A mai avut o încercare acum vreo două decenii, abandonată după câteva luni. Acum a reînceput să le ofere celor mici darul cântatului la fluier, unii dintre ei fiind copiii celor pe care i-a instruit în urmă cu douăzeci de ani. „A fost o idee a mea și a Ninei Șulcă, iar acum s-a implicat și Școala Populară de Arte Pitești. Iar proiectul se va extinde, în sensul că vor fi atrași către fluier și copii din alte comune”, spune Narcis, cel care, pe vremuri, a predat și Istorie și Geografie.
Și nu doar fluierul și mandolina l-au încântat în viață, ci și dansurile populare. A fost membru al Ansamblului „Carpați”, al Casei de Cultură „Tudor Mușatescu”, pe vremea când era student și își cunoștea viitoarea soție. Dar asta e o altă poveste…
Jurnalistul
Cidu a făcut opt clase la Jugur – „eram peste 200 de elevi numai la școala din sat, acum a rămas doar grădinița” –, iar în ultimii ani de școală a avut numai 10 pe linie, fiind (doar) comandant de grupă, dar membru în Organizația Națională a Pionierilor. Apoi a venit vremea liceului. „Mama, fiind absolventă de Pedagogic și educatoare, a vrut să mă dea la Peda. Eu, nu și nu, mă duc la Industrial. Și am luat al cincilea. Cu media obținută intram fără probleme și la Pedagogic, și la Dinicu. La treapta a doua, am fost al șaptelea. Totul a fost așa, de conjunctură, am ajuns la Industrial fiindcă un prieten era elev acolo. Am stat în gazdă împreună, cântam la mandolină, la fluier… Nu mă gândeam eu la ce o să devin apoi, ce meserie să aleg. Eu nu vroiam decât să joc fotbal. Am fost și la Minerul, și la Muscelul”, povestește Narcis Manole. Doar că o hepatită l-a determinat să renunțe la fotbal, nu și la cântat și dansuri populare. De învățat se ținea, excelând la Matematică, la Istorie, la Geografie… „După liceu, hai la facultate. Tot fără o dorință anume, doar să fie facultate. Am intrat la ASE, la Economia producției alimentare, dar nu mi-a plăcut neapărat ce am făcut”, își amintește rapsodul din Jugur. Cum nu a intrat din prima la facultate, a mers la o postliceală la Pitești. A intrat primul la profilul Șef unități comerciale și alimentație publică și nu uită ce plăcută era perioada de practică la „Zimbrul”. „Era bere, ce vrei”, se amuză el. Doar că la un moment dat s-au suprapus examene, așa că a optat să continue doar facultatea pe care a finalizat-o la mijlocul anilor ´90.
„După facultate, iar puțină dezorientare. Aveam în cap să mă însor, să am un copil. Nu știam ce să fac, nu vroiam să fac nici Armata. Și am văzut un anunț în Evenimentul muscelean. Se căutau reporteri. Era tentant! Nu era ca la fabrică, eram obsedat de ideea că aș putea vreodată să fac în mod continuu aceleași lucru, ca la uzină, la strung, să devin una cu mașina. Așa că am dat un test și am devenit jurnalist. Și acum sunt tot la Evenimentul, colaborator. Chestia asta m-a prins și am făcut de toate: redactare, fotografie, am trecut și prin televiziune. Și pe diverse domenii, cum e în presa locală. Dacă vreau să fluier, fluier, dacă vreau să scriu, scriu, dacă vreau să cânt, cânt… Iar scrisul a fost și este cea mai mare pasiune în domeniul presei. Iar pe vremea aia, când am intrat eu în presă, nu ajungeai acolo fără să știi să scrii corect și să te exprimi inteligibil. Era în spate și o școală făcută cum trebuia, ca pe vremuri. Acum numai jurnalism nu mai e, cu preluare de comunicate”, susține Cidu.
Și e multă nostalgie legată de modul cum se făcea presă acum câteva decenii. „Găseai un subiect, îl căutai, nu venea el la tine, te documentai, verificai, te deplasai și cu rata, făceai și fotografii… Nu aveai Internet și telefoane mobile”, își amintește el. Și a contat ce scria. Spre exemplu, așa a fost cu articolele care au dus la destructurarea unei rețele de prostituție, prin 2002. A văzut multe, a simțit multe, a fost șocat de moartea minerilor de la mina Boteni, de acum mulți ani, de pe vremea când încă mai exista minerit în Muscel. Și cu deosebire în Jugur, acolo unde se găsește cel mai bun lignit din țară, după cum spune el. Mina s-a închis, unii s-au pensionat repede, pe bani puțini, alții au plecat la muncă în Cehia și Slovacia.
Citește și O tânără din Câmpulung îşi va petrece sărbătorile cu premierul Ciolacu
Familistul
S-a căsătorit cu Amalia în 1997. „Fără ea… eram un nimeni. Amalia e linia aia dreaptă pe care o văd și știu încotro să o iau. Ea mi-a schimbat total viața în bine…”, recunoaște Cidu. Au doi băieți, fiecare excelând în mai multe domenii.
„Cu Alexandru am început muzică și sport. Prin clasa a IV-a l-am dat la țambal, atras fiind când mă vedea cântând cu fluierul alături de alți muzicanți. Iar țambalul e cel mai greu instrument. Dar pe clasa a VIII-a a terminat-o cu muzica. A încheiat și școala de muzică, și-a luat diploma și gata. Deși era bun, obținuse premii la concursuri”, spune Narcis despre cariera scurtă de muzician a băiatului cel mare, născut în 1998. Însă Alex avea și alt talent. „Mai jucam tenis de masă la Jugur, la un magazin comunal. A văzut, i-a plăcut, l-am dus la Pristavu, la club. Ca să scap de el, că era prea energic. Cine se gândea că va ajunge campion național și european?! Acum e profesor de sport, e legitimat la Rapid și la o echipă din Franța”, asta este pe scurt cariera lui Alexandru în domeniul sportiv.
Citește și Câmpulung. „Sus la munte, la Muscel”, o moldoveancă a luat Marele Premiu, de 12.500 lei!
Răzvan, juniorul care face 18 ani în 2024, a încercat și el să performeze în sport. Judo a practicat puțin, apoi a ajuns și el la tenis de masă. „Era bun, dar se plictisea repede, la fel ca mine. Rutina, ce să-i faci… Și l-am văzut odată prinzând ritmul muzicii, pe la 7 ani. L-am dus la școala de muzică a Ginei Pavel, la pian, câteva luni. Apoi la domnul profesor Bercu. Așa s-a descoperit că are tot ce trebuie. Și s-a apucat și de țambal. Habar nu știi ce pot face copiii din ziua de azi!”, se entuziasmează Cidu. Și asta fiindcă Răzvan e și voluntar în diverse proiecte, a făcut parte din echipa de procese simulate de la Colegiul „Carol I”, e bun la școală, are timp și de o întâlnire cu prietena și cu prietenii. Când e vacanță studiază și șase ore pe zi la instrumente. Dacă e timp de școală, ziua lui se încheie la 9 seara. Cântatul lui la pian și țambal e de nivel înalt! Așa că va continua cu muzica, se gândește chiar la o carieră de profesor.
Șocat de țânțarii din Câmpulung, impresionat de românce în Paris
Cidu are multe amintiri și încă multe speranțe. Copilul care câștiga premiul I la „Cântarea României” nu și-a uitat niciodată dascălii. „Profesorii au fost totul. Gheorghe Petculescu, la mandolină, Nicolae Zichil, care era din Dragoslavele; Milică Popescu, la dansuri populare… Apoi Mișu Ivașcu, la liceu. Apropo de liceu, „a fost bestial impactul cu orașul. Eu nu știam ce e ăla țânțar. În prima noapte m-au terorizat. Era luni. Marți am fugit acasă, mi-am luat-o și m-am întors la liceu. Eram ieșit prin țară, dar era altceva să stai mai mult timp undeva”, își amintește el.
Primul cântec învățat la fluier a fost „Mi-am făcut bundiță nouă”, ceva ușor, care să-i dea lui bine la degete, după cum spune. Acum îi învață pe copii melodii de bază din folclorul autentic, sârba, sârba lui 22, ungurica… Visează la momentul când se va retrage la țară, dar, deocamdată… „Câmpulungul e un oraș pe care nu-l merităm. Suntem răi, nesimțiți, parșivi… Un pic de bunătate de ar fi, să facem ceva pentru oraș, ar fi excelent!”, crede Narcis Manole. Și iubește Câmpulungul mai ales că a avut ocazia să vadă și ce e pe-afară. Fluierul, dansurile populare și jurnalismul l-au dus prin Grecia, Turcia, Franța, Marea Britanie, Belgia… A văzut ultima expunere a lui ARO la Salonul Auto de la Paris, acolo unde cele mai frumoase manechine erau românce… Știe sigur, că le-a întrebat!
Cătălin Ioan Butoiu
Citește și Lecţie de branding la Topoloveni: de la magiun la ciclism, iar din toamnă şi festival moto
Citește și România, locul 14 în UE la maşini noi înmatriculate
0 Comentarii