Web Analytics

articol scris sâmbătă, 19 august 2023

Câmpulung. „Sus la munte, la Muscel”, o moldoveancă a luat Marele Premiu, de 12.500 lei!

La Câmpulung Muscel s-a încheiat joi, 17 august, cea de-a X-a ediție a Festivalului  Național-Concurs de muzică populară "Sus la munte, la Muscel", la care au participat 22 de tineri din toate zonele etnografice ale ţării.

Citeşte şi: Memorialul Închisoarea Pitești. Expoziţie despre martiri persecutați în secolul trecut

Marele premiu și totodată Trofeul "Gavriil Prunoiu" i-a revenit Petronelei Popa, din Suceava, iar Premiul de Excelență "Marioara Murărescu", interpretei Deliei Gandore, din Vaslui, duă cum ne-a informat jurnalistul Constantin Paşol - Radio România Antena Satelor.

Delia Grandore

Cele mai importante premii, și ca valoare în bani (12.500 lei, respectiv 10.000 lei), merg, deci, în acest an Moldova. 

Potrivit sursei citate, tânăra Maria Ghiorghițoiu, din județul Argeș (reprezentantă a Muscelului), este câștigătoarea de anul acesta a premiului I.

Maria Ghiorghiţoiu

Locul al II-lea i-a revenit Biancăi Diana Popa, din Beiuș - Crișu Negru, județul Bihor, iar pe treapta a III-a a podiumului a urcat Andra Gabriela Sâiu, din zona Romanați, județul Olt.

Juriul Festivalului, condus de Grigore Leșe, a acordat și trei mențiuni. Acestea au fost obţinute de: Dorian Adrian Rus, de pe Valea Țibleșului, județul Bistrița Năsăud, Bianca Opăriuc, Banatul de Câmpie, județul Timiș, și  Simona Elena Lazăr, din Tulcea.

De asemenea, un premiu special, pentru cel mai frumos costum, a fost câștigat de Daria Maria Costea, de pe Valea Târnavelor, județul Alba.

Vă reamintim că acest festival a fost organizat pe 16 și 17 august, de Casa de Cultură "Tudor Mușatescu" (director Liviu Iana), cu sprijinul Primăriei Câmpulung și în parteneriat cu Televiziunea Română, în calitate de coproducător.

Acompaniamentul a fost asigurat de Orchestra "Doina Argeșului", dirijor Cătălin Iancu, iar prezentatoare a fost Iuliana Tudor de la TVR.

(surse foto: Facebook şi Constantin Paşol)

Foto: Facebook și Constantin Pașol

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Deputatul Cătălin Mîndroc, la Bruxelles: „A fost o onoare să reprezint legislativul României”

Deputatul PSD de Argeș, Cătălin Mîndroc, a participat la prima reuniune a reprezentanților Comisiilor de Apărare din statele membre NATO, […] Citește!

Giurgiu. Bărbat reținut după ce și-a agresat mama. Femeia a ajuns la spital

Miercuri, 28 octombrie 2026, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Giurgiu a informat într-un comunicat că bărbatul în vârstă de 40 […] Citește!

Dramă în familia de artişti Ilfoveanu! În ziua în care tatăl a dezvelit monumentul semicentenar de pe Transfăgărăşan, fiul s-a sinucis

Sculptorul Adrian Ilfoveanu a aflat abia a doua zi că fiul lui și-a curmat viața Mesaj sfâșietor pe Instagram despre […] Citește!

Cât costă Inspecția Tehnică Periodică la Publitrans

Publitrans 2000 S.A. Pitești pune la dispoziția persoanelor fizice și juridice serviciile stației proprii de Inspecție Tehnică Periodică (ITP). Societatea […] Citește!

Simona Bucura-Oprescu: Protejarea copiilor de hărțuirea de orice fel trebuie să fie o prioritate!

Simona Bucura-Oprescu, deputat de Argeș al PSD și chestor al Camerei Deputaților, a votat miercuri, 28 octombrie, în plenul Camerei, […] Citește!

Zeci de mii de lei plătiţi de CJ-ul lui Mînzînă pentru turnarea de lături şi bale în capul ziariştilor critici

Firma SC Goliath Comunication SRL a familiei Donoiu a desemnat „purtătorul de cuvânt” într-un contract cu DGASPC Argeș, condusă de […] Citește!

Alina Gorghiu a premiat 20 de cupluri longevive la Ţiţeşti

Douăzeci de cupluri care au sărbătorit cincizeci de ani de la nuntă au fost premiate în comuna Țițești de către […] Citește!

Senatorul Mihai Coteţ, după vizita delegaţiei din Grecia: „Noi căi de colaborare pentru mediul de afaceri”

Vicepreședintele Senatului, senatorul PNL de Argeș, Mihai Coteț, a primit, luni, 26 octombrie, la Senat, delegația oficială a Republicii Elene, […] Citește!

Primarul din Bascov, prezent la Bruxelles

Primarul Gheorghe Stancu a luat parte, pe 14 octombrie 2026, la Bruxelles, la o reuniune dedicată reconstrucției Ucrainei și dezvoltării […] Citește!

Hunedoara. Percheziții domiciliare într-un dosar de furt și tăinuire a unor bunuri arheologice

Miercuri, 28 octombrie 2026, Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăştie, au […] Citește!

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Cu Dan Marius Donoiu, DMD, cum își mai spune el pe Facebook, am fost colegi de redacție ani la rândul. […] Citește!

Pastila de frumos. Pe firul istoriei „Simfoniei Lalelelor” (2)

După „revoluție”, „Simfonia Lalelelor” (S.L.) a avut parte, câte un singur an, de primarii Nicolae Olteanu (1990) și Ion Dumitrescu […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Din ediția tipărită

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!