Web Analytics
scris miercuri, 19.03.2014

Ponta vine sigur joi: anunţă demararea proiectului autostrăzii Piteşti-Sibiu

Acum e cert. Tudor Pendiuc a anunţat miercuri, în conferinţa de presă a Primăriei Pitești, că premierul Victor Ponta vine sigur joi la Piteşti. Primul popas va fi la Prefectura judeţului Argeş, apoi se va merge la Universitatea Constantin Brâncoveanu, unde vor avea loc întâlniri cu sindicaliştii de la Automobile Dacia, cu oamenii de afaceri argeşeni şi, nu în ultimul rând, cu membrii Biroului Judeţean al PSD în sala Aula Magna. Vestea cu care vine premierul e legată de construcţia autostrăzii Piteşti – Râmnicu Vâlcea – Sibiu, care a devenit prioritară în programul guvernului. Primarul Pendiuc a mai spus că va fi adusă în discuţie şi realizarea Centurii de Vest a municipiului, care porneşte din autostrada Bucureşti-Piteşti spre Albota şi ajunge la Bascov, făcând joncţiunea cu drumul naţional Râmnicu Vâlcea – Sibiu. Conform edilului, şi Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, şi-a exprimat intenţia de a-l însoţi pe premierul Ponta în vizita sa la Piteşti, dacă programul îi va permite. Întrebat dacă premierul Ponta va merge la Prefectură pentru instalarea noului prefect, Tudor Pendiuc a afirmat că încă sunt discuţii în acest sens şi că nu poate da mai multe detalii.
Iustina HARCO-BURCEA

Ponta vine sigur joi: anunţă demararea proiectului autostrăzii Piteşti-Sibiu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...