Web Analytics
scris joi, 05.06.2014

Piteştiul, capitala femeilor social-democrate

La sfârşitul săptămânii trecute, pe 30 şi 31 mai, Piteştiul a fost, pentru două zile, gazda Reuniunii Naţionale a Femeilor Social Democrate la care au participat reprezentante ale PSD din toate judeţele ţării, iar amfitrion al evenimentului a fost preşedinta Organizaţiei de Femei a PSD Argeş, deputata Simona Bucura Oprescu. Vineri, 30 mai, în prima zi a întrunirii s-au desfăşurat lucrările simpozionului „Violenţa domestică poate ucide”, o acţiune organizată în parteneriat cu Fundaţia Friedrich Ebert şi Fundaţia ADRA România. Lucrările acestui simpozion au fost moderate chiar de către preşedinta Femeilor Social Democrate din România, Rovana Plumb, totodată ministru al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. „Este o temă deosebit de importantă, iar primul meu mesaj în ceea ce priveşte violenţa împotriva femeilor este acela că vreau să transmitem româncelor care suferă de violenţă domestică că nu sunt singure. Nu este posibil ca, la sfârşitul anului 2013, în România să fie înregistrate peste 15.000 de cazuri de violenţă şi abuzuri faţă de femei. Oricum, aş vrea să vă spun că am primit din partea Guvernului puteri depline pentru a semna în numele României, Convenţia Internaţională de la Istanbul privind lupta împotriva violenţei domestice”, a spus Rovana Plumb în cadrul unei conferinţe de presă la care au mai participat deputata Simona Bucura Oprescu, preşedinta OFSD Argeş, europarlamentara Viorica Dăncilă, preşedinta OFSD Teleorman, Tudor Pendiuc, preşedintele interimar al PSD Argeş şi Cristian Chişcop, coordonatorul de programe al Fundaţiei Friedrich Ebert.
În ceea ce priveşte programul zilei de sâmbătă, 31 mai, acesta a cuprins lucrările Comitetului Executiv Naţional al OFSD  cu mai multe puncte pe ordinea de zi. Astfel au avut loc discuţii, atât despre rezultatele alegerilor europarlamentare din 25 mai, precum şi despre activitatea femeilor social democrate la viitoarele alegeri prezidenţiale de la sfârşitul acestui an. Totodată, au fost aprobate acţiunile de pe semestrul al II-lea al anului 2014.
Ionuţ BURCEA

Piteştiul, capitala femeilor social-democrate

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...