Orice asemănare dintre cele ce voi scrie mai jos și viața românilor, din ultimii ani, este absolut deloc întâmplătoare. Într-un orășel micuț și cochet, cu oameni care încercau să se respecte și să-i respecte și pe cei din jur, pe o stradă centrală, într-un punct foarte bine ales, un lustragiu își făcea munca obișnuită, de care semenii lui aveau atâta nevoie.
Acum ocupația asta a dispărut, însă un lustragiu este cel care lustruiește pantofii celor care au nevoie de treaba asta și primește bani pentru serviciul prestat. Ei bine, stimați cititori, lustragiul nostru își făcea meseria cu pricepere și multă bună-credință, în așa fel încât să fie mulțumiți toți cei care apelau la serviciile lui. Folosea cele mai bune creme și cele mai bune ustensile, care făceau cel mai minunat lustru. Se purta foarte îngrijit îmbrăcat, în general aspectul lui exterior emana o deosebită bună dispoziție. În fiecare zi se pregătea câteva ore pentru munca de a doua zi, adică se punea la punct cu cele mai noi știri și can-can-uri, cu cele mai bune glume, așa încât cei care apelau la serviciile lui plecau cu sentimentul reconfortant că au îmbinat utilul cu plăcutul. Din toate aceste motive, era o permanentă coadă la lustragiul nostru, iar veniturile acestuia erau pe măsură. Ce mai încoace și încolo, toți cei din jurul lui, inclusiv familia, erau mulțumiți, astfel încât lustragiul nostru trăia practic într-o oază de mulțumire.
Până într-o zi, când au avut nevoie de lustru pantofii unei personalități din urbe, o persoană importantă, a cărei părere era în general ascultată. Care, văzând calitatea deosebită a „mijloacelor de producție” ale respectivului lustragiu (ca să folosesc un termen din economia politică), i-a dat următorul sfat: „Omule, tu chiar nu știi că în lume s-a declanșat o mare criză? Tu folosești cele mai scumpe produse, fără să te gândești că în curând veniturile întregii lumi, așadar și ale tale, vor scădea foarte mult, poate chiar dezastruos. Ce faci tu e o adevărată risipă. Te sfătuiesc, spre binele tău, să fii mai atent cu banii”.
Iar lustragiul nostru, începând chiar de a doua zi, a ținut cont de sfatul valoros al persoanei importante, mai ales că auzise și el ceva-ceva de criza din America sau din Grecia… Așa că a început să folosească creme și perii mai ieftine și a „implementat” un comportament preventiv, însă corect, având în vedere timpurile grele care urmau să vină, după cum a aflat el din sursa serioasă. Iar timpurile grele chiar au venit. Ca răspuns concret la măsurile pentru diminuarea risipei, coada la serviciile lui a început să scadă. Bineînțeles, și veniturile lustragiului nostru au scăzut proporțional. Văzând asta, a înțeles că venirea crizei se apropie, iar măsurile lui pentru diminuarea risipei sunt insuficiente, așa că le-a înăsprit drastic. Chiar și comportamentul lui s-a adaptat vremurilor grele pe care le traversa. A redus şi mai mult cheltuielile, cumpărând creme și mai ieftine, dar care nu mai făceau lustru deloc. Consecința firească, clienții s-au rărit de tot. Atunci a redus și cheltuielile cu familia. Mai puțini bani pentru copii și mai puțini bani pentru medicamentele părinților, care aveau pensii foarte mici. Atmosfera în familie s-a deteriorat. Așadar, buna dispoziție proverbială a lustragiului nostru s-a pierdut în lupta cu măsurile anticriză. Pe cale de consecință, omul nostru a ajuns la niciun client și încasări zero. Și atunci s-a lovit cu palma peste frunte și a exclamat: „Câtă dreptate a avut acel profesor deosebit, că mi-a atras atenția la timp. Iată că a venit criza”.
În încheiere, repet ideea cu care am început: „Orice asemănare dintre cele scrise mai sus și viața românilor, în ultimii ani, nu este absolut deloc întâmplătoare”.

P.S. O întrebare nu-mi dă pace. De ce oare multe țări de pe lumea asta nu au cunoscut criza „globală”? Nominalizez doar Polonia și Islanda, care sunt din UE, singurele pentru care austeritatea nu a fost o soluție.