Cristina Rousseau: Aveți o amintire specială în legătură cu munca în perioada comunistă?
– Înainte de revoluție, în proiectul impus de N. Ceaușescu pentru realizarea unui autoturism de mic litraj (vestitul Lăstun) au fost implicate mai multe instituții: INMT (Institutul Național de Motoare Termice) în calitate de coordonator; CCSITA Piteşti, în calitate de executant de bază și încercător; Anticorosivul București și Uzina Mecanică Mediaș, realizatori de elemente de caroserie din PAFS (poliester armat cu fibră de sticlă); Întreprinderea de Automobile Timișoara, în calitate de constructor. Echipa pe care o coordonam la acea dată avea sarcina să testeze materialele (PASF) și elementele de caroserie realizate din acest tip de material. Fabricanții de materiale și componente de caroserie aduceau piese disparate și neconforme, precum și epruvete confecționate anapoda, pretinzând rezultate imediat cu amenințarea continuă că acestea sunt urmărite la cel mai înalt nivel al PCR.
Am explicat că pentru a avea rezultate corecte și reprezentative este nevoie să ni se pună la dispoziție piese conforme cu documentația, componentele metalice de asamblare pentru aceste și epruvete standardizate în număr suficient pentru fiecare tip de încercare și că aștept să se îndeplinească aceste condiții tehnice obligatorii. Foarte curând a fost organizată la Timișoara o întâlnire a reprezentanților întreprinderilor menționate, cu participarea unor delegați din partea Centralei de Autoturisme si PCR. Am fost reclamat că sabotez acțiunea (n-am aflat decât mai târziu). În delegația CCSITA am fost inclus și eu și, fără să știu că urma să fiu sacrificat, am fost tot timpul degajat, ceea ce mi-a prins foarte bine, căci dacă aș fi știut ce se plănuia ar fi fost dezastru. La ședința respectiva mi s-a dat cuvântul primul și am explicat calm ce înseamnă încercări făcute corect și ce implicații pot avea nerespectarea cerințelor tehnice impuse. Mă refeream la faptul că încercările la cald, la frig, la șoc termic și mecanic trebuie realizate numai pe piese conforme cu documentația și montate exact ca pe mașină, că forma epruvetelor, numărul lor, gradul de armare cu fibra de sticlă sunt foarte importante, exemplificând cu cifre. La terminarea ședinței am fost felicitat de dl Constantin Stroe, care atunci era directorul I.A. Timișoara, dar și de cei care mă reclamaseră, aşa că nu s-a luat nicio măsură împotriva mea.
O amintire cu haz?
– Laboratorul „Chimic” era un punct la care apelau colegii și pentru mici necesități, ca de exemplu un litru de apă distilată, un pic de solvent pentru a scoate o pată etc. Într-o dimineață a intrat un coleg din alt sector de activitate și a cerut ceva unei colege din laborator. Aceasta, în loc să-i răspundă într-un fel, a izbucnit într-un râs foarte zgomotos… O urmăream cu toții, fără să înțelegem nimic. Fără să se oprească din râs, a întins în sfârșit mâna arătând picioarele „musafirului”. Atunci am observat și noi, ceilalți, că acesta era încălțat cu un pantof negru și cu un pantof maron. Foarte jenat, „musafirul” ne-a explicat că atunci când a plecat de acasă era lumina întreruptă. Întreruperea curentului electric era ceva frecvent în perioada comunistă, așa că putea păți oricare ceva asemănător, ceea ce ne-a curmat râsul.
0 Comentarii