Web Analytics
scris miercuri, 20.05.2015

„Peste 70% din activităţile de la Bazinul Olimpic din Piteşti aparţin Federaţiei Române de Înot, ceea ce spune multe”

# Constantin Zichil, directorul Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti

„Peste 70% din activităţile de la Bazinul Olimpic din Piteşti aparţin Federaţiei Române de Înot, ceea ce spune multe”

# Dle director, există o reclamaţie privind mai multe nereguli la Bazinul Olimpic. Despre ce este vorba?
– În primul rând trebuie spus că peste 70% din activităţile de la Bazinul Olimpic din Piteşti sunt cele ale Federaţiei Române de Înot şi mă refer la concursuri naţionale şi internaţionale. Acest lucru spune multe… Bazinul este avizat din punct de vedere al tuturor avizelor care trebuiesc obţinute. Umiditatea este corespunzătoare, temperatura apei este corespunzătoare, partea de deratizare se face conform programelor stabilite etc. Sunt în jur de 350 de copii zilnic în acest bazin începând de la 15.30 şi până la ora 20.00. În acest fel am reuşit să facem o bază de selecţie pentru viitori sportivi. În momentul în care părintele aduce copilul la iniţiere, specialiştii care sunt acolo îi observă spre exemplu chiar dacă iniţierea o face cu un alt antrenor. Există aşadar şi câţiva antrenori de excepţie care îi văd pe aceşti copii… Ca şi la fotbal, un mare antrenor îl vede pe un fotbalist bun de la 7 ani…
# În acea reclamaţie anonimă se menţiona că nu toţi copii plătesc biletul de intrare…
– Toată lumea plăteşte biletul de la intrare, lucru care este verificat pentru că avem camere de luat vederi. Noi nu facem verificarea acestor camere zilnic, dar aceste verificări există. Iar, pentru a nu mai avea niciun fel de dubiu o să mai instituim încă un punct de pază, care va face o supraverificare a acestei părţi de intrare în bazin.

„La bazin există în permanenţă personal medical”

# Din aceeaşi reclamaţie reiese că antrenorii nu au diplome de specialitate…
– În primul rând cei care prestează iniţiere, prestează pe bază de voluntariat, au în jur de 7-8 copii la iniţiere pe zi şi toţi sunt certificaţi din punct de vedere al activităţii de salvamar, deci sunt salvatori marini, cu diplomă şi atestat dat.
# Se face referire şi la lipsa cabinetului medical…
– Există în incinta bazinului un cabinet medical cu personal specializat care asigură asistenţa medicală şi ajutorul de primă urgenţă pentru orice s-ar întâmpla în bazin şi ca dovadă nu am avut situaţii extreme până la acest moment având în vedere că şi activitatea de salvamar e organizată cu cei pe care îi avem atestaţi în baza unui program. Aceştia sunt prezenţi de la deschiderea bazinului până când se termină programul. Deci, în concluzie, la bazin există în permanenţă personal medical. Aici se poate lua tensiunea, glicemia etc.
# Continuăm cu acea reclamaţie întrebându-vă cum e cu geamurile sparte care au fost înlocuite cu reclame?
– Acum vă spun că mai trebuie să încasăm şi noi ceva pe lângă biletele de la intrare… Tot ce este acolo este plătit, nimic nu este gratis. Că geamurile nu sunt cele noi, e altceva, dar acele geamuri îndeplinesc condiţiile de funcţionare pentru că altfel nu am mai putea funcţiona. O altă treabă cu aceste reclame este aceea că ajutăm apa să nu fie expusă direct razelor soarelui pentru că nu se strică mai repede şi consumul energetic a scăzut puţin vizavi de partea de recilculare a apei. Apa este menţinută la temperatura de 26,3 grade conform regulamentelor Federaţiei Internaţionale de Înot, iar temperatura aerului este în permanenţă de 28 de grade Celsius şi asigurată cu sisteme de dezumidificare a aerului…

„La bazinul olimpic nu se mai produce fenomenul de condens”

# Apropo de acest lucru, vă întreb dacă mai există vechea problemă a bazinului şi anume condensul?
– Acest moment s-a depăşit. Bazinul nu a fost prevăzut iniţial cu acest sistem de dezumidificare. Acesta este un sistem complex, automatizat şi cu ajutorul lui reuşim să menţinem umiditatea undeva la 65%, adică destul de bine faţă de 97-98% cât era înainte. În concluzie, la bazinul olimpic nu se mai produce fenomenul de condens. Aceste sisteme de dezumidificare sunt prevăzute cu schimbătoare de căldură, adică aerul viciat şi cald pe care sistemul îl scoate afară cedează căldura aerului rece şi proaspăt care intră. Eficienţa este de 70%. Dacă afară sunt 10 grade şi înăuntru sunt 28, aerul de afară intră în incintă cu 24 de grade. De asemenea, vara când afară sunt 40 de grade şi aerul din interior este de 28 de grade fenomenul se petrece invers.
# Temperatura este aceeaşi în toată incinta bazinului?
– La duşuri spre exemplu avem încălzire în pardoseală. La fel şi la vestiare.
# Ce vă faceţi cu gândacii şi şobolanii de la bazin, citând aceeaşi reclamaţie?
– În opinia mea nu există acest fenomen. Există deratizări etc. Din toate controalele pe care le facem şi avem un program lunar nu am constatat aşa ceva. Adică programul de dezinsecţiei se face… Suntem obligaţi să facem acest lucru pentru că sunt condiţii propice pentru dezvoltarea gândacilor.

„Pe fonduri europene avem prevăzut un proiect foarte ambiţios privind modernizarea bazinului”

# Există vreun plan de modernizare pentru acest bazin reprezentativ pentru înotul românesc?
– În vara aceasta cred că o să închidem bazinul pentru o lună, chiar două pentru a finaliza partea de reparaţii şi modernizare a sistemului de filtraj la bazinul mare, sistem de filtraj şi de recilculare care funcţionează în bazinul mare şi pentru plajele descoperite. Apropo! Începând cu 1 iunie vom deschide ca în fiecare an toate bazinele descoperite. Anul acesta avem prevăzut să achiziţionăm încă două aspiratoare pentru menţinerea fundului bazinului în condiţii foarte bune. De asemenea, pe fonduri europene avem prevăzut un proiect foarte ambiţios cu sistem de încălzire solară pentru ajutarea centralelor termice, cu refacerea integrală a sistemului de pereţi exteriori şi care va fi prevăzut cu sticlă care nu va permite razelor ultraviolete să pătrundă în interior.  Tot ce înseamnă partea interiorului bazinului şi mă refer printre altele la suprafaţa de gresie pe care încercăm să o schimbăm pentru că aceasta este făcută în anul 1985. Ea este în condiţiile de funcţionare, dar trebuie schimbată. Aşa cum spuneam, este un proiect extrem de ambiţios, care cuprinde şi reabilitarea întregii zone din imediata apropiere a bazinului, cu spaţii verzi, cu bănci, cu refacerea plantaţiilor… Există deja un caiet de sarcini pentru accesare fonduri europene, însă nu s-au stabilit axele, însă cred că la începutul toamnei se va clarifica axele şi metodologia. Noi am predat către colegii noştrii de la fonduri europene de la Primărie absolut toate documentele. În altă ordine de idei, vreau să vă spun că vrem să aducem la bazin şi mai mulţi copii. Încercăm să îi aducem printr-un program şi în prima parte a zilei bineînţeles printr-o colaborare cu Inspectoratul şcolar pentru că este vorba de programa şcolară.
# În legătură cu bazinele descoperite vă întreb dacă preţul biletelor de intrare a rămas la fel ca anul trecut?
– Sunt la fel ca anul trecut. Există hotărâre a Consiliului local care a stabilit acest preţ!
Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...