Web Analytics

Peste 40 de incendii de vegetație în acest sfârșit de săptămână, în Argeș

de | 27.03.2022 18:12 | Actualitate

În acest sfârșit de săptămână, mai multe incendii de vegetație uscată s-au produs pe teritoriul județului Argeș, în mai multe localități și orașe. Pe pompieri i-au ajutat și cetățenii, colegii aflați timpul liber, personal din cadrul Ocolului Silvic și Serviciile Voluntare și Private pentru Situații de Urgență.

Duminică, un incendiu a afectat o construcție de aproximativ 80 mp în localitatea Godeni, iar, în urma altor două incendii, flăcările se îndreptau spre calea ferată. Pentru incendiul de vegetație din Godeni a fost aplicată o amendă de 2500 lei.
De la acel incendiu, pompierii au pornit către altul tot în localitatea Godeni.

Citește și Incendiu puternic la o casă din Argeș. Intervin pompierii cu patru autospeciale

„În ultimele două zile, pompierii argeșeni au intervenit în cazul a 45 de incendii de vegetație uscată și deșeuri, în care a fost afectată o suprafață totală de teren de peste 900.000 mp și o cantitate de aproximativ 5200 kg de deșeuri din cauciuc și gunoi menajer.
Evenimentele au avut loc după cum urmează:

patru în localitatea Ștefănești;

trei în localitatea Topoloveni;

două în localitățile Călinești, Leordeni, Micești, Mihăești, Pitești, Curtea de Argeș, Rociu și Schitu Golești;

câte unul în localitățile Albești de Muscel, Aninoasa, Bascov, Bălilești, Budeasa, Căteasca, Priboieni, Cicăneşti, Corbeni, Dobrești, Godeni, Izvoru, Mioarele, Câmpulung, Mușătești, Poiana Lacului, Șuici, Stolnici, Țițești, Vulturești și Poienarii de Muscel.

Au fost aplicate și două sancțiuni contravenționale în cuantumul total de 5000 lei în Ștefănești și Budeasa”, a transmis ISU Argeș.

De asemenea, ISU Argeș mai anunță că, de vineri, 25 martie, de la ora 08:00, până sâmbătă, 26 martie, ora 08:00, pompierii argeșeni au gestionat 191 de misiuni (61 fiind intervenții SMURD), iar cele mai semnificative dintre acestea au fost tot arderile necontrolate.

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *