Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat duminică dimineaţă că în ultimele 24 de ore au fost primite 111 apeluri prin care era solicitată intervenţia de urgenţă, 108 persoane fiind coborâte de pe munte. Dintre acestea, 46 au necesitat transport la spital. O persoană a decedat, transmite News.ro.
Cele mai multe apeluri, 14, au fost pentru Salvamont Voineasa, câte 12 pentruSalvamont Municipiul Braşov, pentru Salvamont Maramureş şi pentruSalvamont Lupeni, 9 pentru Salvamont Sinaia şi 6 pentru Salvamont Sibiu. Câte 5 apeluri au fost adresateSalvamont Borşa şiSalvamont Caraş Severin-Muntele Mic, câte 4Salvamont Bihor,Salvamont Neamţ,Salvamont Predeal,Salvamont Prahova, câte 3 apeluri au fost pentru Salvamont Alba, Salvamont Cluj, Salvamont Gorj, Salvamont Harghita, câte 2 au fost pentru Salvamont Mureş şi Salavamont Cluj, iar câte un apel a fost adresa Salvamont Săcele, Salvamont Zărneşti, Judeţul Suceava şi Municipiul Braşov.
Citește și: Violonistul Gabriel Stângău a murit într-un accident, la numai 32 de ani
În cazul acestor intervenţii au fost salvate 108 persoane. ”Dintre acestea, 46 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital, una a fost predată elicopterului SMURD pentru transport la spital şi una a fost predată serviciului IML”, precizează salvamontiştii.
0 Comentarii