Web Analytics

articol scris marți, 23 iunie 2026

Ștefănești: Rupt de beat la volan. S-a ales cu dosar penal

Cercetări finalizate de polițiștii din Ștefănești, într-un dosar privind conducere sub influența alcoolului! În ziua de 22 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Din cercetări a rezultat că în noaptea de 22 spre 23 ianuarie 2026, în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au depistat un bărbat de 25 de ani, din Ștefănești, care conducea un autoturism pe str. Radu Golescu, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

Citește și Comercializare de țigări nefiscalizate în Pitești. Poliția a fost pe fază

Astfel, la testarea efectuată cu aparatul etilotest a rezultat o valoare peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, aspect în urma căruia conducătorul auto a fost supus procedurii de recoltare a probelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, iar în urma analizelor de specialitate a rezultat că valoarea alcoolemiei în sânge era mai mare decât limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge, valoare ce implică răspunderea de natură penală. Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dani Coman, despre viitorul lui Bogdan Andone: „Nu-mi fac griji! Finalitatea va fi tot de partea noastră”

Dani Coman, președintele lui FC Argeș, a vorbit despre viitorul antrenorului Bogdan Andone, după al patrulea eșec consecutiv în toate competițiile, 0-1, […] Citește!

Dosarul lui Ion Georgescu, închis de instanță: fostul primar al Mioveniului scapă de judecată prin prescripție

Final de proces pentru fostul primar al orașului Mioveni, Ion Georgescu. Judecătoria Pitești a decis luni, 7 septembrie 2026, încetarea […] Citește!

România, împărțită între vară și toamnă. 0 grade în unele zone, peste 30 de grade în sud

România a avut parte de două anotimpuri într-o singură zi. În timp ce în zonele din centrul și nordul țării […] Citește!

Din Argeș, la Paris – o poveste despre oameni în uniformă și cooperare peste granițe

De Ziua Internațională a Cooperării Polițienești, aniversată la 7 septembrie, IPJ Argeș ne spune povestea unui agent de poliție „pentru […] Citește!

Nicușor Dan, decizie iminentă pentru funcția de premier. Cine sunt cele trei nume analizate

Președintele Nicușor Dan analizează mai multe variante pentru funcția de premier, iar trei nume sunt vehiculate ca fiind pe lista […] Citește!

Captură uriașă la graniță: produse de lux contrafăcute în valoare de 1,8 milioane de lei, descoperite de polițiști

O captură de aproximativ 1,8 milioane de lei a fost făcută de polițiștii de frontieră, care au descoperit circa 2.000 […] Citește!

gaspipes

Alertă în Europa: rezervele de gaze sunt prea mici. Prețurile ar putea sări de 100 de euro/MWh

Europa se apropie de iarnă cu rezerve de gaze sub nivelul considerat necesar. Uniunea Europeană ar mai avea nevoie de […] Citește!

Bogdan Andone, după al patrulea eșec consecutiv cu FC Argeș: „Traversăm o perioadă grea”

Bogdan Andone a tras concluziile după înfrângerea echipei pe care o pregăteşte, scor 0-1, pe terenul celor de la FC Voluntari, în […] Citește!

„Vulturii” nu au lăsat echipa singură! Suporterii, alături de FC Argeş la Voluntari

Suporterii lui FC Argeș au fost din nou alături de echipă. La partida de la Voluntari, de astăzi, încheiată cu […] Citește!

Polițist mușcat și lovit de un bărbat beat. Individul a ajuns în arest după două incidente în aceeași noapte

Un bărbat aflat în stare de ebrietate a ajuns în arest preventiv după ce ar fi agresat trei polițiști într-un […] Citește!

Hoțul Coifului de la Coțofenești face bani din închisoare cu un brand controversat. Cât costă hainele

Unul dintre autorii jafului Tezaurului Dacic și-a transformat controversa din jurul furtului într-o afacere. Douglas Chesley W. este asociat cu […] Citește!

FC Voluntari – FC Argeş 1-0. Încă un eşec suferit de trupa lui Andone

Astăzi, etapa a opta din SuperLiga a programat jocul FC Voluntari - FC Argeș, care s-a încheiat cu victoria gazdelor, […] Citește!

Omul săptămânii

Ștefan Picu

Opinie

dan-andronic-editorial

Te cheamă Ion Popescu și trăiești în Germania de 30 de ani. Ce înseamnă victoria AfD pentru familia ta

Din ediția tipărită

Consilierul Tiberiu Irimia, președinte al OMD – Visit Pitești. Pași importanți pentru dezvoltarea turismului

Piteștiul își deschide un nou capitol în turismul local prin infiintarea Organizației de Management al Destinației, Visit Pitești. Iar președinte […] Citește!

Un comisar contraatacă! Sancționat de Inspectorat după o condamnare pentru condus sub influența alcoolului, Aliodor Duță a blocat sancțiunea administrativă impusă de IPJ

Condamnat la începutul acestui an după ce a fost depistat în trafic sub influența alcoolului, comisarul șef Aliodor Duță, de […] Citește!

Foto-pamflete

Alți zimbri vor ajunge din Suedia și Germania în Munții Făgăraș

Nu mai puțin de șapte viței de zimbru s-au născut în prima jumătate a acestui an în zonele în care […] Citește!

Grindeanu l-a invitat la Sinaia pe deputatul argeşean Dorin Popa

La Sinaia, politica românească a demonstrat încă o dată că poate supraviețui oricărei crize. Chiar și atunci când guvernul este… […] Citește!

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!

Foto-pamflete

Rămas fără post, administratorul public de la Stâlpeni se judecă cu primarul

S-au înmulțit numărul proceselor prin care cei afectați de reorganizarea administratică impusă de Guvern solicită suspendarea și anularea măsurilor luate […] Citește!

Exemplu de devotament față de șef! Șeful PSD Rucăr nu-l lasă pe șeful Mînzînă să pice la mijloc în scandalul transportului spre Sătic

Problemele cu transportul de persoane pe rutele Câmpulung-Rucăr-Sătic și Câmpulung-Rucăr-Podu Dâmboviței au fost ridicate de consilierul rucărean Gabriel Idor și […] Citește!

Salarii pe plus şi pe minus la Bughea de Jos

Curtea de Conturi a încheiat recent o misiune de audit la Bughea de Jos privitoare la situațiile financiare la finalul […] Citește!