# Jurnalul de Argeș, partener media al evenimentului. Pe 20 și 21 octombrie, la Timișoara se va desfășura prima ediție Automotive Forum România, cel mai mare eveniment de business dedicat exclusiv industriei auto. Un eveniment la care vor participa peste 100 de companii de top din România și Europa de Est. Scopul evenimentului este de a facilita cooperarea şi dialogul direct dintre producătorii naţionali şi străini din industrie. Jurnalul de Argeș este partener media al acestui forum de maxim interes. Forumul din luna octombrie se va desfășura la Hotelul Timișoara și se adresează atât producătorilor de automobile şi componente, cât și prestatorilor de servicii conexe, destinate direct industriei auto.
Alături de companii din România, vor participa firme din Polonia, Germania, Serbia, Slovacia, Ungaria, Anglia. Vor fi prezenţi 300 de specialişti şi manageri, care vor lua parte la 4 conferinţe, 8 workshopuri, 2 sesiuni de întâlniri business to business și care vor analiza cele mai importante tendințe tehnologice, cu impact pe piața locală.
Importante organizaţii care reprezintă producătorii de componente auto, ca și specialiști în domeniu și marii producători de autoturisme au fost invitați să vorbească despre inovațiile industriei pentru anul 2015.
Reamintim faptul că industria auto românească are un impact major asupra economiei naționale, prin cele peste 600 de companii producătoare de componente și a urcat anul trecut cu 20%, la aproape 16 miliarde euro, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM). Conferințele vor fi moderate de către Marius Ghenea, cel mai cunoscut antreprenor și profesor de antreprenoriat român. Înscrierile la eveniment se pot face pe site-ul dedicat Automotive Forum Romania: www.automotiveforumromania.ro
D.G.
Președinta PNL Argeș, Alina Gorghiu, și primarii liberali argeșeni au participat la Liga Aleșilor Locali din Sinaia
Peste 1.100 de primari liberali din toată țara au participat în perioada 1-2 noiembrie 2024, la...
0 Comentarii