Asociaţia Grupul de Acţiune Locală – Drumul Carelor (GALDC) este un parteneriat public-privat realizat în baza principiilor Programului Național de Dezvoltare Rurală – Axa 4 Leader și reuneşte 51 de parteneri (15 reprezentanți ai sectorului public, 24 reprezentanți ai sectorului privat, 12 reprezentanți ai societății civile), după cum ne-a înformat Sorin Boțârcă (foto), președintele asociației. Componența publică și privată respectă proporțiile privind parteneriatul, respectiv 70,59% – sectorul privat, 29,41% – sectorul public. În componenţa sa teritoriul GALDC cuprinde localitățile Beleţi-Negreşti, Bogaţi, Boteni, Boţeşti, Davideşti, Hârtieşti, Leordeni, Priboieni, Stâlpeni, Topoloveni, Vultureşti – Judeţul Argeş, respectv Hulubeşti – Judeţul Dâmboviţa. Teritoriul aferent GAL Drumul Carelor, se întinde pe o suprafaţă de 536,75 km² din care fondul forestier ocupă o suprafaţă de 266,57 km². Obiectivul general al asociației este crearea și funcționarea inițiativelor de dezvoltare locală la nivelul teritoriului Drumul Carelor.

Absorbție de 99,06% a fondurilor europene
GAL Drumul Carelor și-a început activitatea la 11 februarie 2013, prin semnarea contractului de finanțare cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), contract ce s-a încheiat la 30 octombrie 2015. De-a lungul celor 2 ani și 8 luni de activitate, Asociația GAL Drumul Carelor a deschis opt Sesiuni de selecție a proiectelor având ca obiectiv primirea de cereri de finanțare pentru 10 tipuri de Măsuri din Strategia GAL și PNDR 2007-2013. GAL Drumul Carelor a primit 75 de cereri de finanțare, dintre acestea 53 de cereri fiind conforme și eligibile, beneficiarii lor ajungand sa semneze contracte de finanțare cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Astfel, din totalul de 2.070.500 euro – sume publice asigurate de către Uniunea Europeană și Guvernul României, au fost semnate contracte în valoare totală de 2.051.008 euro, echivalând cu un grad de absorție a fondurilor alocate de 99,06%. Din totalul acestei sume contractate, până la acest moment au fost efectuate plăți în valoare de 1.588.224 euro, adică un grad de efectuare a plăților de 77,44% din sumele contractate. Toate aceste proiecte au putut fi realizate ca urmare a implicării active a membrilor asociației și a personalului administrativ. Astfel, au fost realizate: 3 campanii de promovare, rezultând 36 întâlniri cu un total de 651 participanți și 5 campanii de informare, rezultând 60 întâlniri cu un total de peste 1500 participanți.
Încă 4 milioane de euro, fonduri vizate pentru viitor
Pentru actuala perioadă de programare, Asociația GAL Drumul Carelor a dorit extinderea teritoriului de acțiune și a atras 4 noi comune partenere in viitorul proiect. Astfel, comunele Mihăiești, Țițești, Călinești si Rătești se vor alatura celorlalte comune membre, a mai confirmat președintele Sorin Boțârcă. Asociația a solicitat și a primit aprobarea pentru derularea unui proiect de elaborare a viitoarei strategii, proiect care se va desfășura pe parcursul a trei luni începând cu luna decembrie 2015. Se estimează ca în urma depunerii viitoarei strategii pentru noul teritoriu GAL Drumul Carelor, asociația să beneficieze de un plafon de aproximativ 4.000.000 euro, pentru implementarea unor măsuri de dezvoltare rurală în teritoriul său.
Florin Silvestru



0 Comentarii