În județul Argeș, gradul de ocupare a pensiunilor a fost de 96% în perioada Sărbătorilor, toți turiștii fiind români. În aceste condiții, procentual vorbind, i-am întrecut pe vecinii brașoveni unde gradul de ocupare al pensiunilor agroturistice a fost de 80% de Crăciun și de 95% de Revelion. Potrivit ANTREC, 2013 a fost un an foarte bun pentru turismul rural autohton iar cererea a crescut per total față de anii trecuți, în contextul în care din ce in ce mai mulți români doresc pentru concediile lor tradiții, gastronomie de calitate și eco, liniște și natură, alături de familie. La nivel național, circa 80.000 de turiști au ales pensiunile pentru petrecerea perioadei sărbătorilor de iarnă, atât Crăciunul și Revelionul pe rit nou și pe rit vechi, precum și toată perioada cuprinsă între 20 decembrie 2013 și 14 ianuarie 2014. Cele mai solicitate regiuni sunt Bran-Moieciu, Bucovina, Mărginimea Sibiului și Maramureş, urmate de Neamț, Apuseni, nordul Olteniei, Buzău, Argeș, Vrancea. Florin Silvestru
Încă o renunţare în Consiliul Local Câmpulung
Nici n-au trecut două luni de la constituirea noului consiliu local al Câmpulungului că au și...
0 Comentarii