Urmărind viața noastră politică actuală, și nu numai, constatăm că este animată de teme minore, adesea derizorii, încât motivele adevărate ale luptelor între diferitele tabere cu greu le poți decela, în afară de păgubosul scop electoral; cum să fac, mai ales ce să spun pentru mai multe voturi la alegerile care vin! Nu se distinge nicio doctrină bazată pe vreo ideologie sau filosofie de guvernare care să asigure cetățenilor drepturile stipulate în „Declarația de independență” - americană! Consider necesar, în continuarea pastilei din ediția trecută, să dezvolt esența, respectiv triada din titlul de mai sus. Îmi este de folos studiul „Proprietatea, libertatea și statul” al profesorului american Marcus Cunliffe, autor, între altele, al cărții „American President and Presidency” (Președinții americani și președinția); „Monarchy Republicanism and the americans” (Monarhia, Republicanismul și americanii) ș.a. Sensurile cuvintelor-cheie, precum cele din „triadă”, pot fi schimbătoare, în funcție de atitudinea societăților care le utilizează în cursul devenirii istorice. Revenind la preambulul „Declarației”, cu cea mai faimoasă frază din istoria americană (devenită universală): „Socotim aceste adevăruri ca de la sine evidente; că toți oamenii sunt creați egali; că sunt înzestrați de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile; că printre acestea sunt viața, libertatea și căutarea fericirii”. Trebuie precizat că Jefferson a preluat, de fapt, dintr-o doctrină anterioară a drepturilor naturale, a lui John Locke, care era exprimată cu o altă triadă: „Viața, libertatea, proprietatea”.
Ceea ce se impune a sublinia, ca o adevărată enigmă, este că în niște colonii (Statele Unite ale Americii erau încă în formare), într-o perioadă cu sclavie generalizată în care triburile indienilor băștinași erau prigonite, într-un asemenea context, a fost posibilă dezbaterea asupra unei adevărate filosofii a vieții. Încă dinainte de Congresul din 1776, apare în Virginia o declarație a drepturilor omului cu următorul text: „Toți oamenii sunt prin natură în mod egal liberi și independenți având anumite drepturi intrinseci, de care, când intră într-un stadiu de societate, nu pot, prin nicio învoială, să-i priveze sau să-i deposedeze pe urmașii lor; și anume de a se bucura de viață și de libertate, având mijloacele de a dobândi și de a poseda proprietățile și de a căuta fericirea și siguranța”. În continuare, constituțiile statelor americane sunt destul de explicite în privința dreptului de proprietate, socotindu-l ca o moștenire inalienabilă lăsată de Dumnezeu. Cei cinci termeni, viață, libertate, proprietate, fericire, siguranță, într-o oarecare măsură, fiecare îi cuprinde pe ceilalți. Constituțiile statelor americane au în structură, invariabil, respectivii termeni. Valoarea unui om era definită prin ceea ce poseda, cu excepția câștigului de bani, activitate privită cu mai multă suspiciune.
A fost dat glas unei considerații: „Banii nu trebuie socotiți niciodată altceva decât un mijloc, iar cel care trăiește ca și cum dobândirea de bunuri ar fi singurul scop al existenței sale, dă dovadă că este stăpânit de mobilul cel mai sordid și mai umilitor pe care îl oferă viața. ”Paradoxal, așa cum am mai subliniat, toate aceste dezbateri filosofice asupra drepturilor naturale ale omului, aveau loc în timp ce amerindienii erau îndepărtați de pe pământurile pe care trăiau. Apare chiar, în 1881, cartea lui Jackson „A Century of Dishonor” (Un secol de rușine), denunțând persecutarea indienilor. Justificarea oficială se baza pe teoria conform căreia dreptul de proprietate al pământului era confirmat de faptul de a-l ameliora, de a-i spori productivitatea, ceea ce indienii, încă în stadiul de simpli vânători, nu îl asigurau. În schimb, fermierului alb, care îi sporea bogăția furnizând hrană și pentru alții, îi revenea dreptul de a-l poseda. Situația a fost într-un fel reglementată prin Legea tarlalizării din 1882. Vaste suprafețe de pământ în proprietate publică au fost divizate în loturi de 64 ha printr-o rețea de drumuri cu laturi de 800/800 m, oferite, printr-o mică taxă, oricărui doritor, emigrant, inclusiv indieni trecuți cu sprijinul educației, în special, de la stadiul de vânători la cel de agricultori. A fost posibilă afirmația: „Statul… nu a promovat niciodată vreo intreprindere decât cu iuțeala cu care s-a dat la o parte din calea ei. Caracterul intrinsec al poporului american a făcut tot ce s-a realizat; și ar fi făcut și mai mult dacă statul n-ar fi stat uneori în cale”. O concluzie generală amară: visul american de prosperitate generală a fost realizat având ca pivot proprietatea; noi, din nefericire, gupă 1989, am avut parte de un președinte care a socotit proprietatea drept „un moft”, cu rezultatele pe care le trăim.
Dr. ing. Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. Anul Brâncuşi
Citește și Pastila de frumos. Incertitudine generalizată în societatea românească
0 Comentarii