Web Analytics

articol scris miercuri, 09 august 2023

Pastila de frumos. „Popor” sau „Naţiune”

Fără pretenții de „erudiție” în temelia științelor sociologice, doar ca simplu trăitor responsabil, privitor mai atent al mersului societății românești „în tranziție”, apelând la studiile în domeniu amplu expuse de eminentul gânditor și sociolog Dimitrie Gusti, în Marea Enciclopedie – editată 1939-1943, consider de utilitate pentru perioada pe care o trăim – în totală debusolare - să reproduc „ad literam” pasaje din aceasta - fără comentarii - lăsând la analiza fiecăruia dintre noi reflecția asupra a ceea ce suntem „Popor” sau „Națiune”? Și, mai ales, activitatea noastră profesională, socială, politică, pentru care variantă își aduce contribuția?

„Viața socială a omenirii civilizate se înfăptuiește în cuprinsul națiunilor”.„Naținunea este singura unitate socială care își ajunge sieși, în înțelesul că nu se cere pentru deplina ei realizare o unitate socială mai cuprinzătoare, fiind în stare să-și creeze o lume proprie de valori, să-și stabilească un scop în sine și să-și afle mijloacele de înfăptuire, adică forța de organizare și propășire în propria ei alcătuire”. „Viață de familie, de pildă, nu mai constituie ca odinioară în antichitatea greco-romană o lume închisă, aproape autonomă, ci este reglementată, în mare măsură, de stat, și se leagă prin nevoile ei economice și spirituale de viața socială mai largă”. „Statul nu este astăzi decât o formă de manifestare a națiunii, deci o realitate subordonată funcțional acesteia”. „În afară, fiecare națiune se leagă cu alte națiuni pentru interese comune, care duc fie la colaborare, fie la concurență”.„Dincolo de națiuni nu se ivește umanitatea ca o lume de sine stătătoare, ci umanitatea ca o totalitate a națiunilor, ca armonie a ființelor naționale originale, specifice”. „Națiunea însumează așadar, în ființa ei, toate eforturile creatoare ale indivizilor și formează singura realitate care compune umanitatea adevărată”.

Citește și Pastila de frumos. Bujorul – legiferat floare naţională

„Ce este o națiune? Definiție: Națiunea este o creație sintetică voluntară, o unitate socială care reprezintă un sistem cu motivație cosmică, biologică și psiho – istorică, cu Voința socială drept causa movens a procesului de naționalizare și cu manifestările creatoare pe tărâmul sufletesc, sconomic, juridic și politic al vieții naționale care formează cultura națională”. „Poporul este o comunitate etnică naturală”. „Națiunea presupune o voință conștientă de scopurile pe care le urmărește, stăpână pe mijloacele ei de acține, capabilă de creațiuni vaste, orientată spre perspective întinse. Ea nu este ceea ce natura a făcut-o (precum poporul - n.n.), ci ceea ce se străduește ea să fie, ceea ce rezultă din efortul neîncetat al celor ce o compun”.

„O națiune lipsită de voință recade în starea naturală de popor, devine o simplă comunitate de sânge și tradiții, nu și o comunitate de voință, de conștiință și de aspirații. Popoarele trăiesc o viață pasivă de fatalism și resemnare. Națiunile trăiesc o viață activă, de luptă pentru un ideal și de creare a unui destin propriu”. „De aceea, elementul care distinge aceste două trepte de dezvoltare și ne arată trecerea de la popor la națiune este Voința. Sau, cu alte cuvinte, Voința ne apare ca elementul ei cel mai de seamă, fără de care nu s-ar putea păstra ca existență”. „O națiune nu este o realitate desrădăcinată, suspendată în aer, ci dimpotrivă ea poartă legături adânci cu Pământul pe care se dezvoltă, cu sângele populației care o compune, cu trecutul și produsele strămășilor și cu viața pshică a indivizilor în viață”.

Nota noastră. După DEX, voința este: Funcție psihică caracterizată prin orientarea conștientă a omului spre realizarea unor scopuri și prin efortul depus pentru atingerea lor. Trăsătură de caracter definită prin decizie fermă și perseverentă în învingerea obstacolelor.
Dr. ing. Ilarie Isac

Citește și Pastila de frumos. Mărturii semnificative dintr-o epocă involută

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Microbuz cu pasageri, răsturnat într-o curbă. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

În seara de duminică, 1 noiembrie 2026, Planul Roșu de Intervenție a fost activat în localitatea Țigănași, județul Iași, în […] Citește!

Daria Silișteanu, medalie de argint la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026

Daria Silișteanu a câștigat medalia de argint în proba de 100 de metri fluture, la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar […] Citește!

Dani Coman, la capătul răbdării după eșecul lui FC Argeș: „Nu pot să dorm! A fost execrabil”

Președintele lui FC Argeș, Dani Coman, și-a exprimat dezamăgirea după înfrângerea cu UTA Arad, scor 0-1, din 24 octombrie. Oficialul […] Citește!

Mai multe trasee montane, închise. Restricții și pe Transalpina și Transfăgărășan

Turiștii care plănuiesc excursii la munte trebuie să țină cont de restricțiile impuse în sezonul rece. Mai multe trasee din […] Citește!

Șofer de Bolt, atacat cu un cuțit de un client nemulțumit

Un șofer de ridesharing din București a fost înjunghiat în mână de un pasager, după un conflict izbucnit la finalul […] Citește!

Taloane mov noi pentru pensionarii care primesc pensia pe card. Ce se schimbă din noiembrie

Casa Națională de Pensii Publice va introduce, începând cu plata pensiilor din luna noiembrie, noi taloane mov pentru pensionarii care […] Citește!

Tudor Costescu, după eşecul suferit de FC Argeş Basketball: „Nu sunt mândru deloc”

Seara de sâmbătă, 31 octombrie, a fost tristă şi pentru echipa de baschet a Piteştiului, nu doar pentru trupa lui […] Citește!

FC Argeș Basketball, fără replică în fața CSO Voluntari

Seara de sâmbătă, 31 octombrie, a fost tristă şi pentru echipa de baschet a Piteştiului, nu doar pentru trupa lui […] Citește!

FSB cu ajutorul SUA a reținut un minor suspectat că pregătea un atentat la Moscova

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat duminică reținerea unui cetățean rus minor, suspectat că pregătea un atentat […] Citește!

Bărbat arestat preventiv după ce a tras cu o puşcă airsoft într-un adolescent

Un bărbat din judeţul Dâmboviţa a fost arestat preventiv după ce a tras cu o puşcă airsoft într-un adolescent şi […] Citește!

Facturile la energie electrică ar putea crește cu până la 22%

Facturile la energia electrică ar putea crește cu 10%-22%, în funcție de furnizor și de contractul fiecărui consumator, a declarat […] Citește!

Argeșeanul Bogdan Popescu, vicecampion mondial la skandenberg

Legitimat la Clubul Sportiv "Armbenders Viorel Dobrin din Poiana Lacului", Bogdan a cucerit argintul la Campionatul Mondial de Skandenberg – […] Citește!

Omul săptămânii

Marius Bălan

Opinie

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Din ediția tipărită

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete