Părintele profesor Petre I. David a văzut lumina zilei la 9 martie (sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici), 1938, în comuna Rugetu, fostă Fometeşti, din ţinuturile pline de frumuseţe şi încărcate de legendă ale judeţului Vâlcea, sfinţite de eroi care s-au jertfit pentru ţară şi neam şi aureolate de nimbul sfinţeniei mănăstirilor oltene şi a personalităţilor bisericeşti care au odrăslit din aceste plaiuri minunate, amintind la loc de frunte pe marele şi neîntrecutul Patriarh Justinian Marina.
A absolvit în anul 1957 Seminarul Teologic din Curtea de Argeş
În casa părinţilor săi, ţărani harnici şi cinstiţi, a învăţat ce înseamnă munca, respectul faţă de oameni şi de valorile culturale şi naţionale. După şcoala generală, urmată în comuna natală, s-a înscris la Seminarul Teologic din Curtea de Argeş, pe care l-a absolvit în anul 1957, distingându-se prin sârguinţă la învăţătură şi cuminţenie. A urmat cursurile Institutului Teologic Universitar din Bucureşti, actuala Facultate de Teologie Ortodoxă ”Patriarhul Justinian”, a Universităţii din Bucureşti, în anii 1958-1962, fiind apreciat de pleiada strălucită de profesori din acel timp ca un element de nădejde pentru teologie şi Biserică.
A avut de înfruntat vitregiile timpului şi ale ideologiei de atunci, dar a reuşit să se înscrie la cursurile de doctorat, numite pe atunci ”magisteriu”, la secţia de Teologie sistematică, specialitatea Teologie fundamentală şi istoria religiilor, lucrând sub îndrumarea ştiinţifică a pr. prof. dr. Petru Rezuş, în anii 1963-1966. În anul universitar 1972-1973, a beneficiat de o bursă de studii la Academiile Teologice din Mosuava-Zagorsk şi Leningrad (azi Sankt-Petersburg). În 1977 a susţinut examenul de doctorat cu lucrarea ”Premise ale dialogului anglicano-ortodox. Aspectul revelaţiei divine. Contribuţia culturii teologice româneşti”, apreciată cu calificativul excepţional.
Citește și Expoziție de pictură religioasă la Primăria Pitești
Profesor la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti
Părintele prof. David şi-a început activitatea în cadrul Bisericii, cu slujba modestă de pedagog la Şcoala de cântăreţi bisericeşti de la Mănăstirea Cozia, între 1957 şi 1958, apoi a continuat în cadrul Tipografiei şi Editurii Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, mai întâi în calitate de corector (1962-1974), apoi ca şef de serviciu Secretariat (1967-1974), la editură şi redactor principal la revistele centrale bisericeşti (1974-1977), distingându-se ca un om de mare corectitudine, un coleg admirabil, sensibil şi afectuos, gata să ajute pe oricine avea nevoie de sprijinul său. Era perioada foarte grea pentru presa bisericească, cenzurată de regimul de atunci cu multă rigurozitate, când părintele David, prin felul său cuceritor de a fi, prin curaj şi îndrăzneală, a reuşit să obţină avizul de publicare pentru multe lucrări de teologie ale profesorilor şi doctoranzilor, care umpleau paginile revistelor teologice.
N-a fost nimeni pe care să nu-l fi ajutat el pe când se afla la ananghie. Era omul care deschidea cu folos toate uşile zăvorâte şi de nepăsare, dar mai ales de ostilitatea faţă de biserică. Din 1977, prin concurs, a trecut în învăţământul teologic universitar, la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, mai întâi în calitate de conferenţiar suplinitor la disciplina ”Îndrumări misionare şi Ecumenism”, apoi titular, şi din anul 1990 ca profesor titular la aceeaşi disciplină, care a căpătat titulatura de ”Misiologie şi Ecumenism”. Părintele prof. David Petre a reuşit să facă din cursul său şi din seminariile sale ore de adevărată încântare pentru studenţi, atrăgându-i şi trezindu-le interesul pentru studiul acestei discipline. A fost iubit mai mult decât oricine dintre cadrele didactice din facultate pentru modul lui de a se comporta, pentru transparenţa şi naturaleţea sa, pentru optimismul pe care îl degaja din fiinţa sa.
Îndrumător de an cu experienţă bogată, a fost un adevărat părinte al studenţilor, pe care i-a format duhovniceşte, i-a stimulat şi i-a educat şi ca teologi, şi ca viitori preoţi, dar şi ca români, făcându-i să-şi iubească ţara, prin numeroasele excursii pe care le-a organizat cu ucenicii săi, dintre care cei mai apropiaţi făceau parte din cercul său duhovnicesc şi pe care îi plăcea să îi numească cu o sintagmă alegorică ”fiii pierzaniei”.
Lucrări teologice
Printre lucrările sale teologice mai importante, presărate prin toate revistele bisericeşti şi sub formă de carte sau volume amintim: Totemismul şi cultura unor popoare, în GB, 1965; Curente noi în teologia anglicană, în „Ortodoxia”, 1966; Tendinţe de unire între cultele apărute din anglicanism, în ”Ortodoxia”,1967, Succesiunea apostolică şi unitatea de credinţă la vechii catolici, în ”Ortodoxia”, 1967; Aspecte noi în legătură cu intercomuniunea, în ”Ortodoxia”, 1967; Religia traco-dacă şi celto-britanică, în BOR, 1975; Coincidenţe şi relaţii generale (indirecte) între Anglia şi Daco-România (sec. III-XIII), în BOR, 1975; Premise ale dialogului anglicano-ortodox. Aspectul revelaţiei divine.
Contribuţia culturii româneşti. Teză de doctorat, Bucureşti 1977; Vechi legende despre geto-daci, preocupări ale strămoşilor noştri, confirmate de mari descoperiri arheologice, în BOR, 1978; Aspecte ale vieţii spirituale ale traco-dacilor în timpul marelui rege Burebista, în MO, 1979; Hipocratism şi creştinism în lumea veche şi la strămoşii noştri, în GB, 1982; Atitudini mai noi cu privire la valoarea şi interpretarea Sfintei Scripturi, în MB, 1984.
Citește și Trofeul „Gavriil Prunoiu” se va acorda la Câmpulung
A acordat o atenţie deosebită personalităţilor marcante din istoria şi cultura românească
Părintele profesor David a acordat o atenţie deosebită personalităţilor marcante din istoria şi cultura românească, cărora le-a dedicat ample studii, cu informaţii aduse la zi sau cu date noi, având în multe privinţe puncte de vedere proprii. Dintre aceste lucrări putem menţiona: Un ecumenist al secolului al XVI-lea: umanistul Nicolae Vlahul, în GB, 1969; Constantin Brâncuşi în cultura românească şi arta universală, MO, 1972; Cuviosul Paisie cel Mare (Velicikovski), un desăvâşit monah român. Noi cercetări şi ipoteze, în BOR, 1975; Dimitrie Cantemir şi urmaşii săi în Rusia, exemplu de demnitate şi patriotism, în BOR, 1974; Mitropolitul Dosoftei – apărător luminat al Ortodoxiei, în MO, 1974; Arta şi cultura, coordonatele eternităţii unui popor.
Centenarul naşterii lui Constantin Brâncuşi, în BOR, 1976; În legătură cu rotonda de la Alba Iulia. Importanţa descoperirii ei pentru argumentarea continuităţii şi permanenţa românilor din Transilvania înainte de secolul al X-lea, în BOR, 1978; Un acord perfect în spiritualitatea românească: George Enescu, în MMS, 1981; O stea a diplomaţiei mondiale, Nicolae Titulescu, în MO, 1983; Distinşi fii ai Mitropoliei Olteniei, profesori în învăţământul teologic superior, în MO, 1986; Cinstirea moaştelor Cuviosului Dimitrie cel Nou din Catedrala Patriarhiei Române, în BOR, 1991.
Sursa: www.ziarullumina.ro
Citește și Tineri piteşteni de mare valoare. Să iei titularizarea cu 10 şi să nu găseşti post de profesor
0 Comentarii