Web Analytics

articol scris luni, 14 iulie 2025

Agent Green a depus plângere penală împotriva Direcției Silvice Argeș!

Agent Green a depus astăzi, 14 iulie, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, plângerea penală în cazul recentei tragedii din munții Făgăraș în urma căruia un turist de naționalitate italiană și o ursoaică și-au pierdut viața, iar trei pui au rămas orfani.

”Organizația care are calitatea de parte vătămată în plângerea penală acuză autoritățile de braconaj și de săvârșirea următoarelor infracțiuni:

  • Neglijență în serviciu, prevăzută de art. 298 Cod penal;
  • Ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) Cod penal;
  • Capturarea/uciderea neautorizată a unei specii protejate, prevăzută de art. 52 alin. (1) lit. g și h din OUG nr. 57/2007;
  • Nerespectarea obligațiilor legale privind gestionarea animalelor sălbatice, în forma contravențională continuată, prevăzută de art. 48 lit. d din Legea 407/2006.

Plângerea penală este îndreptată împotriva Romsilva – Direcția Silvică Argeș, reprezentată legal de directorul Armand Chiriloiu și împotriva comisiei de intervenție desemnată conform OUG nr. 81/2021.

Infracțiunile sunt argumentate și descrise minuțios în textul plângerii penale depusă azi de Agent Green prin avocata organizației, doamna Cătălina Rădulescu.

Citește și Încă o „nefăcută”! Direcţia Silvică Argeş, în văzul întregii ţări: A împuşcat ursoaica şi a abandonat puii în drum

Din actele oficiale pe care Agent Green le-a obținut oficial rezultă că:

  • Pe parcursul anilor 2020–2025, Direcția Silvică Argeș a neglijat în mod constant obligațiile legale de a preveni habituarea urșilor cu prezența umană;
  • Nu au fost derulate acțiuni de îndepărtare corespunzătoare prevăzute de OUG 81/2021 art 5 de către Comisia de intervenție trecându-se direct la împușcarea ursoaicei cu abandonarea sau însușirea nelegală a puilor acestora (din care numai unul a fost recuperat în urma presiunii publicului), iar personalul responsabil (paznicii de vânătoare) a fost constant neechipat, neînarmat, fără mijloace de intervenție pentru alungarea urșilor înapoi în pădure precum arme de foc neletale cu gloanțe de cauciuc
  • Jandarmeria Montană a semnalat în mod repetat, inclusiv în ziua incidentului mortal, prezența urșilor pe carosabil, fără reacția instituției silvice sau a Comisiei de intervenție;
  • În perioada iunie–iulie 2025, exemplarele de urs frecventau drumul DN7C, inclusiv parcările și zonele turistice, fără ca gestionarul fondului cinegetic să aplice măsuri preventive;
  • Ulterior decesului, s-a emis o cerere de derogare pentru relocarea puilor în baza unui formular semnat pe 6 iulie 2025 (doc. nr. 4501/06.07.2025), indicând că intervenția asupra ursoaicei nu era acoperită de o derogare în momentul producerii atacului.

Citește și Inspectorii Curții de Conturi au descoperit plăţi necuvenite de peste 216 milioane de lei acordate salariaţilor Romsilva

Pentru nerespectarea legislației, Jandarmeria a amendat în mod repetat Romsilva – Direcția Silvică Argeș și există deja 2 hotărâri definitive ale instanțelor în procesele dintre cele două instituții.

În finalul plângeri penale, Agent Green solicită Parchetului:

  • Începerea urmăririi penale in rem pentru faptele descrise;
  • Identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor responsabile din cadrul Direcției Silvice Argeș și Comisiei de intervenție;
  • Audierea martorilor jandarmi care au intervenit în zonă;
  • Solicitarea documentelor privind:

o            Convocarea comisiei;

o            Raportul medico-legal al victimei;

o            Amenzile aplicate DS Argeș și hotărârile instanței;

  • Expertiza tehnică privind legalitatea acțiunii de extragere și calificarea faptei ca intervenție sau braconaj”, anunță Agent Green printr-o informare de presă.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

„Călin Georgescu ar putea candida pe listele AUR Argeş fără nicio problemă. Ori mă dau eu la o parte, ori se dă dom’ general…”

Interviu cu deputatul Bogdan Velcescu, preşedintele AUR Argeş D-le deputat, e adevărat zvonul conform căruia Paul Stănescu pleacă de la […] Citește!

Continuă picajul. Am început foarte bine, am terminat foarte prost. FC Argeş-CFR Cluj: 0-1

FC Argeş nu se regăseşte deloc şi continuă să dezamăgească în această ediţie de campionat. Elevii lui Bogdan Andone au […] Citește!

Suporterii argeşeni au răbufnit după eşecul cu CFR Cluj

Înfrângerea suferită de FC Argeș în fața celor de la CFR Cluj a stârnit un val de nemulțumire în rândul […] Citește!

Mihai Coteţ: „Republica Coreea rămâne un partener cheie pentru România în regiunea Asia-Pacific”

Senatorul PNL de Argeș, Mihai Coteț, a participat la recepția organizată de Ambasada Republicii Coreea în România, cu prilejul Zilei […] Citește!

Mioveni. Testare gratuită pentru prevenirea bolilor hepatice

Luni, 19 octombrie 2026, între orele 08:30 și 11:30, are loc testarea pentru sănătatea ficatului, la parterul blocului V2B, lângă […] Citește!

Deputata Alina Gorghiu susţine antreprenoriatul feminin: „Independenţa economică a femeilor înseamnă libertatea de a decide”

O nouă lege a cărei inițiatoare este președinta PNL Argeș, deputata Alina Gorghiu, a fost adoptată. 19 noiembrie va fi […] Citește!

În Argeș promovabilitate de 74,4% la concursul pentru directorii de școli

 Ieri, 13 octombrie, a avut loc proba de evaluare a competențelor pentru posturile de director și director adjunct în învățământul […] Citește!

Curtea de Argeș. Totul despre ajutoarele pentru încălzire și suplimentul pentru energie

La Curtea de Argeș, Direcția de Asistență Socială informează că, începând cu 19 octombrie, pot fi depuse cererile pentru acordarea […] Citește!

Lucrările de cercetare ale Politehnicii București, premiate la Salonul Internaţional de Invenţii şi Inovaţii

În perioada 8-10 octombrie 2026, în cadrul celei de-a XII-a ediţie a Salonului Internaţional de Invenţii şi Inovaţii „Traian Vuia” […] Citește!

Simona Bucura-Oprescu: „România are nevoie de un Guvern stabil, susţinut de o majoritate parlamentară clară”

Deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu, care a făcut parte din delegația social-democraților la consultările de la Palatul Cotroceni pentru […] Citește!

Deputat Tudor Ionescu: „România se goleşte iar Argeşul nu face excepţie!”

Țara noastră se golește iar cifrele sunt dramatice. De 34 de ani, în fiecare an, mor mai mulți români decât […] Citește!

Când România e ruptă-n fund, iar ANM se îmbracă de la Prada

Cum-necum, reușim din nou ca țară să ne dăm cu firma în cap. Abia ce scăpasem de retrogradarea în „junk” […] Citește!

Omul săptămânii

Gheorghe Badea

Opinie

Când România e ruptă-n fund, iar ANM se îmbracă de la Prada

Din ediția tipărită

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete

Festivalul perelor, noua atracţie la Poienarii de Muscel

Inițiat de un pasionat horticultor din localitatea musceleană Poienarii de Muscel, pe numele său Marian Murăruș, Festivalul perelor atinge ediția […] Citește!

Norris Măgeanu anunţă că grătarele de Focul lui Sumedru se vor aprinde încă de la prânz

De Sfântul Dumitru se vor aprinde iar în Muscel focurile ritualice ce simbolizează încheierea lucrărilor agricole de peste an și […] Citește!

Au fost identificaţi 24 de lupi în nord-estul Argeşului

Fundația „Conservation Carpathia” continuă studiul asupra populației de lupi din estul Munților Făgăraș și în zone din Piatra Craiului, Iezer-Păpușa […] Citește!

Foto-pamflete

Centrul Universitar Pitești și extensiile sale au marcat începutul unui nou an academic

Luni, 28 septembrie 2026, a fost ziua care a marcat începutul unui nou an universitar pentru multe facultăți, cum de […] Citește!

Căruţa înaintea boilor fotovoltaici de la Câmpulung

O recentă rectificare bugetară efectuată de legislativul câmpulungean a transferat niște bănuți de la eternele și neimplementatele proiecte de piste […] Citește!

Ameninţări deşarte din partea lui Lasconi! Iar dă în judecată pe cineva

Atunci când se simte lezată de afirmațiile unor opozanți sau contestatori, primărița Câmpulungului fie vine cu o replică de blochează […] Citește!