Web Analytics

Palatul patriarhal de la Dragoslavele, lagăr pentru mareşalul Poloniei şi suita sa

de | 19.01.2012 13:09 | Cultură

Circa 120.000 de militari polonezi ajung în România și Ungaria, la începutul lunii octombrie 1939, de unde, ulterior se vor îndrepta spre Franța și Anglia. Povestea mareșalului Edward Rydz-Śmigły este absolut fascinantă. După înfrângerea Poloniei, acesta a ajuns în România, unde a fost internat într-un lagăr de refugiați. Asta oficial. Neoficial, a fost cazat  la reședința de vară a patriarhilor României de la Dragoslavele, unde a început să pregătească mișcarea de rezistență poloneză. Dovadă stau mărturiile locuitorilor comunei argeșene Dragoslavele, pe care vi le prezentăm în cele ce urmează.

Reședința de vară a patriarhilor este proprietatea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române

Începând din 1929, aşezământul este reşedinţa patriarhală de odihnă. În acel an, preoţimea musceleană a construit o vilă, pe care a dăruit-o patriarhului Miron Cristea, primul patriarh al României întregite. Biserica datează din 1661 şi a fost adusă la Dragoslavele, de Patriarhul Iustinian, în 1949, din Maramureş, fiind construită de credincioşii din parohia Borşa. Proprietatea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române se întinde pe o suprafaţă de 2,5 hectare. De atunci şi până în prezent, locaţia a servit drept reşedinţă de vară pentru toţi patriarhii români, pe una din vilele aşezământului fiind prinsă în zid o placă memorială, în care se consemnează: “Această casă s-a zidit din temelie, iar celelalte s-au refăcut cu cheltuiala preoţimii muscelene, care le-a dăruit Patriarhului Miron, în 1929, ca să fie reşedinţă de odihnă pentru Patriarhul României”.

Mareșalul Edward Rydz-Smigly a fost comandantul armatei poloneze în al doilea război mondial

Edward Rydz-Smigly (11 martie 1886 – 2 decembrie 1941) a fost un mareșal polonez, unul dintre principalii comandanți militari polonezi din timpul celui de-al doilea război mondial. Iată evenimentul venirii în Dragoslavele a mareșalului Poloniei Rydz-Smigly, văzut și descris de preotul paroh de la acea vreme, Ioan Pârvu: ”S-a răspândit în sat zvonul că la vila Patriarhiei au sosit niște militari polonezi sub paza unui ofițer român și a câtorva soldați. Era vorba de mareșalul Rydz-Smigly și mica sa suită: colonelul Wenda, ofițer de stat major, dr. Cianciara, aghiotantul maior și încă două persoane. În trei săptămâni armata poloneză fusese zdrobită de nemți. Guvernul lor plecase în exil, trecând prin țara noastră, pentru că erau aliații noștri. Odată cu fruntașii politici și militari ai Poloniei, cărora guvernul român le-a făcut la Cernăuți o frumoasă primire, în frunte cu mitropolitul Visarion Puiu, care a supărat pe nemți (încât mitropolitul a fost declarat criminal de război și s-a refugiat la Paris), au trecut și au rămas în România pentru destul timp un număr destul de mare de polonezi. M-am prezentat la dânșii, i-am întrebat cum se simt aici și mi-au spus că bine. Mareșalul, de statură mică, în civil, semăna mai mult cu un cleric decât cu un militar. Avea un temperament calm, era prietenos și ne înțelegeam în franțuzește. Auzise deja că mă ocupam și cu pictura, m-a invitat să lucrăm împreună, să-i aduc și modele de copii și femei în costum național. M-a întrebat dacă pictez în fiecare zi. I-am răspuns că un preot de sat mai are și vite, și lemne de tăiat și mi-a spus: Astea nu sunt treburi care să te oprească. Eu, cu grijile de conducător suprem de armată, pictez în fiecare zi. Se și putea observa, picta frumos în stil clasic, avea cu dânsul toate cele necesare, iar lucrările pe pânză, în ulei, le trimitea prin poșta locală la prieteni și cunoscuți în SUA, Franța și Anglia (dacă nu cumva strecura și mesaje). Am pictat împreună portretul fetiței Marioara I. Popescu, al tinerei Mira Diță și n-a isprăvit decât turla bisericii din Suseni. Se deplasa pe o rază de 1 km, când picta după natură, supravegheat de la distanță de locotenentul în rezervă (un învățător moldovean, care se purta politicos cu dânșii, dar îi și curăța de bani la poker). Într-o zi mi-a arătat, zâmbind, în gazeta L’Humanite, cum schimbau țigări și mici cadouri la granița poloneză ostașii germani și sovietici după pactul încheiat între Stalin și Hitler. Era convins: Polonia va renaște, cu ajutorul aliaților și al lui Dumnezeu. La fiecare sărbătoare, venea la dânșii preotul catolic de la Câmpulung să le facă Sfânta Liturghie, dar participau și în biserica noastră la câte un Te-Deum și se mirau că îngăduim copiilor de școală să spună poezii, fie ele și patriotice, că la dânșii nu se îngăduie așa ceva. Din când în când erau vizitați și de dentistul Springer din Câmpulung. Astfel, într-o dimineață friguroasă m-am dus să întreb ce face domnul mareșal. Aghiotantul, cam bâlbâindu-se, mi-a spus: Nu prea se simte bine. I-am urat sănătate, iar a doua zi aghiotantul a venit la mine la gazdă și mi-a înmânat din partea mareșalului un șasiu de pânză și câteva pensule și tuburi cu vopsele, ca amintire. Mi-a dat să gândesc ceva, dar mi-a răspuns că încă nu se simte bine. De fapt evadase de câteva zile împreună cu colonelul Wenda și celelalte persoane, în afară de doctorul Cianciara pe care l-am întâlnit liber în Câmpulung și de aghiotantul Felix care rămăseseră să mascheze evadarea și să suporte împreună cu ofițerul român chinurile și ancheta severă. Ulterior am aflat că având asentimentul celor ce îi păzeau, cu pașapoarte false în buzunar, procurate de preotul catolic și dentist, au trecut într-o noapte noroasă pe sub sârma ghimpată dinspre nord, unde îi aștepta un autoturism care i-a dus la Constanța, de unde s-au îmbarcat pe un vas, care i-a dus să ia contact cu legiunea armatei poloneze ce se formase în nordul Africii, unde colonelul Wenda și-a dat viața pentru Polonia, iar mareșalul s-a întors deghizat în Polonia unde a organizat mișcarea de rezistență, dar a fost prins de nemți și executat, sub nume fals. Știu că nutrea dorința să se odihnească în pământul natal”.

Mareșalul a fost atent monitorizat de serviciul de pază și protecție

Referitor la aceste evenimente Aneta Motocescu își amintește: ”În prima vilă de la reședința patriarhală a fost găzduit mareșalul Poloniei, cu adjuncții săi și șoferul. A stat mult timp la noi, era respectuos, răspundea la toți cei ce-l salutau și saluta și el. Era elegant, cu mănuși, mergea bățos și se oprea la toate crucile vechi, interesându-se ce scrie pe ele. Era potrivit la înălțime și tuns scurt. Vorbea cu învățătorii Iosif Catrinescu și Costică Predoiu în alte limbi. Și ofițerii săi stăteau mult de vorbă cu învățătorii.
Ca să nu puie nemții mâna pe ei erau păziți de vreo 10 soldați și un ofițer, toți români, jandarmi. Când ieșeau prin sat erau însoțiți de un soldat sau doi, dar uneori ieșeau și singuri. Soldații mergeau mai în spate. Pe urmă a auzit (prin aparate de radio) că vin nemții, că sunt pe urma lui și au dispărut într-o noapte, mareșalul și adjunctul lui. A mai rămas numai valetul Felix, care nu purta uniformă și cu un ofițer polonez să nu-și dea seama jandarmii că fugiseră. Cu o săptămână în urmă toți ai lor spuneau că mareșalul e bolnav, a răcit și nu mai iese din cameră. Înainte să plece, șoferul a venit la tata care era meseriaș cizmar. S-a rugat de tata să-i pună pingele la câteva perechi de încălțăminte. Pe talpă, la încălțăminte punea hârtii (adică bani de-ai lor polonezi și alții străini). A scos șoferul un mănunchi de bani, pe care tata i-a așezat pe talpa încălțămintei sub învelitoare și pe urmă a așezat talpa bătută în cuie de lemn și așa a plecat șoferul polonez cu mașina și rezerva lui de bani. Pantofii eu i-am dus la ei la vilă, într-un coș frumos. Am sunat, au ieșit și le-am dat. Tata pusese bilete în ei: ăsta costă atât, ăștia atât… îmi dădeau și mie câte ceva că i-am adus, dar și că eram mai mititică”. Acestea sunt o parte din informațiile rămase în memoria sătenilor dragosloveni. Unele au fost intenționat eronate, cum ar fi plecarea acestuia de pe muntele Fântâneaua cu un avion spre Constanța. Din documentele aflate în Arhivele Militare Române se pot afla pe zile și pe ore toate acțiunile întreprinse pentru paza mareșalului Rydz-Smigly și a suitei sale, precum și activitatea acestora, pe luni și zile. Din referatul trimis ministrului de interne, prin adresa nr. 12887/1940, se raportează: ”Mareșalul Rydz-Smigly a fost instalat la Dragoslavele în conformitate cu dispoziția dată de Ministerul Ordinei Publice. Niciodată însă mareșalul și ofițerii din suita sa n-au putut fi considerați civili, ci dimpotrivă trecuți ca: un general și trei ofițeri superiori”. Tabelul cuprinde alături de mareșal, pe colonelul Wenda Zigmunt, comandantul Krzeckowsky Jerzy, locotenent-colonelul medic Cianciara Henryc și pe inginerul Wedzugolsky Karol. Plata cuvenită ofițerilor se făcea de către M.A.N. Alături de ofițeri, mareșalul avea un valet personal pe nume Felix Wiazowsky, civil, și un șofer Kudnik Kenerik. De asemenea, o bucătăreasă pe nume Măndica Panaitescu, de 44 de ani, o femeie care se ocupa de spălatul hainelor, lenjeriilor și cusături, anume Mina M. Diță, de 28 de ani și soția paznicului Vilei Vasiliu, Steliana Chivulete de 27 de ani (ultimele două din Dragoslavele). Din 26 iulie 1940 mareșalului i se aprobă cererea de către Ministerul Internelor, Direcția Poliției de Siguranță, ca doamna Georgescu să poată preda lecții de franceză mareșalului, fiind sfătuită să nu se preteze la niciun joc al domnului mareșal. Din rapoartele serviciului de pază se observă că internații la Vila Vasiliu din Dragoslavele ”erau în toate împrejurările, foarte reverențioși… și că nu s-a ivit nicio nemulțumire”. Toată perioada cât a stat la Dragoslavele mareșalul a fost atent monitorizat de serviciul de pază și protecție, raportându-se toate plimbările, ieșirile și intrările din incinta vilei, zilele și locurile unde picta și cu cine lua legătura mareșalul sau cei din suita sa.
Marius Ionel

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole